Tăriceanu, SCRISOARE către liberali: „Istoria nu ne va ierta. Susţineţi solicitarea noastră de demitere…”

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu le-a transmis, duminică, o scrisoare deschisă liberalilor prin care le cere acestora să susţină demersul ALDE demitere a lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general, catalogându-l „fost torţionar- fie şi moral „.

În scrisoarea deschisă, liderul ALDE le cere foştilor colegi din PNL să susţină „‘solicitarea noastră de demitere a lui Augustin Lazăr, unul dintre mulţii călăi ai părinţilor şi bunicilor noştri, omul care şi-a clădit o carieră de succes pe lacrimile şi suferinţele celor care au cutezat să înfrunte regimul de tristă amintire”.

Totodată, Tăriceanu face un apel şi legat de preşedintele Klaus Iohannis: „Vă cer să-l convingeţi pe domnul Iohannis, liderul vostru vremelnic, să dea dovadă de respect faţă de cei care au fondat Partidul Naţional Liberal, să dea dovadă de respect pentru cei care au murit în temniţele comuniste şi să semneze revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României”.

Redăm integral scrisoarea transmisă de Călin Popescu Tăriceanu liberalilor:

„Dragi prieteni liberali,

Vedem, de câteva zile, mărturiile lui Iulius Filip, disident anticomunist închis mulţi ani în temniţa de la Aiud. Apoi au apărut alţi şi alţi deţinuţi politici a căror viaţă a fost un iad din cauza unei cozi de topor a Securităţii. Acea coada de topor are un nume. Se numeşte Augustin Lazăr. Este actualul procuror general al României.

Chiar dacă Iulius Filip ar fi fost singurul care a suferit în închisoarea de la Aiud din cauza procurorului Lazăr, acesta din urmă ar fi trebuit să fie de mult plecat. Dar au mai fost Marin Iancu, Ioan Muntean şi alte zeci de deţinuţi de la temniţa din Aiud, cărora procurorul comunist Lazăr, şeful comisiei pentru eliberări condiţionate, le-a refuzat dreptul la libertate. Le-a furat din viaţa lor mulţi ani! A lipsit copiii de taţii lor mulţi ani! Toate, în numele unui regim autoritar, căruia procurorul Lazăr i-a jurat credinţă veşnică.

Gulagul comunist a conţinut 240 unităţi de detenţie, între care 44 puşcării, 61 locuri de anchetă, depozit şi surghiun, 72 lagăre de muncă, 63 centre de deportare şi domicilii obligatorii, 10 azile psihiatrice cu caracter politic şi 100 sedii judeţene unde se desfăşurau anchetele Securităţii. În Gulagul românesc s-a stins aproape toată floarea partidelor istorice, liberali şi ţărănişti laolaltă, militari şi fruntaşi ai satelor, elita neamului românesc- aceşti sfinţi ai închisorilor, cum le-a spus reputatul Steinhardt.

În numele acestor înaintaşi nu avem voie să asistăm impasibili la pângărirea memoriei deţinuţilor politici, cel mai paradoxal titlu de nobleţe din istoria umanităţii, după cum îl numea un fost prizonier, dr. Octavian Vulpe. Paradoxal, pentru că nu putea fi obţinut cu bani. Paradoxal, pentru că cei care l-au avut nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat, nu şi-au dat seama că înnobilează.
În numele acestor înaintaşi nu avem dreptul să mai tolerăm prezenţa în fruntea procurorilor români a unui fost torţionar – fie şi moral – însărcinat de comunişti să menţină după gratii criticii regimului.

Nu cu multe zile în urmă, pe 9 martie, am comemorat, ca în fiecare an, Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti. Nu ne-am fi imaginat că avea să urmeze, scurt timp după aceea, cutremurul, că aveam să aflăm cu (prea) multă întârziere că am făcut o revoluţie anticomunistă pentru dreptul unui torţionar de a se propti la vârful Justiţiei cu acelaşi cinism cu care semna cândva respingerea repetată a eliberării disidentului Iulius Filip şi a celorlalţi luptători anticomunişti.

Fac un apel la voi, dragi prieteni liberali, să susţineţi solicitarea noastră de demitere a lui Augustin Lazăr, unul dintre mulţii călăi ai părinţilor şi bunicilor noştri, omul care şi-a clădit o carieră de succes pe lacrimile şi suferinţele celor care au cutezat să înfrunte regimul de tristă amintire.

Vă cer să-l convingeţi pe domnul Iohannis, liderul vostru vremelnic, să dea dovadă de respect faţă de cei care au fondat Partidul Naţional Liberal, să dea dovadă de respect pentru cei care au murit în temniţele comuniste şi să semneze revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României.
Fiţi alături de noi măcar acum, pentru că istoria nu ne va ierta pe niciunul, dacă vom eşua în demersul nostru.
Călin Popescu-Tăriceanu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

19 Comentarii

  1. Taricene, si de-ar fi asa, tu NU esti credibil deloc, dupa ce te-ai inhaitat cu infractorul Dragnea si de 2 Ani macelariti Justitia ca sa scapati de Jilava!!
    Sictir, oportunist mincinos!

  2. Molicene, pe tine istoria prezenta te-a aruncat la tomberon. Dupa ce ai fost terfelit si aratat ca mincinos cu biletul roz de una ca udrea, dupa ce ai fost mucificat din nou ca mincinos, profitor si impostor de fiul dizidentului Ursu mai ai nesimtirea sa iesi in spatiu public sa dai lectii de moralitate!!! Ajunge cu tupeul si impostura, urat ai imbatranit, retrage-te in munti, pe insule exotice cu haremul de neveste si nu mai face curcile sa rada de cat de ridicol ai devenit!

  3. Vad niste #rezisti care ataca vajnic persoana lui Tariceanu fara sa inteleaga ideea discutata de acesta. Sunteti aidoma inaintasilor vostrii #bolshevik.

  4. @lili si Misu: Voi, cei doi postaci securisti de serviciu, puteti combate realitatea faptului ca tractoristul Corega nu a facut ce s-a expus in scrisoarea d-lui Tariceanu? Hai, sa va vad! Nu divalgati pe langa subiect, cozilor de topor!

  5. Care liberali Taricene!> Ce treaba au alde Orban si ai lui cu istoricul PNL? Auzit-ai vreunu, macar sa recite, necum sa mai si actioneze in acest sens, spunand PRIN NOI INSINE?!?

  6. Tartariceanu are inspiratii de la cea de-a opta nevasta cu care fileaza, vrea ca presedinte sa impuna citroen ca masina prezidentiala!? Vise senilulu ?

  7. Hai du-te si te pune la dispozitia organelor de anchetă! Nu te mai folosi de imunitatea forțată de senator. Nu te doare pe tine capul de dizidenți, exploatezi politic și electoral o situație..MIZERABIL! MURDAR!

  8. Apel corect, dar, catre cine, PNL este un mix de interese mercantile, iar despre doctrina, nici nu se mai pune problema !

  9. Sictir oportunist de mucava, mai intai trebuia sa o dai afara din propriul partid pe procuroarea comunista nicolai norica care a bagat un om nevinovat la inchisoare si apoi sa trimiti o scrisoare prietenilor tai din coalitia faradelegii ca sa il demita pe iliescu ion din functia de presedinte de onoare al PSD trimis pe probe reale in judecata pentru crime impotriva umanitatii! Inca asteptam o declaratie publica a lui Iulius Filip prin care acesta cu gura lui il acuza cu nume si prenume pe Augustin Lazar ca fiind „tortionarul” si „calaul” lui! Pana atunci, fantasmagoriile detinutilor de drept comun vopsiti in detinuti politici si atacurile politrucilor certati cu legea la adresa procurorului general sunt delirium tremens!

  10. @gelu-Dacă raportul conducerii penitenciarului era negativ,comisia nu putea propune eliberarea(reține,comisia,nu președintele comisiei) Iar eliberarea o decidea judecătoria,nu comisia. Iar tăriceanu zice si el ce aude dela a3.

  11. Saracul Kuki,nu mai judeca,l-a iertat D-zeu!Il scoate doamna zilnic prin parc,altfel nici nevoile…La TV spune numai basme,de cand a facut armata;urata e batranetea in ziua de azi, nimic nu mai e sigur…

  12. @UN_OM: Oh, da, las’ ca-s ALDE al lui Tariceanu si PSDragnea partide pasionate de interesele Romanilor(!) si cu doctrine!
    „Doctrina” PSD si a partiduletului ALDE, de 2 Ani de cand sunt la guvernare, e Daramarea Justitiei ca sa scape Dragnea si Tariceanu de puscarie!
    Cand a vorbit Tariceanu despre Scolile de Ev mediu cu WCurile in fundul curtii din satele si comunele patriei dragi, despre Copilasii care meerg seara flamanzi la culcare, din sudul subdezvoltat si Moldova saraca, despre copilasii si batranii amarati, ramasi singuri in Tara dupa plecarea parintilor si a copiilor lor in alte Tari(si NU se vor mai intoarce curand!), despre Spitale pline de gandaci unde Bolnavii NU au Medicamente de ultima generatie si mor cu zile, NU au Aparatura moderna de investigatie si asteapta cu Lunile PROGRAMAREA la Consultatii, daca nu mor intre timp, despre Caile ferate ajunse PERICOL NATIONAL(2 accidente SAPTAMANAL pe Calea ferata, sar trenurile si vagoanele vechi de pe sinele degradate), despre Depopularea masiva si Imbatranirea Romaniei, despre MIGRATIA Masiva(Romania pe Locul 2 in Lume, dupa Siria, unde insa e Razboi, despre Autostrazile LIPSA, care duc la un numar mare de morti pe Soselele Romaniei, Locul 1 in UE la morti in Accidente rutiere, despre…

    Despre nimic din toate astea NU a vorbit Tariceanu in astia 2 Ani, doar despre Daramarea JUSTITIEI ca sa scapati el si Dragnea de ce 2 Dosare penale!
    Cand va Vota Senatul, dle Tariceanu, Cererea DNA de incepere a urmaririi penale in dosarul in care sunteti acuzat ca ati primit Mita 800 000 de dolari, Cerere Amanata inca din Noiembrie 2018?

    Uite un dialog relevant, ce parere are dl Tariceanu:
    https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23084743-dialog-halucinant-intre-secretar-stat-din-ministerul-sanatatii-jurnalista-despre-bolnav-cancer-programat-analize-peste-3-luni-dar-care-murit-dupa-luna-murit-din-cauza-nu-facut-nu-intalnit-vorbim-cazur.htm
    NU il intereseaza, evident.

  13. Bai escrocule, bai panarama, pe tine Justitia ar trebui sa nu te ierte prima! Istoria pentru tine va fi una de imagine neagra, un ticalos care a pus umarul la distrugerea Romaniei, spun asta judecand efectele activitaii tale de talharire a Romaniei. Vei fi mentinat in istorie alaturi de ciuma lui Caragea, miscarea legionara sau comunismul bolsevic care a ucis milioane de romani.

  14. Fiind singur acasă și plictisindu-mă, mi-a venit ideea unei plimbări pe Google Earth, prin cele mai imprevizibile locuri din lume! Pe de o parte, mi-a făcut bine, dar am terminat-o într-o criză de plâns, când am văzut capodopere de orașe pe întreg mapamondul, unde oamenii se îngrijesc și se gospodăresc ca localitatea, regiunea lor să fie „cea mai dintre cele” mai curate, civilizate, cu fațada clădirilor atent coafată, cu monumente memorabile, cu șosele suspendate, mai lucioase ca panglica, cu zgârie nori fabuloși, precum în Hong Kong, Macao, Shanhai, Taipei, Singapore, dar și orașe capodoperă precum… Ulan Bator, Teheran sau Ankara, orașe din fostele republici sovietice din Caucaz sau Orientul îndepărtat, precum Baku sau Tbilisi, Astana, Erevan…, orașe de prin Oceania sau Africa, ca Nairobi,Antananarivo din… Madagascar sau Pretoria, priveliști urbane cu o savantă îmbinare a tradițiilor străvechi cu civilizația modernă, m-am cutremurat și, strivit de umilință, cu greu mi-am revenit în dușurile chinezo-rusești ale „poli-tichiei” românești, unde auzi doar de viața de pușcărie, de răfuieli de gangsteri, de parchete și tribunale!!!… România, veritabilă „colonie penitenciară”! ”Nu am refuzat niciodată să merg în faţa instanţei…” afirmă rituos o „somitate telenormăneană”, alta se ține de bilețele belicoase aruncate prin clasa repetentă, toți se cotonogesc, dându-și la gioale etc! Nu, nu trăim într-o Românie normală, sănătoasă, suntem cu adevărat foarte bolnavi, iar eu abia mi-am astâmpărat hohotele, am zâmbit amar, deși NU POT să mă împac cu gândul că România întreagă e un ospiciu și o închisoare! ABIA AȘTEPT ALEGERILE! Penalii devin periodic cerșetori?! LE DĂM NOI! LE DĂM!

  15. Inainte de 47 politica era facuta de niste gasti de mafihoti care au adus tara la nivel de tariile de lumea treia.Au furat banul public au tradat interesul national,niste gasti criminale exact asta traieste Romania dupa 89 .Au facut Comunistii curat cum ar trebuii cineva sa afaca acum.Oricum pe tine tradatorule repetent care ai vandut resursele tarii ca talharii pe ascuns si la secret si ai inchis ochii la pierderea fundatiei Gojdu partea Romaneasca valoare 2 miliarde dollarei istoria nu te va ierta o sa ramai un mizer tradator .In care numai idiotii mai cred.

  16. Dar oare cat a luat in conturiile din afara pt vanzarea resurselor STERLING dar a fundatiei GOJDU.la care a fost orb el si Basescu Braunovici doi alogeni.

  17. Mai nene Taricene, desi nu ai participat la votul pentru familie, ramai singurul liberal cu ceva stofa liberala pe tine! Se vede cu ochiul liber ca, „marele PNL” sub comanda „generalului” Johannis este in descopunere indiferent cat verzisori ii pompeaza Soros in vene. Atacul final asupra redutei din 26.05.2019 va fi declansat la ora 06.00. Ramai pe pozitii inaitate si ataca din cosmos si patria iti va fi recunoscatoare! Strainii de neam si tara trebuie invinsi fiindca de la Nistru pan’ la Tisa tot romanu plansu-mi s-a!

  18. O fana basista autointitulata anticomunista Lili si un nostalgic comunist Marco si-au unit eforturile pentru apararea unui stalp al represiunii din regimul ceausist. Neosecurismul si vechea securitate in aparararea lui Augustin Lazar, justitiabilul care a condus din punct de vedere juridic o inchisoare unde erau incarcerati persoanele care, asa cum reiese din documentul semnat de Lazar- procesul verbal de eliberare conditionata pentru ,,Propaganda impotriva oranduirii socialiste”. Si culmea nesimtirii, desi Iohanis recunoaste ca s-a intalnit cu 2 fosti detinuti politici, acesti aparatori a procurorului Lazar afirma cu documentele comuniste ca sunt detinuti de drept comun.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.