Tăriceanu: Strategia națională de securitate are elemente preluate de la președintele Băsescu

Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015 – 2019 transmisă Parlamentului spre aprobare de președintele…

De (R.C.)
Tăriceanu: Strategia națională de securitate are elemente preluate de la președintele Băsescu

Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015 – 2019 transmisă Parlamentului spre aprobare de președintele…

Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015 – 2019 transmisă Parlamentului spre aprobare de președintele Klaus Iohannis cuprinde o serie de concepte preluate de la fostul președinte Traian Băsescu și duce la „golirea de conținut a activității Guvernului” și „trecerea către o republică prezidențială”, susține Călin Popescu Tăriceanu.

„Strategia națională de securitate cuprinde, pe lângă conceptele tradiționale, o serie de concepte preluate de la președintele Băsescu, potrivit cărora în securitatea națională intră toate celelalte domenii: mediu economic, energie, dezvoltare durabilă, sănătate, educație, protecție socială, agricultură, tot”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu citat de Agerpres.

El a adăugat că se face transferul unor atribuții care aparțin Guvernului către Președinție.

„Prin urmare, avem de-a face cu două lucruri care se întâmplă simultan: transferul acestor atribuții, care sunt de resortul Guvernului, la Președinție, în cadrul Strategiei de securitate națională, și, evident, golirea de conținut a activității Guvernului, cu alte cuvinte trecerea către o republică prezidențială. Adică, dincolo de problema de securitate națională, față de care am toată sensibilitatea, într-un mod ‘subtil’, se merge pe această idee de consolidare a puterii prezidențiale, spuneam, trăsătură de bază a mandatului președintelui precedent”, a afirmat președintele Senatului.

Documentul nu poate fi votat în forma pe care o are în prezent, susține președintele Senatului.

„Din acest punct de vedere, eu vă spun că așa, în forma asta nu putem să votăm, chiar dacă a făcut obiectul unor discuții și consultări la Cotroceni, și sigur că vă asumați o responsabilitate politică majoră dacă acceptați ca strategia să fie aprobată în acești termeni”, a punctat Tăriceanu.

Președintele Klaus Iohannis va vorbi luni în plenul reunit al Parlamentului despre Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015 — 2019.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.