Copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat vineri, la o reuniune a aleșilor locali ALDE de la Poiana Brașov, întrebat despre acuzațiile lui Daniel Constantin că a preluat abuziv partidul, că nu dorește să răspundă unor astfel de întrebări.
„Puneți altora întrebări de genul acesta, nu mie”, a răspuns Tăriceanu, potrivit Agerpres.
Prezent la reuniunea Ligii Aleșilor Locali ALDE de la Poiana Brașov, Tăriceanu a menționat că agenda acesteia se referă la problemele primarilor, viceprimarilor, președinților de Consilii Județene și la aplicarea programului de guvernare.
„Ne întâlnim cu primari, viceprimari, președinți de Consilii Județene și vicepreședinți, toți aleșii locali ALDE. Stăm și facem o discuție. Astfel de reuniuni sunt normale, în care discutăm problemele, preocupările de interes public care fac parte din agenda de lucru a colegilor mei și a noastră în general. Toate aceste lucruri și agenda pe care o discutăm astăzi derivă din programul de guvernare”, a spus Tăriceanu.
Potrivit președintelui Ligii Aleșilor Locali ALDE, Ioan Țintean, vicepreședinte al CJ Bistrița-Năsăud, din cei 2700 de aleși locali, 17 sunt vicepreședinți ai Consiliilor Județene, 66 sunt primari și restul sunt vicepreședinți de municipii și orașe și consilieri locali.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.