Tatăl primei victime de la metrou spune ce a pățit la poliție

Tatăl tinerei de 20 de ani care a fost împinsă, marți, în fața metroului și a reușită să se opună susține că după 45 de minute de la incident a sunat la 112, fiind trimis la stația de metrou la care s-a întâmplat atacul. Bărbatul spune că a durat două ore până a putut da declarații.

„În 45 de minute am sunat la 112. Și 112 m-a trimis la Costin Georgian să investighez eu ca părinte. E posibil așa ceva? Aproape două ore am stat ca să-mi ia declarația, pentru că în fața mea era o doamnă cu un copil, îi spunea polițistului că și-a uitat geanta. Polițistul a venit și ne-a întrebat, i-am spus că a fost împinsă în fața metroului. Nu a crezut din prima. Trebuia să-i ia declarația doamnei. În jurul orei 19.00 am putut da declarații. Are 22 de ani, a făcut handbal. A venit în spatele ei, pur și simplu a împins-o. Ea a crezut că este o glumă a unei prietene (..). Când și-a dat seama că nu e glumă, a pus dreptul în față și l-a stopat. A opus rezistență și a reușit să se salveze. Atunci a sărit lumea și a reușit să fugă. Toate acestea s-au întâmplat la 10 metri în fața metroului. Era prima victimă și poate nu mai era a doua. Mai avea un centimetru și depășea, deja era piciorul în aer”, a declarat bărbatul la Antena 3.

Tatăl fetei a spus că aceasta este în stare de șoc. Tânăra i-ar fi povestit tatălui că a remarcat-o pe agresoare în momentul când a coborât pe peron. „În momentul în care a coborât, s-a uitat și a aruncat ochii la femeia asta. O fixa. La ceas, ea s-a oprit și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că avea o figură ciudată”.

„Au sărit câțiva cetățeni și au întrebat-o: „ Ce ai doamnă, ce ai cu ea. Și ea spunea: „Nu că mi-a furat banii. Mi-a luat banii ca să se victimizeze. Și atunci câțiva cetățeni au întrebat-o: I-ai luat tu banii? Și ea a spus: Nu vă uitați cum arăt eu și cum arată ea? Ea arăta spre buzunarul ei și spunea: Mi-a luat banii, mi-a luat banii și repeta. Apoi a venit metroul, persoanele au intrat în metrou, fiica mea a urcat și ea de frică și atunci a realizat ce s-a întâmplat, a izbucnit în plâns, a mers la cabinetul stomatologic, nu a ajutat-o nimeni. Agresoarea a rămas pe peron. Ne-am uitat pe filmări și agresoarea se plimba foarte liniștită pe peron către ieșire cu telefonul la ureche. Am înțeles de la poliție că i-ar fi găsit în palmă, dacă nu mă înșel: „Am făcut-o, dar am confundat-o”. I-au găsit scris în palmă. Așa au găsit scris în momentul în care au arestat-o. Putea fi vorba despre fata noastră sau despre cealaltă”, a mai spus bărbatul.

Incidentul ar fi avut loc cu puțin înainte de ora 16.00.

În spațiul public au apărut imagini cu primul atac al agresoarei de la metrou, tânăra reușind să se salveze și să o împingă pe femeia care încerca să o arunce pe șinele de metrou. Prima victimă a făcut plângere la Poliție, însă a doua victimă a murit în stația Dristor, după ce a fost aruncată pe șine. Femeia a fost arestată preventiv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

2 Comentarii

  1. Cam miroase și acest incident a nenorocirea de la Colectiv. Persoana declarată cu probleme temă mi-e să nu aibă și un antrenament specific după cum a acționat.

  2. Autoritatile trebuie sa invete din greselile care au dus la aceasta tragedie si sa ia masuri sa imbunatateasca procesele ca sa nu se repete, pentru ca daca-si faceau treaba dupa prima tentativa, crima era evitata si tanara de la Dristor traia. Atat operatorul de la 112 cat si politistul de la Costin Georgian care au preluat cazul primei tinere care a scapat, trebuie dati afara pentru incompetenta si neglijenta in servicu cu urmari grave si acuzati cel putin de grava neglijenta in serviciu, pentru ca atunci cand prima fata a raportat tentativa de crima la 112 si la politia Costin Georgian, cei care au preluat cazul nu au identificat pericolul grav si iminent, nu au prioritizat cazul, nu au escaladat si ca urmare cei responsabili pe lant nu au luat masurile necesare de alarmare, mobilizare, cautarea criminalului, patrulare si ordonarea metroului sa intre la pas in statii, adica toate masurile care au fost foarte bine luate dupa crima de la Dristor si care luate dupa prima tentativa ar fi prevenit producerea crimei. De asemenea, ar trebui ca acest caz sa fie prelucrat cu toti operatorii si politistii din linia intai a preluarii cazurilor, sa fie conceput un training dedicat si sa fie imbunatatite procedurile de tratare a cazului. Totodata trebuie mentionata si atitudinea ne-cetateneasca a calatorilor prezenti in statie la Costin Georgian care nu au actionat in apararea fetei, nu i-au acordat asistenta ulterior faptei si nu au actionat pentru retinerea criminalului. Si trebuie mentionata si lipsa de actiune a conductorului trenului de la Costin Georgian care a vazut clar tentativa de crima si nu a luat masuri de alarmare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.