Tănăsescu, FMI: Trebuie găsită rapid o soluţie

Mihai Tănăsescu, negociatorul şef al României la FMI, a declarat că în următoarele 14-15 ore va exista o soluţie care va fi comunicată şi a dat asigurări că FMI rămâne determinat în programul cu România.

„Faptul că TVA poate să crească va crea o presiune sumplimentară asupra inflaţiei, dar cred că Banca Centrală are posibilitatea să menţină ţinta pentru acest an în limitele pe care şi le-a propus. Este limpede că trebuie mers spre soluţia cea mai simplă, soluţia care crează efecte atât pentru buget, care crează încredere, o soliditate a procesului de consolidare fiscală pe termen mediu şi lung”, a declarat Tănăsescu la The Money Channel.

Întrebat când va fi făcut public planul B pentru reducerea cheltuielilor, Tănăsescu a spus: „Probabil cât mai repede cu putinţă. Există un proces larg de discuţii. Când va fi finalizat, toată lumea va afla despre pachetul care va fi propus pentru a putea să înlocuiască efectele economice prin decizia Curţii de astăzi”.

Negociatorul şef al României la FMI susţine că creşterea euro pe piaţa valutară este o reacţie normală.”Este o reacţie normala a unei pieţe foarte active cum este piaţa valutară din România. Este o reacţie care se întâmplă oriunde. Cred că această reacţie a pieţei poate să fie inversată atunci când planul B va fi comunicat, va fi pus în practică”, a spus Tănăsescu.

Tănăsescu atrage atenţia că soluţia trebuie găsită foarte rapid: „Fondul rămâne în continuare determinat în programul cu România, iar găsirea unei soluţii rapide va conduce la o schimbare de percepţie şi de încredere în ceea ce priveşte economia României. Soluţia trebuie găsită foarte rapid. Sunt convins că Guvernul o va face, fie prin ordonanţă de urgenţă, fie printr-o lege pe care o va propune. Este cert că cel mai important este să privim cu calm, cu încredere şi cu speranţa ca în cursul zilelor următoare atât Fondul cât şi Comisia să aprobe aceste noi măsuri”, a mai spus Tănăsescu.

Felxibilitate ţintei de deficit nu va fi luată în discuţie. „Acest lucru nu s-a discutat şi nu cred că se va discuta. Ţintele sunt bine definite astfel încât procesul de consolidare fiscală să continue, a mai spus Tănăsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.