Administraţia Obama a considerat că activitatea ambasadoarei SUA la Cairo, afectată şi de recentele dezvăluiri ale WikiLeaks, este insuficientă şi a hotărât trimiterea unui însărcinat special pentru a-i transmite preşedintelui Hosni Mubarak că trebuie sa anunţe că va renunţa la o nouă candidatură.
Surse citate de CNN indică că trimisul preşedintelui Obama este Frank G. Wisner, fost reprezentant la Cairo al unor administraţii republicane. El a fost ambasador în Egipt în perioada 1987-1991, când a colaborat cu preşedintele Hosni Mubarak, devenind un prieten apropiat al acestuia, scrie „New York Times”.
Retras în acest moment din activitate, Frank G. Wisner a fost până de curând vicepresedinte al AIG, funcţie pe care a părăsit-o atunci când marea companie de asigurări a fost lovită de criză, la începutul lui 2009. În timp ce deţinea aceasta funcţie, Wisner a reprezentat administraţia Bush în negocierile privind viitorul Kosovo.
Frank G. Wisner este căsătorit cu fosta soţie a lui Pal Sarkozy, tatăl actualului preşedinte al Frantei. În acest fel, Wisner a devenit tatăl vitreg al lui Olivier Sarkozy, fratele „american” al preşedintelui francez Olivier a devenit în 2008 managing director al Caryle Group, o companie cu sediul pe acelaşi bulevard pe care se află Casa Albă. George W. Bush şi tatăl sau au fost angajaţi ai Carlyle Group.
Cariera tatălui ambasadorului Frank G. Wisner este cel puţin la fel de impresionantă. Acesta a fost unul dintre creatorii CIA. Frank Wisner a fost şef al spionajului militar american în România, calitate în care a intervenit pe lângă Regele Mihai pentru evacuarea din ţară a peste 1.000 de prizonieri de război americani, imediat după 23 august 1944 şi înainte ca trupele sovietice să ajungă la Bucureşti. Ulterior, Frank Wisner a spionat Partidul Comunist Român şi a sfătuit familia regală să părăsească România. Wisner s-a sinucis în 1965.