Ce mai spun oamenii simpli despre noua lege a pensiilor? Toată lumea se întreabă de ce s-a urgentat atât această lege a pensiilor.
Vizați sunt decrețeii (1965-1970), care vor lua cele mai mici pensii, este de părere Daniel Preda, care lucrează Spitalul MedLife Grivita
Ei au muncit cel mai mult (12-16 ore/zi), argumentează el pe Facebook.
„Pentru ei s-au scos grupele, orele suplimentare, munca de noapte, tot ce trebuia adăugat la pensie. Acum, ei vor lua cele mai mici pensii.
Au clădit tara asta, așa cum o știți acum. Au trăit în vremuri grele, de maximă austeritate. Ei au construit 80% din blocuri, au adus România de la lampa cu gaz, la lumina electrică, metrou, șosele…etc. Asta-i graba”, mai spune cetăţeanul.
Bine ca iau pensie sociala cei care nu au muncit nici o zi! 1281!!!Aproape cât un om care a muncit 15 ani!!!Jumătate din pensia unuia care a muncit 25 ani
Si culmea, aceasta mizerie o face un prim mimistru nascut in 1967 cu un general PNL nascut tot in acei ani. Inca o dovada in plus ca tara a ajuns sa fie von dusa de tradatori. Astia tradeaza si si pe cei din leatul lor, daramite tara.
Mai nene,ieri am văzut ciorchine de pensionari discutând in piața despre pensii si astăzi la coada la un super-market tot despre pensii se discuta! Clasa politică a băgat zanzania intre pensionari! Se pune de o răscoală că în anul de grație 1907!
Decreteii sunt cei nascuti dupa ce s-au interzis avorturile,in urma decrdtului 770/oct. 1967. Deci cei care s au nascut de prin 1968. In 1965, 166, 1967, pana in oct., se putea face avort. Deci autorul trebuie sa rectifice articolul
In urma recalcularii pensiilor, zeci de mii de pensionari s-au trezit cu pensiile mai mici cu vreo 25%.
guwernerul spune ca nu vor scadea fata de cuantumul din august 2024.
Asa e.
Insa, guwernerul, nu spune faptul ca acesti pensionari, cu pensiile reduse prin recalculari, vor avea pensiile inghetate timp de cativa ani(3-5 ani, cel putin) la nivelul din august 2024.
Pensiile speciale au fost dublate anul trecut si majorate cu 35% anul acesta.
Deci, guwernerul acesta este un Robin Hood pe invers: fura de la saraci si da la bogati.
Cu alte cuvinte…:
PSD = PNL = USR = Aceeasi mizerie.
IohaniSS+Ciuca+Ciolacu = Basescu+Boc
Decreteii? Decreteii au träit cei mai frumosi ani ai lor, in cel mai teribil räu regim si intr-o dictaturä groaznicä. Paine, carne, ouä, ulei, cartofi, fäinä, totul pe cartelä. Din casa a 5-a au fost obligati sä efectueze, practici si munci patriotice, cel putin o lunä, incepand de la 15 septembrie cand incepea anul scolar panä la terminarea scolii. De obicei munci agricole. Decreteii trebuiau sä invete cu adevärat si sä dea admiterea (treapta I-a, examinare, in cazul meu 17/loc) la liceu. Sambäta era zi de scoalä. Uniformä obligatorie. Dupä clasa a 10-a treapta a doua de liceu prin examinare. Dupä treapta a doua obigatoriu muncä patrioticä. Eu cu clasa am avut „pläcerea patrioticä” de a säpa santurile la blocurile in care s-a ridicat un nou cartier. In septembrie din nou „munci/practicä agricolä” desi eram profil mecanic. Normä de persoanä 8 läzi universale de mere pe zi, pentru 25 bani/zi remuneratie. Cartofi, sfeclä furajerä sau de zahär, cules de porumb cu palma. Imediat dupä liceu armatä obligatorie 24/24 ore. 5 permisii si un concediu. Actuala generatie ar cräpa intr-o lunä. Instructie durä. Munci grele. Hranä si uniformä groaznicä. Tot timpul flämananzi, murdari si obositi. Dus odatä pe säptämanä 5 minute/grupä. Da, decreteii au fäcut foarte multe pentru tarä (obligati-fortati) iar tara nu le rämane recunoscätoare cu nimic. Dimpotrivä…
„legea asta e o lege a barbatilor pentru barbati”
Scrie de 100 de ori pana iti iese ceausismul din cap: pensia se da pentru contributie !
Au băgat ilegal punctele de stabilitate (din burta contra voturi) și au împușcat doi iepuri: le-a mai dat 100 de lei la amărâții in pensie și îi stimulează pe decreței sa ramana in câmpul muncii până când vor ieși cu vata-n nas!
Totul este gresit. De la calcularea punctului de pensie, luand in considerare 30 de ani vechime cotizare, in timp ce fmeile aveau in medie 25 de ani perioada de cotizare.
Acordarea punctelor de stabilitate insa se acorda de la 25 ani vechime si ani de cotizare, ori barbatii au media de 30 de ani corizare deci automat primesc puncte de stabiliatet.
Cei care au cea ma imare parte cotizata inainte de 1989 au platit ani de zile pensie suplimentara.
legea asta e o lege a barbatilor pentru barbati.
Articolul ăsta n-ar fi trebuit publicat. Eventual, acest Daniel Preda trebuia luat la mișto de către ziarist. Ce lucrează insul la Medlife, băgător de seamă? Nasol când debitezi prostii cât Casa Poporului și confunzi o generație cu cea dinainte! Așa ignoranță, mai rar…
DĂLE DOAMNE DUPĂ CUM OR DAT.DĂLE DOAMNE TIHNA ROMÂNULUI DUPĂ RECALCULARE.AȘA SĂ LE AJUTE BUNUL DUMNEZEU.🙏
Încă un articol având ca țintă învrăjbirea generațiilor,iar unii o iau pe nemestecate.La fel ca și legea 360/2024 despre care se știa de început despre implicațiile asupra celor din grupele 1 și 2 de muncă, dar politicul a tacut ca ăla-n iarbă pentru că e opera lor,iar acum când buboiul s-a spart aruncă pisica de la unul la altul.
Statul PSD este speriat de viitura decrețeilor la pensii. Pentru a face rost de bani,i-a ras pe actualii pensionari ce au lucrat în condiții grele și-i va pune cu botul pe labe pe viitorii pensionari!Simplu și eficient!
In plus, fata de observatiile corecte ale colegilor de postari, semnalez si eu faptul ca niste idioti folosesc mereu termenul de „decretei” pentru o intreaga generatie care, intr-o foarte mare majoritate a venit pe lume din dorinta exclusiva a parintilor lor si nu a factorului politic.(au fost si asemenea cazuri, dar in niciun caz in proportia pe care o sugereaza unii politruci, deghizati in jurnalisti). Cei care redacteaza si publica asemenea tampenii nu se gandesc ca jignesc o intreaga generatie? Personal, nu cred ca gandesc pentru ca, pur si simplu, nu au cu ce!!!!
Pana la 22-23 de ani au batut-o in cap pana a facut floare !
Munca grea a fot facuta de cei din generatia 40-50. Ei au construit aceasta tara. cei nascuti in 65-70, aveau 10-15 qani in anii 80… cand s-a dus greul.
Decrețeii nu exista ,ei au plecat din țară și de acolo vor primii pensiile!!!
Ăsta o fi vreun portar pe la spital… Cum poti spune că unii născuți din 1967 incoace au electrificat tara , au făcut 80% din blocuri, au făcut metrou , etc ? La maxim 22-23 de ani in 1989 ? Nu verifică nimeni ce se publică?
ȘI TOTUȘI :CE AU CONSTRUIT DECREȚEII? ÎN 1989 DECREȚEII AVEAU 25-30 DE ANI!EI AU „CONSTRUIT REVOLUȚIA ȘI APOI AU „DECONSTRUIT INDUSTRIA,AGRICULTURA,EDUCAȚIA ȘI MAI ALES VIAȚA SOCIALĂ!””
Fiecare genrație-i țepuită. De mai multe ori. Niciuna nu scapă. Asta pe lîngă asmuțirea uneia împotriva alteia. Divide et impera!
Id0tzii sustin cu tarie taiet0rii de pensii speciale. Care minune cresc in loc sa scada
Oamenii simpli spun prostii pentru ca sunt dezinformati de gazetari bine intentionati. Numai bugetul Romaniei are vreo 100 de miliarde de euro, deci, toti gazetarii vorbesc pe nas. Ei spera ca presa sa traisca din subventie, nu pensionarii care si-au platit pensiile in avans !