Fosta purtătoare de cuvânt a Cotroceniului, Tatiana Niculescu Bran, crede că președintele Klaus Iohannis „vorbește prea mult”.
Bran face un bilanț al activității președintelui pe Facebook, precizând ce așteptări ar mai avea de la șeful statului. La capitolul așteptări fosta purtătoare de cuvânt notează: m-aș aștepta ca președintele „să vorbească mai puțin”.
„Câteva tăceri ale Președintelui (părerea mea e că vorbește prea mult): 1.a obținut de la partide trei legi perfectibile dar esențiale pentru alegerile de la anul și primenirea clasei politice 2.a schimbat șefia SRI 3. a încheiat acordul pentru finanțarea Apărării 4. a introdus pe ordinea de zi a CSAT defrișările ilegale și Institutul Cantacuzino 5. a criticat modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală 6. face vizite externe pentru susținerea primirii României în spațiul Schengen 7. a încurajat latura economică a parteneriatului cu SUA. M-aș aștepta ca, în curând, să 1.numească șefi la DIICOT și SIE 2. să desemneze consilieri presidențiali pentru sănătate și educație 3. să obțină intrarea României în Schengen, fie și parțial, până la sfârșitul anului. 4. să vorbească mai puțin”, a scris Tatiana Niculescu Bran pe pagina sa de Facebook.