Teodor Meleşcanu, uns ministru de Externe

UPDATE Teodor Meleșcanu a depus jurământul joi seară la Palatul Cotroceni.

UPDATE Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni după-amiază, decretele privind încetarea mandatului lui Titus Corlăţean în fruntea MAE şi numirea în funcţia de ministru de Externe a lui Teodor Meleşcanu.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, după ce Corlăţean şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe, că îl nominalizează pe Teodor Meleşcanu pentru această funcție.

În același timp, făcând referire la demisia lui Corlățean, Victor Ponta i-a dat dreptate fostului ministru care a refuzat să rezolve problema suplimentării secțiilor de votare din străinătate și a dat vina pe Băsescu și Klaus Iohannis pentru haosul creat cu privire la votul din diaspora.

„Există o latură politică care cu siguranță denaturează sensul campaniei electorale, presiuni inadmisibile ale lui Băsescu si Iohannis care cere MAE să încalce legea cu scopul ca duminică să poata fi contestat rezultatul votului. MAE a prezentat azi un punct de vedere asupra măsurile legale ce pot fi luate. Ministrul de Externe și-a depus demisia pentru a nu afecta funcționarea legală a MAE. Am acceptat demisia sa și am trimis către președinte propunerea ca Teodor Meleșcanu să ocupe funcția de ministru de Externe, să organizeze conform dispozițiilor legale și ale BEC desfășurarea votului în diaspora pentru ca dreptul fundamental la vot să fie respectat”, a spus Ponta.

Săptămâna trecută, într-un efort de atragere a voturilor primite de Meleșcanu, Victor Ponta îi promitea fostului director al SIE că îl va face consilier prezidențial dacă ajunge președinte.

Titus Corlățean a demisionat luni din funcția de ministru al Afacerilor Externe după scandalul votului din diaspora.

Corlățean a precizat că MAE îşi menţine poziţia în cazul votului din diaspora, afirmând că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul 2.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.