Noul Arhiepiscop Major a obținut confirmarea alegerii din partea Sfântului Părinte Leon al XIV-lea, în conformitate cu prevederile canonice.
numire
Considerat, multă vreme, o eminență cenușie a partidului, fostul ministru îl va înlocui pe Gabriel Vlase aflat în această funcție din 2018 (…)
Un candidat trebuie să îndeplinească nişte criterii pentru a deveni judecător la Curtea Constituţională, iar dacă nu le îndeplineşte
Un conflict juridic între Președintele României
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a numit-o pe fosta sa directoare de campanie, Susie Wiles, ca şefă a
Premierul Marcel Ciolacu va anunța numele viitorului comisar european din partea României după ce se va întâlni cu
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, pentru trafic de influență
Recenta numire la conducerea ministerului Sănătății a giurgiuveanului Lucian Ioniţă, ginerele primarului din Clejani, nu este deloc o întâmplare.
Parlamentarii Comisiei Ioradche privind legile justiţiei au adoptat, vineri, un amendament referitor la numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Comisia specială privind justiţia a modificat, miercuri, Statutul procurorilor şi judecătorilor, printr-un amendament care îl vizează pe președintele României.
Fostul ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu critică, numirea făcută de premierul Tudose la conducerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).
Parchetul General consideră că procurorul general ar trebui să fie numit la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, și nu la propunerea ministrului Justiției, într-o procedură asemănătoare cu numirea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție. „În contextul punerii în discuție a modificării legilor privind sistemul judiciar, Ministerul Public reiterează ca fiind obligatorie o procedură “în […]
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu ocazia depunerii jurământului de către trei noi membri ai Consiliului Concurenţei, că organismul trebuie să funcţioneze „cu motoarele turate”, dar a precizat că educaţia este la fel de importantă precum sancţionarea derapajelor de pe piaţă. „Astăzi, prin numirea a trei noi membri ai Consiliului Concurenţei, instituţia dumneavoastră îşi […]
Premierul Sorin Grindeanu a eliberat-o din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pe Lidia Manuela Onofrei, numită tot de el în urmă 6 zile, și a repus-o în funcție pe fosta șefă, Gabriela Coman, demisă tot de el. Lidia Manuela Onofrei a fost numită pe 12 ianuarie de premierul […]
Fosta preşedintă a CSM Oana Schmidt-Hăineală a fost numită de către premierul Sorin Grindeanu secretar de stat în Ministerul de Justiţie, condus de Florin Iordache. Premierul i-a numit de asemeanea în aceeaşi calitate pe Constantin Sima şi Sofiei Mariana Moţ. Deciziile de numire au fost publicate, luni, în Monitorul Oficial. Ministrul Justiției Florin Iordache confirmase […]
Mihai Busuioc a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu.
Președintele american ales, Donald Trump, l-a numit marți pe șeful echipei sale de consilieri juridici în funcția de „reprezentant special pentru negocierile internaționale”, un post nou în cadrul administrației americane, relatează AFP. Într-un comunicat al echipei de tranziție, Donald Trump a afirmat că Jason Greenblatt, care a lucrat în calitate de avocat în cadrul societății […]
Miliardarul Wilbur Ross va fi unul dintre personajele cheie ale noii administraţii Donald Trump, cel care va trebui să…
Oricine aude că Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit şef la SIE se întreabă pe ce lume a trăit pînă acum preşedintele Klaus Iohannis.
Nu știu care dintre sloganurile electorale clasice i se potrivesc mai bine Monicăi Macovei: “Din victorie în victorie, până la dezastrul final!” sau “Din dezastru în dezastru, până la victoria finală!” Totuna.
Deputatul Sebastian Ghiță a declarat luni referitor la numirea lui Eduard Hellvig la șefia SRI că șe aștepta la președintele să facă o nominalizare de nivelul lui George Maior și că este ca și cum Victor Ponta l-ar fi propus pe el dacă ajungea președinte. ”Sper ca domnul Hellvig să fie un factor de echilibru. […]
”Nu ne vom opune, însă ne dorim să avem o dezbarere publică pe acest principiu și să stabilim dacă o putere politică aflată în poziția de a face nominalizări va acoperi toate funcțiile din toate instituțiile”, a declarat Victor Ponta