Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că vineri dimineaţa, când a plecat de acasă, a verificat mai atent cum arată, ca să fie un „model” pentru cine îl aşteaptă şi îl urmăreşte zilnic.
Comentariul său vine în contextul în care preşedintele Băsescu l-a numit cu o zi în urmă „acest dandy de la Fonduri Europene” şi „discotecar”.
„Încerc să fac o glumă, dar totuşi…astăzi, când am plecat de acasă, m-am uitat mai atent la cum ies pe uşă, am zis că, dacă, totuşi, cineva stă şi mă urmăreşte zi de zi, măcar să mă aibă ca model”, a spus Teodorovici, la sediul Guvernului, unde a participat la o ceremonie de închidere a celei de-a doua ediţii a Programului Oficial de Internship organizat de Guvern.
Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, despre ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, că este „acest dandy de la Fonduri Europene” şi „discotecar”, arătând că, pe raportarea Uniunii Europene, pe luna septembrie, au fost cheltuite doar 37,5% din fondurile europene alocate în sumă totală de 19 miliarde euro, diferenţa de 12 miliarde euro putând fi astfel pierdută.