Televiziunea națională siriană emite din nou

Televiziunea națională siriană

De L.V.
Televiziunea națională siriană emite din nou

Televiziunea națională siriană

Televiziunea națională siriană și-a reluat emisiunile luni pentru o perioadă test, la aproape cinci luni de la înlăturarea lui Bashar al-Assad, o relansare întârziată de sancțiunile internaționale și de echipamentele învechite, notează AFP.

După ce autoritățile islamiste au ajuns la putere în decembrie, media de stat, în special posturile de televiziune și radio, au încetat să mai emită.

Luni, la ora 17.00 (14.00 GMT), un prezentator a apărut pe ecran pentru a anunța începerea unei emisiuni test a postului Al-Ekhbariya, care emite din Damasc.

‘Astăzi, primul canal oficial a fost relansat’, a declarat noul șef al autorității radioului și televiziunii, Alaa Bersilo, promițând că acesta va fi ‘o punte între stat și societate’.

El a explicat că reluarea a fost amânată de mai multe ori din cauza stării infrastructurilor audiovizuale și a sancțiunilor care împiedică transmisia prin satelit.

Timp de decenii, partidul Baas aflat la putere și clanul Assad au reprimat libertatea de exprimare, punând botniță jurnaliștilor și transformând media în instrumente în solda guvernului.

În clasamentul pe 2025 al libertății presei redactat de organizația Reporteri fără Frontiere (RSF), Siria se clasează pe locul 177 din 180 de țări.

Potrivit RSF, în ciuda încheierii a ‘cinci decenii de represiune brutală și violentă a presei (…) libertatea regăsită a jurnaliștilor rămâne fragilă din cauza instabilității politice persistente și a presiunilor economice tot mai mari’.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.