Studenta Aurelia Ion, care a murit în urma accidentului aviatic de luni, se afla în stop cardio-respirator atunci când paramedicii au ajuns la ea și avea temperatura corpului de 18,6 grade Celsius, a declarat miercuri medicul Adela Golea, șeful UPU Cluj.
„Fata a fost preluată de un medic rezident și de paramedicii care au fost primii care au ajuns la locul faptei. S-a continuat protocolul de resuscitare în condițiile de transport. Când s-a preluat această pacientă în salvare, s-a reanalizat și s-a efectuat tot protocolul în întregime și s-a observat acea temperatură de 18,6 grade Celsius și atunci s-a decis că acest protocol, sau în baza protocolului care este, trebuie întreruptă resuscitarea”, a declarat medicul, răspunzând astfel la întrebările jurnaliștilor dacă s-a respectat protocolul de resuscitare.
Adela Golea a spus că atunci când echipa a ajuns la tânără și a preluat-o, ea era în stop cardio-respirator, stare în care a rămas până s-a ajuns cu ea în salvare, dar la acel moment avea hipotermie severă, cu asistolie.
„Termometrul central presupune o monitorizare specială, care nu a fost disponibilă oamenilor care au găsit-o prima dată, nu a fost disponibilă inițial, sus pe munte. În momentul în care a fost preluată de mașina de terapie intensivă, am putut să monitorizăm în întregime și să avem un tablou complet a ceea ce înseamnă această resuscitare”, a declarat medicul.
La rândul său, șefa secției ATI din spitalul Județean Cluj, Natalia Hagău, a precizat că este foarte necesar, pentru o analiză de acest fel, să se cunoască leziunea inițială, pentru că ea ar fi putut necesita o intervenție chirurgicală de urgență.
„Trebuie să spun că noi nu știm leziunea inițială. O să aflăm leziunea inițială și s-ar putea ca ea să fi necesitat intervenție de urgență. Că, de exemplu, dacă ai un ficat rupt sau o splină ruptă, nu poți să aștepți opt ore. Deci trebuie să aflăm care este leziunea inițială și apoi să întrebăm dacă protocolul de resuscitare a fost respectat. Și apoi trebuie să știți că doctorii care au fost acolo au resuscitat într-una acest copil”, a spus Natalia Hagău.