Toți șoferii trebuie să știe!

Tarife mărite pentru parcări în centrul Bucureștiului

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat tarifele de exploatare a parcărilor din Bucureşti, tarife care pot ajunge la 10 lei pe oră, cu TVA, în zona centrală a Bucureştiului. În prezent, parcările publice din Capitală au un tarif de 1,5 lei pe oră.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 31 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi 16 abţineri.

„În PMUD-ul aprobat anul trecut se prevede elaborarea unei strategii pentru zona centrală. Nu a fost implementată strategia, dar modificăm acum tarifele. Am aprobat acum două luni alt proiect cu alte tarife. Ce s-a schimbat? Pe de altă parte, noi creştem foarte mult preţurile de parcare în unele zone, dar nu facem nimic cu maşinile parcate pe trotuar”, a atras atenţia consilierul USR Bogdan Stroe.

La rândul lui, consilierul general PNL Ciprian Ciucu a spus că Planul Integrat pentru Calitatea Aerului nu cuprinde norme pentru cazurile în care cetăţenii refuză plata parcării, potrivit news.ro. 

În prezent, parcările publice din Capitală au un tarif de 1,5 lei pe oră.

Astfel, tariful aplicabil pentru Zona 0 a Capitalei ar putea fi de 10 lei/oră, cu TVA, tarif unic, de luni până duminică, tarif ce permite doar utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare. Parcarea este limitată la o durată de maximum 2 ore, iar după expirare se va aplica o suprataxare cu dublul tarifului iniţial.

Tariful va fi de 10 lei pe oră, plus TVA, 24 de ore din 24, 30 de zile pe lună, pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive. Pentru riverani, tariful ar fi de 120 de lei pe lună, cu TVA.

Zona 0 cuprinde locurile de parcare special amenajate în patru zone, potrivit proiectului.

Prima zonă este cea a parcajului subteran Intercontinetal (N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I).

A doua zonă este cea a parcajului subteran din Piaţa Unversităţii (N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – I. C. Brătianu).

A treia zonă este cea a parcajului suprateran Cocor (I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moşilor – H. Botev – C. Coposu).

A patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea (C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu).

În Zona 1 a Capitalei (Piaţa Victoriei – Iancu de Hunedoara – Polonă – Şincai – Mărăşeşti – Berzei – Buzeşti), tariful este de 5 lei pe oră, cu TVA, în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 2,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.

În Zona 2 (aflată între Zona 1 şi limita oraşului), tarifele sunt de 2,5 lei/oră în intervalul  06.01 – 18.00, şi de 1,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. In sfarsit o masura buna a Primariei. Daca ne scapa si de parcagii aia odiosi ar fi minunat. Parcagii care au tupeul de a cere taxa de protectie pana si langa Ministerul de Interne sau Politia Capitalei. Adica SA INCALCE LEGEA SUB NASUL OAMENILOR LEGII…. Sa vad numai parcari ala Primariei Capitalei si toti banii sa se duca la bugetul local!

  2. Ok, deci dacă mergi la tribunal pentru a asista la un caz în care ai interes și ai înainte vreun caz cu audiere de martori, riști să plătești vreo zece euro parcarea; îi vei putea deconta cheltuieli de judecată, mai ales dacă nu ești (încă) parte? Te duci la un minister și funcționarul e în vreo ședință neanunțată, idem, decontează ministerul? Probabil pers. juridice/profesioniștii vor trece până la urmă cheltuieli (da, probabil spre deosebire de defuncta Dalli, vă mai amintiți?, va fi bon fiscal), mai ales că vor deveni sistematice, iar persoanele fizice vor rămâne cu paguba. În mod indirect, o încurajare a intermediarilor de tot felul (avocați/alți mandatari pt ex. anterioare) , deci discriminare pe față (a se vedea de pildă și obligativitatea din codurile Predoiu de a avea avocat în recurs, de a trebuit să se ajungă la CC să fie declarată neconstituțională această aberație votată cu voioșie în parlam.), asta dacă nu lămurim ce înseamnă, în realitate, riveran, anume exact persoane care chiar au treabă (explicit enumerate situațiile) în zonă, nu neapărat cei care locuiesc pe-acolo (au primit vreo „repartiție“ pe timpuri?) Cel mai simplu ar fi ca tarifele acestea mari să fie achitate doar de cei care se auto-declară turiști, iar contra bonului/vinietei de parcare să beneficieze de anumite avantaje, de pildă posibilitatea utilizării benzii dedicate Ratb (pe unde mai există), ș.a.

  3. Fara sa doresc sa fiu catalogat drept un chitibusar, cred ca masura pe care Primaria Capitalei doreste sa o aplice in iubitul si aglomeratul nostru Bucuresti nu va face altceva decat sa-l aglomereze si mai tare. Si asa parcarile subterane erau aproape goale (vezi parcarea de la Universitate !) dar, de aici inainte va fi vai s-amar! Soferii vor fugi ca dracul de tamaie de tarife atat de scumpe si, vrand nevrand, se vor inghesui si mai si pe drumuri, pe spatiile ”verzi” samd. Astfel ii vor afecta indirect si pe cei care locuiesc acolo, in imprejurimile parcarilor axtrem de scumpe. Ce vina au riveranii ? De ce sa plateasca si ei tarife umflate cand NU AU ALTA SOLUTIE sa-si parcheze autoturismele atunci cand ajung acasa? A elaborat cineva din Primarie vreun plan cu privire la rezolvarea problemei parcarilor ? A fost supus acest proiect dezbaterii publice, asa cum ar fi normal ? Mai ganditi-va, va rog, caci aceasta scumpire mi se pare o rezolvare pompieristica, un hei-rup fara valoare. Caci nu cred ca doriti sa folositi argumentul ”parcarile subterane sunt goale, de ce nu parcati acoloo ??”. Ar fi un comportament de-a dreptul ridicol.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.