Tăriceanu: Iohannis ne-a transmis un mesaj extrem de grav

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat, marți, la declarațiile președintelui Klaus Iohannis care a cerut partidelor parlamentare să găsească o formulă potrivită de a transpune în legislație referendumul pe justiție, în contextul deciziei CCR. În opinia lui Tăriceanu, „acum ne aflăm la debutul unui alt experiment politic major, de-a dreptul periculos în vremurile noastre, și anume instaurarea democrației directe în locul celei reprezentative”. „Ca atare, rămâne cum am stabilit: Klaus Iohannis, demisia imediată!”, mai afirmă Călin Popescu Tăriceanu într-un mesaj postat pe Facebook.

Iată mesajul lui Tăriceanu, integral

KLAUS IOHANNIS LOVEȘTE LA TEMELIA DEMOCRAȚIEI MODERNE

Este datoria partidelor parlamentare de a găsi forma cea mai potrivită prin care să transpună în legislație opțiunea cetățenilor.

Spunând azi asta, președintele României ne-a transmis, tuturor, un mesaj extrem de tranșant și de grav, care va trebui să ne pună serios pe gânduri.

În mandatul precedentului președinte, România a fost împinsă de statul-paralel spre un regim de republică prezidențială, fără legătură cu ceea ce se stabilise prin două Constituții votate de cetățeni.

Acum, ne aflăm la debutul unui alt experiment politic major, de-a dreptul periculos în vremurile noastre, și anume instaurarea democrației directe în locul celei reprezentative.

Statele moderne au introdus nu întâmplător mecanismul democrației reprezentative, pentru că s-a dovedit că este, de departe, cel mai eficient cu putință. Democrația reprezentativă a adus cu sine atributele statului modern, separarea puterilor în stat, votul universal, alegerea democratică a conducătorilor etc.

Mecanismul referendumului consultativ este menținut doar pentru a oferi posibilitatea de a se afla, din când în când, mai bine decât prin intermediul sondajelor, care este viziunea cetățenilor asupra anumitor probleme și e bine să fie așa.

Klaus Iohannis merge mult mai departe însă, el vrea să transforme un instrument aflat deplin la îndemâna sa în cea mai teribilă armă politică împotriva tuturor celor care au alte opinii. Klaus Iohannis a găsit metoda-minune prin care voința cetățenilor exprimată la votarea Constituției ori în alegerile parlamentare libere, voința Parlamentului ori a Curții Constituționale ș.a.m.d. să fie încălcate prin manipulări de mase și încălcări grosolane ale spiritului legii.

În urmă cu ani, o decizie a CCR a stabilit că președintele poate adresa poporului întrebări legate de orice problemă imaginabilă. Totuși, chiar Constituția stabilește că există limite ale revizuirii ori că cetățenii nu au drept de decizie în anumite probleme, cum ar fi taxele și impozitele, tratatele internaționale ori amnistia și grațierea. Interzicând dreptul cetățenilor la inițiativă legislativă pe aceste teme, Constituția, cel mai important contract social al unei societăți, pune la adăpost anumite domenii extrem de sensibile de ispita populismului.

Care ar fi, spre exemplu, răspunsul cetățenilor la un referendum pe tema eliminării tuturor taxelor?

Klaus Iohannis știa cu precizie că întrebările sale sunt neconstituționale; știa că rezultatul unui referendum nu poate ”fenta” interdicția de legiferare sus pomenită. El a vrut doar să forțeze Parlamentul ori CCR să se contrapună ”voinței poporului”, cum o numește el, și să se înfățișeze drept unicul susținător al acesteia. O manevră pur electorală de cea mai joasă speță, pentru că Iohannis are mare nevoie de dușmani imaginari în drumul spre al doilea mandat.

Nu poți forța legiferarea împotriva Constituției, dacă însăși Constituția îți interzice să legiferezi!

Atrag atenția că Tratatul de la Lisabona a inclus, și el, dreptul cetățenilor europeni – minim un milion – de a avea inițiative legislative la nivel unional. Dar, Comisia Europeană a susținut mereu și existența unui filtru al bunului simț și a respins deja unele asemenea inițiative, susținute de milioane de europeni – ultima în noiembrie – argumentând că o asemenea inițiativă trebuie ”să nu fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și să nu contravină în mod vădit valorilor Uniunii Europene”. (1)

Oare președintele României ar fi avut curajul să le transmită și lui Jean Claude Juncker, Angelei Merkel, lui Frans Timmermans și altor lideri occidentali că nesocotesc voința a milioane de cetățeni europeni, care ”trebuie respectată în mod obligatoriu”?

Răspunsul îl știm cu toții.

Ca atare, rămâne cum am stabilit: Klaus Iohannis, demisia imediată!

(1) În data de 28 noiembrie 2018, Comisia Europeană a hotărît să nu înregistreze inițiativa cetățenească europeană intitulată “Referendum la nivelul întregii UE pentru a stabili dacă cetățenii europeni vor ca Regatul Unit să rămână sau nu în Uniune!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Ioana Radu 8501 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Tariceanu, cea mai lucida minte din politica romaneasca.Nu cred ca partidul lui, meritoriu si onest, plus curajos, a luat la europarlamentare procentul anuntat. Poate ca ar trebui sa isi orienteze eforturile spre organizarea prezidentialelor astfel incat rezultatul sa fie in afara oricarui dubiu.Pe de alta arte, Dancila si-a dat arama pe fata facand pe victima lui Dragnea, care a facut-o om. Mai ales ca acesta nu poate replica.Probabil ca nu a lasat-o sa discute cu primarii pentru a-i pastra „prestanta”. Rusine. Electoratul se va faramita. Asta o fi planul?

  2. Baz-Baz Tariceanu loveste din nou!Cu ALDE redus la dimensiunea unei muste,acest om batran si”ca atare”,nu mai stie nici drumul catre casa !Dupa ce a primit azi o flegma de la PSD care la- tintuit de podea,BazBaz vrea sa arate ca inca zboara!Mai aia batran,la rastalmaciri sunteti toti campioni!

  3. Tariceanu e innebunit, Crin Antonescu a fost o luna presedinte si el nu apuca !Mare dusmaanie!

  4. Ma intreb daca CCR nu ar fi considerat discriminatorie urmatoarea intrebare pentru referendum :” Sunteti de acord ca toti cetatenii care au incasat chirii ilegale, certificate astfel de Justitie, in suma de sub 350 0000 de euro sa dea banii Statului inapoi in scopul combaterii coruptiei?”

  5. „Deci ramane cum am stabilit, Johanis demisia”.Cine a stabilit? psd-alde? O coaliție in colaps.Pe cei 6.000.000.care au votat pt președinte le-a cerut cineva parerea?

  6. Legile le da Parlamentul…daca vrea…Poporul poate vota sau nu…daca vrea…pe de alta parte democratia inseamna dictatura majoritatii si nu dictatura minoritarilor greco-germani.

  7. Tăricene, nu uita că din cauza ta Joianis n-a fost suspendat anul trecut pentru că așa ai primit ordin de la masonii tăi… acum culegi ce-ai semănat. Ce faci acum e politicianism curat… nu te mai crede nimeni. Ai dat-o la pace și cu Veorica ca să iasă năroada-n turul doi și să-i facă viața mai ușoară lui Bovanis pentru a fi reales.

  8. Cui le spuneți toate acestea domnule Tăriceanu? Rinocerita a fost pandemică și deja este majoritară. De unde și cine să educe cetățenii despre noțiunile și implicit valorile de bază ale democrației? Scoala din țara noastră? Televiziunile și presa? Totul se reduce le mesaje stupide pe telefon. Domnul Iohannis este de nivelul majorității, nici măcar un superficial. În 5 ani nu s-a străduit măcar să memoreze ceva din Constituția României, din subsidiaritatea creștin-democrației germane eșuată în populari, în din principiile care au stat la originea creștinismului protestant. Înțelegerea celor enumerate presupune și alte calități și de unde nu-i…

  9. poporul a decis prin referendum, CCR este pus de voi politicienii corupti

  10. Cred ca iohanis inca citeste declaratia lui Tariceanu, in speranta ca va intelege ceva.

  11. „gargara cu coruptia”n-a facut decit sa subrezeasca rezistenta institutiilor statului in fata coruptiei

  12. Dancila, Proasta Pamantului( si o spune un votant PSD) a promis ca nu candideaza ca apoi sa se razgandeasca! Cu ea PSD va ajunge pe locul patru la Prezidentiale. Johannis, Plesoianu, Barna, Dancila..( ea daca va aduna 7 procente).Este CURCA lui Johannis, o tradatoare si o nesimtita! Singura sansa de redresare( daca mai exista) este ca dinozaurii ordinari gen Oprisan ( acelasi caracter lingusitor si lipsit de caracter) , Fifor( o oaie securista) Cazanciuc( alta oaie securista) Ciolacu( berbecul securist, seful alorlalti doi mentionati) sa fie inlaturati URGENT!! Cel putin Buzatu si Paul Stanescu au avut coloana vertebrala si s-au opus Gainii bete dar degeaba. Trebuie sa fie in conducere Plesoianu, Serban Nicolae, Codrin Stefanescu, Paul Stanescu, Olgutza, Carmen Avram si cei de la Bruxeles.Birchal, o codoasa sorosista trebuie masacrata urgent, are scop clar distrugerea SIIJ!
    Altfel PSD are soarta PNTCD!

  13. De la viorica nimic…? O atingere suava, o cearta de mamica pe ton scazut? Nimic?

  14. Tariceanu se crede om politic. Adica democratia directa e mai rea ca democratia reprezentativa dupa mintea lui. Nu ba Taricene amandoua sunt democratii. Problema este alta RESPECTAREA DREPTULUI LA LIBERTATE ….asta vrea orice om sa fie liber dar fara sa incalce libertatea sau drepturile altuia.

  15. cand incalca constitutia, vrea sa scoata jarul cu mainile parlamentului??
    la asa consilieri , asa citire, ca daca-i ia vântul foile, uita de meditatie??

  16. Gelule tata ,cine crezi ca-si pierde timpul sa citeasca tampeniile acestui Editat Trista.
    Si-a pus cort in Brasov ptr.semnaturi,trec pe acolo decat cainii sa se pise la umbra.

  17. @ovidiu

    draguta,

    notiunea de popor este indivizibila, adica nu poti spune ca cei care s-au dus la vot reprezinta poporul, iar cei care nu s-au dus la vot nu reprezinta poporul, si cei care au votat aberatia in cauza reprezinta poporul si cei care nu au votat aberatia in cauza nu reprezinta poporul!

    de ce aberatie? pentru ca incalca drepturile cetateanului! institutia gratierii tine de drepturile cetateanului, nu ai dreptul, tu ca stat, sa i-o iei!

    daca pui in balanta viata unui om si un milion de euro vei spune ca un milion de euro inseamna mai mult decat viata unui om?

    pana si criminalul care a comis o crima si a luat 20 de ani are dreptul de a cere sa fie gratiat, ca o primeste sau nu o primeste e alta mancare de peste!

    CCR-ul a votat in unanimitate, a lipsit de la vot creierul, specialista de la Cotroceni care a pus pe hartie continutul referendumului, doamna Simina Tanasescu careia apoi i s-a dat post in CCR! pai daca nici creierul referendumul nu s-a dus la sedinta sa-si sustina aberatia, despre ce vorbim aici?

  18. Nu ne putem imagina ca dl.Iohannis chiar credea ca efectul aberantelor sale intrbari,pot fi „inscrise”in Constitutie.
    Ce credinte false are rezulta din inisistenta cu care, facut k.o de lege,(nu ca asa a vrut curtea)emite noi aberatii presarate cu indicatii pretioase catre partidle parlamentare,politic.Sa zicem ca ave „partidul sau”majoritate parlamentara, ce zicea daca vreun stab venea si dikta acestora cum si in ce fel sa gaseasca „solutii concrete”care de fapt inseamna a le spune cum sa legifereze?De altfel in orice lege,decret de gratiere si amnistie se prevad acele exceptii de la gratiere sau amnistie cu privire la persoane sau infractiuni.De altfel, meritul dlui tariceanu ar fi fost si mai mare daca ar fi org.o conferinta d epresa sa-si expuna criticile in public ,atitudinea dlui Iohannis fiind revoltataore si grava,sau daca dl Tariceanu ar fi facut instiintari, scrisori,telexuri etc.sa instiinteze toata lumea cum in Ro isi bate joc dl Iohannis de libertati si drepturi.De 2-3 ani aprinde @hastagul pe tema respectiva a coruptilor penali,sufla in spuza si cenusa si o reaprinde incat sa i se arunc eodata in ochi spuza si cenusa acestui provocator si acestui denigrator hamesit de neonazism .La fiecare gafa a ignorantei functionale, a relei credinte de securist provocator ca pres.de senat sau cam. dputa, ar trbui umplut mapandul cu stiri despre ce face individul,stiri calde si care ar aduce castiguri si presei romanesti pt.ca si asa avem bugetar la Cotroceni trandav,dar si lipsa forta d e munca si ar fi un venit pt.tara.

  19. Sasul este pe faras. Va pierde alegerile penru un al doilea mandat chiat daca unii din Europa il sprijina. Dar securitatea s-a lepadat de el. Ce spune Claus nu merita atentie. Tariceanu vorbeste electoral. Doar una ca Dancila se repede sa-i faca sasului pe plac.

  20. Incercarea de legalizare a hotiei,negarea coruptiei,nu se uita.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.