Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că reorganizarea ANAF, ca instituție de sine stătătoare, este normală și este bine să aibă mai multă independență.
„Am discutat cu primul ministru despre această idee. Este o continuare reformei la nivel ANAF și este o abordare precum și în alte state, în special fiscul american. E normal să fie așa o desprindere chiar de Ministerul de Finanțe, acesta este cel care face politica Guvernului în acest domeniu, dar este bine să fie și o agenție separată cu mult mai mare independență, inclusiv pentru cei care ocupă funcții de conducere pentru a avea o mai mare siguranță în ceea ce au de făcut și de implementat”, a afirmat Teodorovici la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
În opinia acestuia, desemnarea celor din board-ul de conducere trebuie să se facă într-un mod transparent și pe criterii profesionale.
Ponta a spus marți că prin reorganizarea ANAF, ca instituție de sine stătătoare, se intenționează implementarea unui model pe care îl folosesc SUA și țări europene — acela de „a avea un board al ANAF numit de către Guvern, Parlament, Președinte, cu un tip de stabilitate care să asigure implementarea politicilor bugetare”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.