Târziu, domnule Băsescu, prea târziu!

Daniel Funeriu le-a scris votanţilor USL în încercarea de a-i trezi pe aceştia, pentru a le arăta cât de răi sunt social-democraţii şi cât bine le-au făcut dumnealui şi partidul care l-a ţinut în fruntea Ministerului Educaţiei. Domnul Funeriu nu a făcut mai multe copii ale scrisorii pentru a le pune în cutiile poştale ale celor identificaţi ca făcând parte din armata de votanţi ai USL. Daniel Funeriu a găsit înţelegere pentru publicarea scrisorii la redacţia „Evenimentului Zilei”, care i-a făcut loc acesteia printre textele iscălite de unii dintre semnatarii protestului jurnaliştilor care s-au declarat „solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei”. Semnatarul scrisorii intitulate „Votanţilor USL (foşti sau actuali), cu compasiune” nu este un activist oarecare, ci unul plătit din bani publici în calitatea sa de şef al Departamentului Educaţie şi Cercetare din cadrul Preşedinţiei României.

Pe surse a apărut informaţia că unii dintre consilierii prezidenţiali ar putea pleca de la Cotroceni pentru a deveni, oficial, membri ai Partidului Mişcarea Populară. Au fost nominalizaţi Gabriel Berca, şeful Departamentului pentru Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, şi Adrian Rădulescu, şeful Departamentului Politici Economice.

Scrisoarea publicată de Daniel Funeriu şi intenţia lui Gabriel Berca şi a lui Adrian Rădulescu de a se înscrie în PMP demonstrează, încă o dată, că Palatul Cotroceni reprezintă un cuib de activişti care fac politică pe foarte mulţi bani publici, sub atenta coordonare a lui Traian Băsescu. Cel care nu a fost niciodată preşedintele tuturor românilor nu se poate abţine nici pe final de mandat să nu fie doar preşedintele tuturor românilor care la un moment dat îi sunt de folos domniei sale.

Prefecţilor, în calitatea lor de înalţi funcţionari publici, le este interzis să facă politică, în schimb funcţionarii Administraţiei Prezidenţiale se ţin de jocuri politice. Numai de jocuri politice. Şi o fac pentru că USL-ul, care spune mereu că luptă cu regimul Băsescu, nu a adoptat o lege care să le interzică angajaţilor Administraţiei Prezidenţiale să se ocupe de politică.

Cu un preşedinte insipid ca Eugen Tomac, PMP-ul nu are nicio şansă să treacă pragul electoral la alegerile europarlamentare din luna mai. Traian Băsescu se înşală dacă are impresia că soarta partidului pe care l-a inventat va fi una mai bună dacă-i va trimite acolo pe Gabriel Berca şi pe Aurelian Rădulescu, alţi doi mari insipizi ai politicii româneşti. Dacă toţi insipizii din PMP ar pune mâna pe lopeţi şi ar deszăpezi România în 24 de ore, tot numai rudele acestora ar vota Partidul Mişcarea Populară.

În cei peste 20 de ani de când se mişcă pe scena politică românească, lui Traian Băsescu i-a ieşit cam tot, uneori în ultimul moment. Însă, acum, e târziu, domnule Băsescu, e prea târziu!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.