Teatru şi dans în insula magică a lui Prospero

Timp de 10 zile, între 21 şi 30 octombrie, Bucureştiul se transformă în Capitală a Teatrului: un exerciţiu în care ne vom bucura de magia teatrului românesc şi nu numai. Iată câteva detalii despre acest eveniment de esenţă teatrală, unic în diversitate, într-un context naţional şi internaţional în care se pledează asiduu pentru dialog şi pentru valenţele estetice. Pregătirea acestui festival a fost şi este un efort de fiecare dată. Iată ce declara Marina Constantinescu, Director artistic al FNT:

Stagiunea teatrală 2015-2016 este o stagiune consistentă, aşadar – prin selecţie – vom avea o ediţie a FNT la fel de puternică. Sunt 40 de spectacole din toată ţara, nume foarte importante, dar şi nume noi; spectacole mici, bijuterii, dar şi spectacole grandioase; spectacole de teatru-dans, ori teatru de mişcare în care sunt angrenate trupe de actori poate la prima experienţă de acest gen, alături de nume consacrate, unele chiar celebre ale scenei dansului contemporan. Şi încă, foarte multe altele, pe care le vom descoperi în cele zece zile de efervescenţă teatrală din octombrie.

Poezia baletului Fresca, de Angelin Preljocaj

Cred că va fi un Festival remarcabil, pentru că este o stagiune pe care o găsesc foarte-foarte consistentă şi foarte serioasă. Am vrut să subliniem acest moment al selecţiei (să nu treacă marcat doar printr-un comunicat de presă), pentru că este vorba de munca unei bresle, o muncă susţinută, temeinică, cu strategii interesante, dar şi pentru că acum, la început de vară, când pentru unii începe concediul, pentru noi, pentru echipa festivalului, începe o altă etapă de muncă: pregătirea concretă a actualei ediţii. Formula aceasta tehnică, de direct, de live-streaming, pe care am folosit-o în premieră, ne-a adus mai aproape de oamenii din breaslă, de creatori, de producători, dar şi de oricare dintre spectatorii interesaţi să ştie ce vor putea vedea la toamnă, pe perioada Festivalului, pe scenele teatrelor partenere. Şi cred că vor fi lucruri foarte interesante de văzut, cred că Bucureştiul va avea aerul chiar al unei sărbători a teatrului, şi mai cred că şi breasla noastră teatrală, această comunitate altfel, va avea un prilej de a fi împreună, strânşi cu toţii în jurul Valorii.

Livada de vişini în regia lui Lev Dodin

Pe lângă cele 40 de producţii teatrale naţionale, avem trei nume de creatori străini pe care i-am invitat special în ediţia a 26-a, nume cu totul excepţionale – cu unii dintre ei fiind în dialog şi negocieri de peste doi ani.

Vom deschide Festivalul cu un basm chinezesc venit din Franţa, produs de Compania Ballet PreljocajFresca / La Fresque, un spectacol care va avea premiera mondială pe 20 septembrie la Grand Théâtre din Aix-en-Provence, iar în 21 octombrie – putem considera că La Fresque va avea premiera europeană în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru. Suntem foarte fericiţi de existenţa acestei colaborări şi de prezenţa la Bucureşti a excepţionalei trupe a lui Angelin Preljocaj.

Livada de vişini va cuceri inimile spectatorilor

Reuşim să o avem pentru prima oară în România pe Carolyn Carlson, o dansatoare de mare anvergură, un coregraf rebel cu o activitate impresionantă, cu numeroase premii în lume, cu producţii cu totul altfel, de o mare fineţe şi intensitate. Suntem bucuroşi că pe 25 şi 26 octombrie ea va fi prezentă la Bucureşti cu două spectacole: primul, intitulat Now/ Acum, este un spectacol de teatru-dans, iar cel de-al doilea, care se numeşte Short Stories / Schiţe (Poveşti scurte), este format din trei mici performance-uri; iar într-unul din acestea va dansa chiar Carolyn Carlson. Mi se pare un lucru remarcabil şi faptul că renumita coregrafă a acceptat să facă un workshop la Bucureşti, un atelier dedicat actorilor: un câştig pentru breasla noastră.

Marina Constantinescu, Director artistic şi unic selecţioner al FNT

În sfârşit, vom încheia Festivalul cu două reprezentaţii venite din Rusia, o producţie aflată sub semnătura celebrului Lev Dodin: Livada de vişini de Cehov, cu trupa Maly Drama Theatre din Sankt Petersburg. E un spectacol mare, un spectacol-eveniment. Dacă ar fi să spun doar că anul acesta la New York, când au jucat in februarie la BAM (Brooklyn Academy of Music) cele zece reprezentaţii, enorma sală de aproape 3000 de locuri s-a dovedit total insuficientă pentru dorinţa spectatorilor de a vedea această producţie cu totul şi cu totul tulburătoare, „citită“ foarte puternic de Lev Dodin, cu inteligenţa şi fineţea lui, cu subtilitate – un manifest puternic pentru lumea de astăzi, pentru ce pierdem trăind cum trăim, şi cu o trupă care te lasă absolut… mască“, dacă tot vorbim în termeni de teatru…

Cred în selecţia aceasta şi cred în valoarea Festivalului. Şi mai cred în valoarea unei echipe care va face ca acest eveniment major să ne aducă pe toţi împreună, pe o insulă magică – a lui Prospero“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.