Sute de sportivi legați de Rusia au vrut să ajungă în Moldova

Sute de persoane cu afiliere directă la structuri de forță ale Federației Ruse au încercat să intre în Moldova sub pretextul unui concurs

De CD M
Sute de sportivi legați de Rusia au vrut să ajungă în Moldova

Sute de persoane cu afiliere directă la structuri de forță ale Federației Ruse au încercat să intre în Moldova sub pretextul unui concurs

Aproape 200 de persoane „care reprezintă un risc sporit pentru securitatea națională” au încercat să intre în Republica Moldova pentru a participa la un campionat de kickboxing organizat de Primăria Chișinău, a relatat Ministerul Afacerilor Interne. 

In postarea ministerului de Interne de peste Prut se mai arată:
195 de persoane cu risc sporit pentru securitatea națională au încercat să intre în Republica Moldova pentru a participa la un eveniment sportiv prezentat drept „Campionatul European de Kickboxing”, însă autoritățile au împiedicat intrarea acestora în țară.
Competiția sportivă nu a fost autorizată de Ministerul Educației și Cercetării și nici de alte instituții responsabile ale statului. În urma cooperării interinstituționale, inclusiv cu implicarea Serviciului de Informații și Securitate, instituțiile specializate au efectuat verificările de rigoare și s-a stabilit prezența, printre sportivi și personalul auxiliar, a mai multor persoane cu afiliere directă la structuri de forță ale Federației Ruse cum ar fi SOBR, CSKA, MAI și foști militari ruși. De asemenea, se atestă prezența unor sportivi originari din teritorii aflate sub ocupație sau administrație nerecunoscută (regiunile Crimeea, Donbas).
Astfel, autoritățile de aplicare a legii au intensificat controalele la frontieră și au înăsprit condițiile pentru persoanele cu profil de risc ridicat. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a aplicat măsura de neadmitere pe teritoriul Republicii Moldova pentru 19 persoane, iar altor 176 li s-a refuzat îmbarcarea către Republica Moldova, ca urmare a schimbului de informații și cooperării internaționale. Majoritatea persoanelor vizate provin din Federația Rusă și Belarus.
În același timp, precizăm că după ce organizatorii acestui eveniment au anulat competiția de seniori, accesul participanților la turneul de juniori nu a fost îngrădit și se desfășoară în condiții normale, dar cu respectarea tuturor procedurilor legale de intrare în țară a sportivilor minori.
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția că va aplica și în continuare, conform legislației în vigoare, toate măsurile de protecție necesare în cazul riscurilor crescute de securitate. Controalele la frontiera de stat se efectuează cu maximă rigurozitate pentru prevenirea și îndepărtarea oricăror pericole.
Printre riscurile semnalate se numără: afilierea unor persoane prezentate drept sportivi la grupuri criminale organizate, aflate în legătură directă cu structuri de forță din Federația Rusă; afișarea unor însemne ce susțin războiul; discursuri de ură și separatism; acțiuni de protest și contestare care urmăresc deteriorarea imaginii și credibilității Republicii Moldova pe plan internațional.
De asemenea, Ministerul menționează că toți sportivii participanți la toate competițiile organizate în Republica Moldova sunt verificați minuțios, pentru a asigura securitatea și integritatea evenimentelor sportive.
Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.