"Cu o iconiţă (am venit în Cameră – n.r.), şi mi s-a dat o geantă foarte frumoasă, pe care am pierdut-o între timp, dar o s-o recuperez", le-a spus Teo Trandafir ziariştilor.
Întrebată de către jurnalişti cum comenteză majorarea taxelor şi afirmaţiile colegului său de partid Sever Voinescu privind remanierea Guvernului, Teo Trandafir a răspuns: "Punctul meu de vedere este cel pe care l-am mai spus şi, deocamdată, îl susţin în continuare, pentru că este singurul limpede până şi pentru mine: trebuie, până la urmă, copiii să aibă ceva de câştigat, eu n-am intrat în politică să vorbesc de taxe şi accize, pentru că nu mi-am propus asta".
Deputatul PDL a mai spus că a avut "primul său succes" cu aprobarea amendamentului din Comisia de învăţământ privind cupoanele şi că tatăl său, care este medic pediatru de profesie, "a fost cel mai fericit", mai informează Mediafax.