Talk show la Cotroceni

Chemarea Guvernului la palatul prezidenţial a stârnit păreri contradictorii. Unii s-au grăbit să vadă în asta un gest de sorginte totalitară. Vodă şi-a chemat slugile să le citească de pe listă ultimele îndatoriri. Trimiterile la Constituţia României au fost făcute pentru a sublinia ieşirea grosolană a lui Traian Băsescu din paragrafele unei cărţi cu care […]

Chemarea Guvernului la palatul prezidenţial a stârnit păreri contradictorii. Unii s-au grăbit să vadă în asta un gest de sorginte totalitară. Vodă şi-a chemat slugile să le citească de pe listă ultimele îndatoriri. Trimiterile la Constituţia României au fost făcute pentru a sublinia ieşirea grosolană a lui Traian Băsescu din paragrafele unei cărţi cu care […]

Chemarea Guvernului la palatul prezidenţial a stârnit păreri contradictorii. Unii s-au grăbit să vadă în asta un gest de sorginte totalitară. Vodă şi-a chemat slugile să le citească de pe listă ultimele îndatoriri. Trimiterile la Constituţia României au fost făcute pentru a sublinia ieşirea grosolană a lui Traian Băsescu din paragrafele unei cărţi cu care s-a lăudat mult. ”Eu joc pe o singură carte. Pe Constituţie!” Cam aşa suna un slogan de succes al unui candidat care şi-a înghiţit singur promisiunea. Alţii au aplaudat gestul. Preşedintele a intervenit autoritar. A chemat Guvernul la Cotroceni pentru a discuta despre legea privind diminuarea cheltuielilor publice, dar şi despre legea pensiilor, chiar şi despre ANI, despre modificarea Constituţiei şi despre descentralizarea instituţiilor. Ce mai, despre toate lucrurile importante ale momentului, toate înţepenite ca un rulment uns cu nisipul scuturat din prostia unor amatori.

La reuniunea de la Cotroceni s-au discutat lucrurile cele mai importante, unele de maximă urgenţă. Nu sunt noi. Sunt aceleaşi pe care le-am auzit de câteva luni. Câteva s-au prăfuit. Sunt de peste ani. Şi toate sunt cam în aceeaşi fază în care au fost lansate (de regulă pe canale de televiziune!). Sunt tot pe hârtie şi tot în talk show-urile de seară. Emil Boc, în afara discursurilor despre pensiile nesimţite, nu poate nici face, nici zice mare lucru.

Putea să-l convoace Traian Băsescu pe Acropole sau lângă mormântul lui Napoleon. Sau pur şi simplu să-i trimită un bileţel cu ce are de făcut. Tot aia ar fi fost. Întâlnirea de la Cotroceni are un singur avantaj. Că prin strângerea Guvernului în saloanele Preşedinţiei s-a născut posibilitatea ca priorităţile şi indicaţiile lui Traian Băsescu să nu mai fie auzite doar de Emil Boc. Le-au aflat şi ceilalţi miniştri şi, la o adică, după încheierea discuţiilor, se pot clarifica reciproc. Tu ce-ai înţeles?

Interpretarea şi înţelegerea gândirii prezidenţiale reprezintă într-adevăr o problemă. Este aproape similar cu încercarea noastră de a pricepe ce vrea Emil Boc să spună. Ce credeţi că s-a putut stabili într-o întâlnire în care principalii doi participanţi înţeleg într-un fel aparte principalele subiecte puse în discuţie.

Să rezumăm! Ce să facă Emil Boc şi Traian Băsescu într-un moment în care ţara este lipsită de resurse financiare? Hotărăsc să se împrumute mai departe. Ei au adus România în situaţia de faţă sau au lăsat-o să ajungă aici. Dacă ştiau să întreprindă ceva, ar fi încercat. Dacă ar fi avut soluţii (altele decât minunăţiile scăpate pe la B1 TV!), le-ar fi aplicat. Nu aveau nevoie nici de o consfătuire, nici de frecat ridichea, nici de muştruluit superior şi nici de chemări la ordine.

Ce să discute Emil Boc cu Traian Băsescu? Sau viceversa. Nu şi-ar fi spus cu atâtea alte prilejuri? Din păcate, mai mult decât aceste talk show-uri presărate cu ordine sau cu promisiuni nu prea mai avem ce aştepta. Vorbăria lor nu aduce bani. Îi toacă! Şi nici credibilitate. O risipesc şi pe puţina care mai este!

Pe cale de consecinţă şi ca o concluzie. Eu unul nu mă aştept la nimic!

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.