Tăriceanu, scurt și clar: „Nu”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat sâmbătă că nu ar intra la guvernare alături de PNL, însă le-a transmis liberalilor că ALDE ar susține moțiunea de cenzură, dacă îi vor fi prezentați pașii următori, cum ar fi programul de guvernare și echipa guvernamentală.

„Discuții le-am spus așa, o tatonare, o discuție exploratorie pe care PNL a avut-o și cu noi, cum a avut și cu celelalte partide, adică și cu USR, UDMR și Pro România, cred că e normal. Suntem partid de opoziție. Vor să știe ce intenție avem. Am explicat mai devreme la Școala de vară și cred că ați reținut, că putem să votăm o moțiune de cenzură cu condiția să vedem care sunt pașii următori, care ar fi programul de guvernare, care ar fi echipa guvernamentală care ar urma. Acest lucruri nu le-am discutat încă. S-ar putea să le discutăm, în condițiile în care PNL își dorește să avanseze pe acest teren.
În ceea ce privește o intrare la guvernare, răspunsul este scurt și clar: «nu»”, a declarat Tăriceanu, sâmbătă, la Constanța, întrebat dacă ar fi tentat la o eventuală guvernare alături de PNL. Liderul ALDE anunțase vineri că a avut deja o discuție cu PNL despre moțiune și mai urmează.

„O manevră de tip mafiot”

Călin Popescu Tăriceanu a declarat sâmbătă, la Şcoala Politică de Vară a tineretului ALDE, de la Jupiter, că racolarea de oameni din ALDE a fost „a fost o manevră de tip mafiot”, arătând că cei care au trădat – Grațiela Gavrilescu, Teodor Meleșcanu – votaseră ieșirea de guvernare. Tăriceanu a dat sâmbătă noi detalii despre cum s-a decis despărțirea de PSD.

„Sigur convenisem ca la prezidențiale să avem un candidat comun. Am avut o discuție cu doamna Dăncilă, noul președinte al PSD, după ce s-a întâmplat cu Dragnea. Și doamna Dăncilă mi-a spus cu o seninătate cuceritoare vai cum să nu dle Tăriceanu, știm că sunteți cel mai bun cotat candidat, dar am nevoie de două săptămâni să vină sondajele. După aia mi-a spus că mai are nevoie de o săptămână pentru un al treilea. Apoi încă o săptămână pentru un al patrulea. Între timp ea s-a dus în teritoriu, apoi a spus că partidul ar vrea ca ea să candideze, pe urmă s-a făcut un CEx care a decis să o susțină la prezidențiale. După aceea am discutat. I-am spus – <<Ce faci, Viorica? Păi ce vorbisem?>> <<Păi știi că mi-a cerut partidul>>. Puteai să spui nu sunt de acord să mergem cu un candidat unic”, a declarat liderul ALDE.

„Nu ne-a făcut bine. Pentru că oamenii ne-au văzut glisând încet încet spre stânga. Și atunci duc partidul către o direcție perdantă. Ce te faci dacă ai foarte puțin și ai riscul dispariției? Iată câteva elemente analizate de mine și colegii mei și am ajuns la concluzia să ne despărțim. Să ne despărțim civilizat însă. Ce s-a întâmplat a fost o manevră de tip mafiot, racket, de racolare a oamenilor. Noi hotărâsem cu un vot covârșitor. Parcă li s-a șters creierul. Surpriză, Meleșcanu, Grațiela, ceilalți, toti au votat pentru ieșirea de guvernare. Și acum spun că decizia nu a fost luată statutar. Cel mai înalt forum de decizie este Delegația Permanentă. Aici nu e vorba numai de statut. Ați auzit de onoare? E foarte importantă asta. Unii sunt la căsuța cu onoare, ori ușa e închisă, ori căsuța e goală. E vechiul proverb – ce nu te omoară, te întărește”, a mai spus Tăriceanu.

Acesta a acuzat că în coaliția PSD ALDE nu a existat tratament egal, motiv pentru care partidul nu a putut să crească natural.

„Ajungem la coaliția ALDE și PSD, care a început să funcționeze bazându-se pe încredere. Ce s-a întâmplat, gesturile pe care le-au făcut partenerii față de noi, moment în care ai pretenția să fi tratat pe picior de egalitate. PSD a luat 40%, noi am avut 6%, dar într-o coaliție dacă nu există tratatament egal, respect, încep să ia amploare neîncrederea. Mi-am adus aminte, apropo de Brâncuși, pe care, Rodin, care era deja un sculptor cu o anumită notorietate l-a invitat să lucreze cu el și Brâncuși l-a refuzat și a zis – la umbra unui copac mare nu crește nimic. Asta s-a întâmplat și cu noi și PSD”, a afirmat liderul ALDE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Oportunistul si ipocritul si mincinosul C. P. Tariceanu4,2%: „Ați auzit de onoare? E foarte importantă asta.”
    Sictir, javra ordinara, tu vorbesti despre onoare dupa ce te-ai inhaitat cu infractorul Dragnea ca sa scapi de puscarie?
    BRAVO, Romania, la gunoi definitiv cu Tariceanu4,2%!!!!!!!!

  2. Ignor faptul ca nu folosesti corect mai-mult-ca-perfectul dar n-ar fi fost mai simplu sa ceri evacuarea STS ului din procesul electoral? ce sa zic – te-ai refugiat de la umbra stejarului psd ist la frigiderul piramidei securiste. Mare realizare! De la lupta impotriva abuzurilor ai ajuns in bratele lipicioase ale violatorilor.

  3. Deci iata cum Tariceanu dovedeste faptul ca a fost la guvernare doar de dragul candidaturii sale comune si poate ca o avea daca pesedistii nu observau ca a jucat necinstit fatza de Dragnea,vazand ca ,in Triceanu,au doar sansa sa sustina,in realitate,nu un viitor presedinte corect,ci,mai de graba,un ipocrit de felul lui Ponta,Maior si alti travestiti,si un foarte posibil continuator al ticalosiilor lui Basescu si Iohannis.

  4. Romanii adevarati au inteles ceea ce au insemnat domnitorii din Fanar impusi de Regulamentul organic, mai sunt si nerecunoscatorii numiti „greci pasaportisti” care au primit azil in anii ’50 apartamente inaintea romanilor, locuri de munca au trait bine ani multi sub protectia statului roman, iar intr-o zi dupa ce au urmat facultati pe gratis ca asa era in comunism si-au luat talpasita in Grecia sau altii au gasit ca Romania ”ciuruita” este o vaca de muls…sclavii complexati mai se inchina unei pseudoprintese fanariote, de ce pseudo pt ca de pilda Caragea a avut doar fete, iar urmasii la a N-a generatie nu pot purta numele strastrabunicului decat daca generatie dupa generatie femeile au facut copii din flori si atunci normal ca au pastrat numele unui negustoras din cartierul Fanar facut domnitor de un Pasa, adica functionar turcesc…poti rabufni, te-am votat desi unii din diaspora germana m-au facut inapoiat, te-am sustinut desi nu esti nici roman nici ortodox si asta pentru ca nu sunt fanatic, am crezut ca esti liberal cand altii te numeau libertin, te-am crezut roman cand altii iti spuneau grecotei, oare de ce am fost irational sa sustin ceea ce istoria stie de la Homer cand ati distrus Troia cu viclesuguri josnice/calul troian…Basescu spunea:”Ce blestem sa ajunga poporul sa voteze intre doi comunisti,” oare cand se va sfarsi supliciul la care este supus acest neam de tot felul de „Mariri” false?

  5. gura păcătosului adevăr grăieşte, călinache a recunoscut că alde e un nimic, dar pe de altă parte vrea tratament egal între psd şi un nimic(alde). O să-i dea veve tratament egal, ca-n lozinca suedeză…rău e nea călinache să te învârtă şefii din sri sau sie, ca pe un titirez, că ameţeşti rău şi nu mai ştii care-i stânga, care-i dreapta, cine crezi c-ai fost şi ce-ai ajuns…

  6. „Scurt si clar”,chiar raspicat ….Ca si cum mai vrea cineva sa faca ceva cu tradatorul asta,chiar nici nevasta-sa..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.