Țara cu benzina mai ieftină de 50 de ori ca în România

Iranul este țara cu cea mai ieftină benzină din lume, la un preț de 0,029 dolari litrul(un neverosimil 13 bani pe litru – n.r.) urmat de de Libia, Venezuela, Algeria, Kuweit, Angola,  Egipt și Turkmenistan, relatează Azernews. Turkmenii, spre exemplu, plătesc 0,428 dolari pe litrul de benzină, de trei ori mai puțin față de costul mediu global al benzinei (1,30 dolari pe litru).

România, potrivit datelor Comisiei Europene, are un preț mediu al benzinei de 1,45 de dolari pe litru (echivalentul a 1,328 euro). Dacă e să facem o comparație între Iran, țara cu cea mai ieftină benzină, și România, atunci găsim un raport de 1: 50 în ceea ce privește costul acestui carburant. Țara noastră face însă parte din blocul UE care impune accize minime la carburanți. Chiar și așa, România este țara europeană cu cel mai mic preț al benzinei, începând cu 1 ianuarie.

Există diferențe mari ale prețurilor la benzină între diferite țări ale lumii, unde statele bogate au mai multe șanse de a avea costuri mai mari, iar cele sărace și cele care sunt producătoare și exportatoare de petrol au prețuri mai mici.

Statele Unite ale Americii reprezintă o excepție, oferind un cost relativ scăzut al benzinei într-o țară dezvoltată din punct de vedere economic (0,911 dolari).

Recomanda 2
Mihai Soare 1283 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Daca Klaus Iohannis se duce in UE lasa locul liber lui Ciuca iar Ciuca va Castiga Alegerilor din Toamna ca Prsedinte al României !

  2. Ce au salariile cu preturile ? Doar ceausistii vad o legatura intre ele si compara cu tari in care combustibilii nu sunt accizati si nici taxati cu TVA. Fiecare stat trateaza combustibilii dupa interesul lui.

  3. maxtor Nu le stiu pe toate, de aia am pus semne de exclamatie si intrebare. Statisticile astea sunt fluide ca teoria de gen.

  4. Ai dreptate li🌈curicane! Ar trebui comparat raportul preț/salariu din RO cu cel din USA ca tot ești fan…

  5. @intox
    -izreal are 240 de „focoase nucleare” f. avansate tehnologic
    200 de kile greutate si 800kT putere,
    bombe cu hidrogen „dezvoltate” impreuna cu Frantza in Polinezia
    in sute de teste.

  6. Ok, scot in prim plan prețul acestui produs dar ce e esențial, nici nu scot o vorba! Cat e salariul sau care e costul vieții cetățeanului in aceste tari? De ce nu arata exact făcând paralelă? Pentru că nu se dorește decât prosteala de moment cu manipulare tâmpită?!

  7. In 1913 petrolul iranian a ajuns sub controlul APOC (azi British Petroleum Company) cu ajutorul unui guvern vasal. In 1951 Mossadegh ,,omul anului” pe coperta Time, este ales presedinte si nationalizeaza petrolul Iranului. Ca rezultat, UK si SUA pun Iranul sub sanctiuni economice aspre si mai tarziu il ,,debarca” prin operatiunea Ajax. Mossadegh este aruncat in inchisoare 3 ani si apoi in arest la domiciuliu pana la moarte. Politia secreta SAVAK, antrenata de CIA, transforma tara intr-o dicvtatura brutala. Azi, Iranul este inconjurat la est, vest si sud de baze militare americane si portavioane, sub sanctiuni grele si acuzatii ca dezvolta o bomba atomica, de parca o bomba ar face diferenta comparativ cu dusmanii lor declarati, cele 5000 de ogive nucleare americane si cele 90!?? israeliene. haida de.. control mental pentru pelicani. 0,029 dolari litrul, aia e pelicanilor !!

  8. LA NOI, BENZINA ESTE PREA IEFTINA ! CIULAKULE , FA-O 10 LEI , CA RUMANU MERITA ASTA ..NU DEGEABA-I PROST ..!

  9. Daca pana la urma se va declansa un al treilea razboi mondial ,atunci nu o sa se gaseasca chiar de loc benzina .

  10. Republica Islamică Iran,
    numele „Iran” este un înrudit cu cuvântul „arian” și înseamnă „teren de aur”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.