TENSIUNI între fondatorul WikiLeaks și țara care l-a protejat

Julian Assange a dat dovadă de nerecunoştinţă şi lipsă de respect faţă de Ecuador, în pofida faptului că această ţară l-a primit în ambasada sa de la Londra din…

De (I.R.)
TENSIUNI între fondatorul WikiLeaks și țara care l-a protejat

Julian Assange a dat dovadă de nerecunoştinţă şi lipsă de respect faţă de Ecuador, în pofida faptului că această ţară l-a primit în ambasada sa de la Londra din…

Julian Assange a dat dovadă de nerecunoştinţă şi lipsă de respect faţă de Ecuador, în pofida faptului că această ţară l-a primit în ambasada sa de la Londra din 2012, a acuzat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Ecuadorului.

„Prin furnizarea de informaţii care falsifică adevărul, acest refugiat şi partenerii săi exprimă încă o dată nerecunoştinţă şi lipsă de respect faţă de Ecuador, în loc să-şi arate recunoştinţa faţă de ţara pe care l-a primit timp de aproape şapte ani”, a transmis ministerul într-un comunicat citat de AFP.

Ministerul a reacţionat astfel la un tweet al WikiLeaks, site-ul fondat de Julian Assange, care informa joi că Londra şi Quito au ajuns la un acord ca, în „orele sau zilele” următoare, australianul de 47 de ani să fie expulzat din ambasada ecuadoriană şi predat autorităţilor britanice.

Potrivit WikiLeaks, acest lucru se va face sub pretextul că site-ul a difuzat fotografii, clipuri video şi conversaţii private ale actualului preşedinte al Ecuadorului, Lenin Moreno. Quito a spus deja joi că nu doreşte să răspundă la „zvonuri” şi „presupuneri care nu se bazează pe niciun document”.

Ministerul ecuadorian al Afacerilor Externe a adăugat, totuşi, că „a acorda azil diplomatic este o prerogativă suverană a Ecuadorului, care are, prin urmare, dreptul de a-l acorda sau de a-i pune capăt atunci când consideră că este justificat”.

Portalul web inapapers.org denunţă între altele presupuse fapte de corupţie atribuite lui Moreno, pe care acesta le-a negat. El a sugerat că predecesorul şi fostul său aliat Rafael Correa (2007-2017) a fost la originea acestor publicaţii.

Începând cu octombrie anul trecut, Quito aplică un protocol care reglementează vizitele, comunicările şi condiţiile sanitare în ambasadă, în reacţie la ceea ce guvernul consideră ingerinţe constante ale fondatorului WikiLeaks în afacerile interne ale Ecuadorului şi ale altor ţări. Documentul precizează că lipsa sa de respect ar conduce la „întreruperea azilului”.

Lenin Moreno a declarat marţi că Julian Assange a avut încălcări repetate ale acestui protocol.

Assange s-a refugiat la ambasada ecuadoriană pentru a evita extrădarea în Suedia, unde a fost acuzat de presupus viol, un dosar care de atunci a fost clasat. Totuşi el este vizat de un mandat britanic de arestare pentru încălcarea condiţiilor de libertate supravegheată în acest caz suedez.

El se teme, dacă este arestat, că va fi extrădat în Statele Unite pentru că a publicat în 2010 pe site-ul său mii de documente confidenţiale ale Departamentului de Stat al SUA şi ale Pentagonului, preluate în mass-media din întreaga lume.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Te-ai fi asteptat ca toti jurnalistii cu ceva lichid in instalatie sa faca zid in jurul lui Assange, pentru apararea dreptului la libera exprimare si accessului la informatii. Sau macar din instinct de aparare… Din pacate insa, Assange continua sa lupte singur impotriva unui curent planetar al lasitatii si colaborationismului.
    Ce au de spus arhanghelii deontologiei de pe la noi in fata acestui linsaj comis in vazul intregii planete ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.