Tăticii cer desfiinţarea Autorităţii pentru Protecţia Copilului

Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) cere Cabinetului Boc desfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi a Drepturilor Copilului (ANPFDC).

Reprezentanţii TATA vor organiza pe 1 iunie, de Ziua Copilului, un miting în faţa sediului Autorităţii.

Ei acuză conducerea instituţiei de neprofesionalism şi împiedicarea implementării unor proiecte de lege favorabile copiilor.

„Preşedintele-cleric Gabriel Alexe şi vicepreşedintele Mihaela Mostavi au demonstrat că sunt incapabili să gestioneze activitatea ANPFDC şi să găsească soluţii la gravele probleme cu care se confruntă familia din România şi care afectează profund respectarea drepturilor copilului”, se arată într-un comunicat al Alianţei tăticilor.

Autoritatea, indiferentă la reducerea indemnizației

Totodată, ei învinuiesc Autoritatea că nu elaborează un studiu de impact privind măsura guvernamentală de reducere a indemnizațiilor parentale pentru concediul de creștere și îngrijire a copilului, fapt ce „demonstrează că este doar o conducere-marionetă care nu protejează familia și copiii, asistând pasiv la agresarea gravă a circa 65.000 de familii tinere afectate”.

Mai mult, tații se mai plâng că reprezentanții ANPFDC încurajează discriminarea tatălui în societatea românească.

De asemenea, ei acuză Autoritatea de sabotarea demersului TATA de optimizare a cadrului legal existent privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Și asta pentru că reprezentanții ANPFDC au emis un aviz negativ pentru proiectul de lege elaborat de TATA și aflat în dezbatere parlamentară, care propune completarea și modificarea Legii nr. 272/2004.

TATA va organiza săptămânal mitinguri în fața sediilor ANPFDC, Ministerului Muncii și Patriarhiei Ortodoxe, până la momentul demiterii conducerii instituției.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.