Taxe pe impozite şi impozite pe taxe

Nu ştim cum vor evolua lucrurile în societatea românească după ce tot pachetul de aşa-zise măsuri de austeritate – care vor produce efecte imediat – chiar vor fi şi aplicate. Căci pe lângă cele 15% preconizate pentru a scurta pensiile şi 25% pentru a cântări mai puţin veniturile bugetarilor, mai sunt anunţate încă o sumedenie de „măsuri”. Un lung şir de taxe şi impozite, care de care mai fistichii, ar vrea să acopere toate aspectele vieţii economico-sociale româneşti.

Ca să ce?

Ca să stoarcă bani de la poporul ajuns populaţie pentru a-i aduna la un buget extrem de sărăcit. Zice-se.

Ca să ce?

Ca să hrănească toată clientela politică ce amuşină pe lângă puterea centrală şi locală.

Ca să sature nesaţul celor care nu se mai satură acumulând averi şi construind fel de fel de şandramale scumpe cu care să ia ochii prostimii. Cine a văzut cum arată vila lui Videanu poate trăi liniştit: mai rar atât de mult prost gust adunat laolaltă. Nu ar trebui invidiaţi aceşti ciocoi ajunşi nişte sugative ale bugetului, ci compătimiţi pentru cât de urât pot trăi. Să ajungi la Monte Carlo, pe Coasta de Azur, unul dintre locurile binecuvântate nu doar de Dumnezeu, dar şi de o sumedenie de artişti, şi să joci table ca şefii de depozit din portul Constanţa între două livrări este o ruşine.

Oare un impozit pe prostul gust nu ar trebui introdus şi el? Dar pe aceşti pedelei nesăţioşi, pe care i-am ales tot noi, via Traian Băsescu, suntem obligaţi, prin lege, să-i suportăm. Altfel cine ştie ce se mai pune la cale prin şedinţele CSAT, unde orice matrapazlâc poate fi exonerat de „interesele superioare” ale ţării şi „măsuri privind siguranţa statului”. E limpede că „statul sunt eu”, şi nu gloata asta buimăcită de ce încă nu-i vine să creadă că o să se întâmple. Fiecare zi aduce câte un nou „bir” care afectează prostimea zăpăcită de promisiuni şi minciuni ieri, aburită de lupta împotriva corupţiei şi comuniştilor astăzi.

Nu trebuie să avem o inteligenţă ieşită din comun ca să vedem pentru cine sunt sacrificaţi astăzi cei care înainte de alegerile prezidenţiale îl ţineau în braţe pe marele mahăr al PDL-ismului. De la Solomon al Craiovei până la Diaconescu al OTV-ului. Se mai întreabă azi cineva ce mai învârte Mme Monica Ritzi care era pe micile ecrane mai abitir decât Radu Beligan şi Victor Rebengiuc? Maurul şi-a făcut datoria, maurii pot să iasă din joc. Valeriu Stoica, ideologul de taină al unificării dreptei româneşti, după mintea Domniei Sale, are toate motivele să-şi frece mâinile cu satisfacţie. I-a ras pe „bolşevicii” lui Ion Iliescu, independenţii lui Oprea tropăie şi ei pentru o gamelă cu arpacaş cu mango, udemeriştii lui Marko Bela s-au aciuat şi ei pe lângă tocăniţa puterii româneşti, aşa că se poate alege praful de restul. Cu taxe şi impozite cu tot.

Foamea face să crească agresiunea, spunea un comentator american analizând viaţa animală. O antilopă ucisă de o hienă – urâte creaţiuni mai pot fi şi pe lumea asta… – este revendicată şi de şacali. Care, neputând să atace hienele, scot sunete ce cheamă leoaicele cele puternice. Hienele nu se lasă nici ele, dau mobilizarea şi în număr mare pot goni leoaicele. În lupta asta pentru o antilopă ucisă, şacalii reuşesc să rupă şi ei câte o bucată de carne până ce hienele revin şi desăvârşesc restul.

Toată lumea e fericită că a obţinut ceva. Doar antilopele privesc neputincioase această lume de prădători. Şansa lor să supravieţuiască ar fi să se înmulţească mult peste puterea de a ucide şi mânca a şacalilor, hienelor şi leilor. La oameni şi cu oamenii e mai complicat. Taxele şi impozitele mărite nu vor rezolva nimic. Trebuie găsite alte soluţii.

Care?