Tăriceanu, cât pierde PNL, cât câștigă PDL

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că PNL va pierde din fuziunea cu PDL, în timp ce democrat-liberalii vor câştiga, reuşind să scape de „vânătoarea” lui Traian Băsescu şi să se ascundă de electoratul care i-a penalizat pentru politicile „dezastruoase” în perioada 2009-2012.

„Fuziunea este o greşeală pentru PNL, este extrem de valoroasă pentru PDL, care reuşeşte două lovituri dintr-o dată. Prima, se ascunde de electoratul care i-a penalizat pentru politicile dezastruoase duse în perioada 2009-2012 şi de care, altfel, n-ar fi putut să scape foarte uşor de această imagine catastrofală şi, în al doilea rând, liderii PDL reuşesc să scape de vânătoarea la care-i supune Băsescu de o bună bucată de vreme”, a declarat preşedintele Senatului, într-o conferinţă de presă comună că preşedintele ALDE, Graham Watson.

În opinia sa, preşedintele Traian Băsescu are nevoie de un partid pentru a-şi continua proiectele politice, iar PDL, prin fuziunea cu PNL, „pare să scape”.

„Eu nu cred că vor scăpa până la urmă şi că se vor trezi la aceeaşi masă cu Băsescu, Udrea şi compania, pentru că în PDL există încă un procent mare de lideri şi de membri care sunt într-o legătură mai mult sau mai puţin vizibilă cu Băsescu. Inclusiv intrarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în PDL este elementul clar de legătură cu Băsescu”, a susţinut Tăriceanu.

Tăriceanu a mai spus că PDL „nu se poate rupe de trecutul lui reprezentat de Băsescu”, o dovadă fiind faptul că parlamentarii democrat-liberali nu au participat la votul din Parlament în urma căruia s-a adoptat declaraţia politică prin care i s-a cerut demisia preşedintelui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.