Tabăra de artă „Rubin – Dubova”, final fulminant

10 zile de poveste la Dunăre, 10 artişti, zeci de opere între care e imposibil de făcut un top al preferinţelor. Aşa s-a încheiat a zecea ediţie a Taberei Rubin – Dubova organizată, începând cu 1 august, de Fundaţia Rubin în parteneriat cu Primăria Dubova şi cofinanţată de Consiliul Judeţean Timiş.

Expoziţia care a fost vernisată de criticul de artă Dana Sarmeş a cuprins sculpturi şi desene, îngeri căzuţi şi coloraţi, peisaje abstractizate sau nu, idei transpuse pe pânză într-un timp aparte. La ediţia aniversară a taberei Rubin – Dubova au fost invitaţi Maria Balea (Arad), Horia Bojin (Timişoara), Ana Boldea (Constanţa), Tiberiu Giucă (Timişoara), Emanuel Gliga (Timişoara), Sorin Nicodim (Timişoara), Flora Răducan (Lugoj), Cristian Sida (Timişoara) şi Sorin Vreme (Timişoara). Alături de ei au participat fotograful Cosmin Damian şi criticul de artă Dana Sarmeş.

Cristian Sida

Sorin Nicodim în faţa lucrărilor Mariei Balea

”Nu a fost o tabără cu temă”, spune Dana Sarmeş. ”Fiecare artist a lucrat în manieră proprie şi a lucrat excepţional. Arta de tabără nu este neapărat o artă lejeră. Dacă este să analizăm lucrările fiecărui artist, cu greu putem face diferenţa între operele de atelier şi cele de plein-air. Am fost sedusă de arta Mariei Balea, o graficiană graţioasă, lucrările ei, impalpabile, ca nişte peisaje japoneze, iar tuşele ei însingurate şi melancolice. Horia Bojin a lucrat două pietre, în care zac laolaltă gheaţa şi magma incandescentă. Ana Boldea, boboaca taberei, încă studentă, a dat dovadă de multă disciplină şi voinţă de a învăţa. Linia lui Tiberiu Giucă are un asemenea prestigiu încât se poate dispensa de culoare şi chipurile personajelor lui antropomorfizate mă bântuie încă. Emi Gliga, uite un pictor pe care eu aş paria, din nou o revelaţie, a făcut două lucrări foarte putenice, ingenioase. Sorin Nicodim şi texturile lui formidabile, de mare rafinament. Flora Răducan, această fină şi subtilă observatoare şi interpretă a realului, a pictat cazanele în diverese momente ale zilei, un fel de studiu de lumină. Cristi Sida şi-a pictat gândurile şi amintirile, două lucrări încărate în metaforă şi subtilitate cromatică. Surprinzătoare, desenele lui Sorin Vreme urmăresc, din aproape în aproape, propria-i construcţie într-o bogată istorie contextuală şi personală. Sorin face unul dintre cele mai subtile exerciţii de echilibristică, iar liniile lui sunt supuse permanent unei tentaţii divergente, spre a concilia, în imagine, tensiunile contrariilor. Este un spectacol să-l priveşti desenând. Cum spuneam şi la început, la Dubova s-a produs artă, artă deloc lejeră”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.