Teodosie face lumină și dezvăluie: „Când murim”!

Continuă polemica în interiorul Bisericii pe tema vaccinării. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, i-a dat replica, în stilul său, purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

„Hristos este doctorul suprem, iar cel ce comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ce trăiește un slujitor. Am citit (ce-a spus) și m-am mirat. Mi-a fost student, dar vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele. E treaba medicilor să se implice, noi nu ne amestecăm. Mai mare protecție ca a lui Dumnezeu nu putem avea. Nu murim când vrea medicul, ci când vrea Dumnezeu, așa încât să nu amestecăm lucrurile”, a declarat ÎPS Teodosie, luni, la Antena 3.

​Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, i-a criticat pe preoții antivacciniști care spun că „vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie”. Potrivit acestuia, astfel de declarații i-au demobilizat pe credincioși să se vaccineze.

„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin. Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu. Pentru că a-l compara pe Cristos cu un vaccin este ceva sacrileg. Este total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le și trăgând concluzia, tu, ca înțelept autoimprovizat, că ai găsit leacul la orice și că nu ai nevoie de nimic altceva”, a spus Bănescu, la Digi 24.

„Se confundă planurile cu un preț nefiresc și dureros. Mi se pare că un astfel de messaj a demobilizat pe foarte mulți oameni credincioși, a fracturat un dialog firesc, fie el și mental, între oamenii credincioși și oamenii dintr-o sferă științifică. Acest conflict este fals. Nu există conflict real între credință și știință”, a adăugat el.

Bănescu a precizat că s-a vaccinat, la fel cum au făcut-o mulți oameni credincioși.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

31 de Comentarii

  1. Teodosie Turnatorisitu iar a dat cu stangul in dreptul!Unde s-a mai pomenit asemenea popa ramas in urma…”religia fără ştiinţă este oarbă”

  2. ”religia fără ştiinţă este oarbă”
    STIINTA FARA RELIGIE E OARBA!

  3. Parca e un imam musulman. Nu mai are treaba nici cu crestinismul nici cu credinta acest turnator spagovit.

  4. Anvers Stiinta nu are nevoie de aprobarea religiei. Destul ca secole la rand stiinta a fost infierata de crestinism. Religia nu a adus nimic omenirii in evolutia sa.In numele religiei unii carturari au fost nevoiti sa publice,ca si in comunism. Voiai sa ti se publice o carte,trebuia sa fii inregimentat in cultul religios. Cum s-a eliberat de constrangerea religioasa,stiinta a evoluat, omenirea a evoluat.Si nu s-a deschis nici un iad fata de „necredinciosi”.

  5. Prin acest dialog Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie ne-a aratat care este deosebirea si pregatirea intre un securist si o fata bisericeasca in slujba credintei ortodoxe si a poporului roman majoritar ortodox.Daca purtatorul de cuvant ne arata putinatatea cunostintelor sale,facand un deserviciu bisericii,invinuind slujitorii bisericii ca nu au pupat orientarea politica aflata la putere,preferand sa se ocupe de viata bisericiasca impreuna cu enoriasii,purtatorul de cuvant face un deserviciu care trebuie sanctionat de preafericitul parinte Daniel,retragandu-i acestuia delegarea de purtator de cuvant si trimiterea acestuia la pregatire si studiu intr-una din manastirile din nordul Moldovei.Pentru a arata ca domnul Vasile Banescu pune mai presus credinta in Dumnezeu decat instructiunile politrucilor aflati vremelnic la putere,ar trebui sa ceara dreptul la informare al credinciosilor in masmedia audio-video de stat.Romanilor le lipsesc cele cateva minute pe care le ascultau pe postul de radio Romania-actualitati la ora 6 dimineata,imediat dupa imnul de stat,spuse atat de frumos de preotul Mihai Buinoski.Emisiune desfiintata imediat dupa ce basistii au ajuns la ciolan.Aratati-ne ca sunteti folositor credinciosilor domnule Banescu si ajutati la revenirea emisiunii zilnice de la ora 6 dimineata,emisiune despre semnificatia zilei dupa calendarul ortodox.Pe timpul comunistului Ion Iliescu se putea face asemenea emisiune zilnica,astazi cand avem partide liberale,democratice,ale minoritatilor nationale ,de ce ne-ar interzice emisiunea de cateva minute la radio?

  6. @gore pirgu,
    Tu habar nu ai cati dinti ai in gura, dar te pronuniti in chestiuni care iti depasesc cu mult capatitatea de intelegere.
    ……………………………………………………..
    1. Stiinta care preamareste creatia, nu pe Creator, este demonica, adica MAGIE.
    2. Stiinta este in realitate Nestiinta. Stiinta vine de la verbul „a sti”, numai ca raportul dintre ceea ce se stie si ceea ce nu se stie este subunitar.
    3. Atat Stiinta cat si Religia (Crestinismul-Ortodox) au la baza credinta, dar, pe cand Stiinta vehiculeaza adevaruri relative, Religia vehiculeaza adevaruri absolute. Insa adevarurile relative NU exista, cum bine remarca Marele Petre Tutea: „mai multe adevaruri, niciun adevar”.
    4. Orice lege fizica se anuleaza in fata unui om duhovnicesc, caci duhul este superior materiei.
    5. Orice Sfant de-al lui Dumnezeu are puterea de a distruge pamantul cu un singur cuvant.
    6. Exuista o singura STIINTA: TEOLOGIA. Iar esenta Teologiei este Mistica.

  7. Prin acest dialog Arhiepiscopul Tomisului IPS Teodosie ne-a aratat care este deosebirea si pregatirea intre un securist si o fata bisericeasca in slujba credintei ortodoxe si a poporului roman majoritar ortodox.Daca purtatorul de cuvant ne arata putinatatea cunostintelor sale,facand un deserviciu bisericii,invinuind slujitorii bisericii ca nu au pupat orientarea politica aflata la putere,preferand sa se ocupe de viata bisericiasca impreuna cu enoriasii,purtatorul de cuvant face un deserviciu care trebuie sanctionat de preafericitul parinte Daniel,retragandu-i acestuia delegarea de purtator de cuvant si trimiterea acestuia la pregatire si studiu intr-una din manastirile din nordul Moldovei.Pentru a arata ca domnul Vasile Banescu pune mai presus credinta in Dumnezeu decat instructiunile politrucilor aflati vremelnic la putere,ar trebui sa ceara dreptul la informare al credinciosilor in masmedia audio-video de stat.Romanilor le lipsesc cele cateva minute pe care le ascultau pe postul de radio Romania-actualitati la ora 6 dimineata,imediat dupa imnul de stat,spuse atat de frumos de preotul Mihai Buinoski.Emisiune desfiintata imediat dupa ce basistii au ajuns la ciolan.Aratati-ne ca sunteti folositor credinciosilor domnule Banescu si ajutati la revenirea emisiunii zilnice de la ora 6 dimineata,emisiune despre semnificatia zilei dupa calendarul ortodox.Pe timpul comunistului Ion Iliescu se putea face asemenea emisiune zilnica,astazi cand avem partide liberale,democratice,ale minoritatilor nationale ,de ce ne-ar interzice emisiunea de cateva minute la radio?

  8. Avem in tara asta mii de preoti adevarati care cu credinta,smerenie si cumpatare ne aduc alinare si cuvantul Domnului in suflet.
    Toti sant anonimi.
    Numai (editat), cum deschide gura, parca ia foc toata mass-media.

  9. Indemnuri Duhovnicesti de la Teodosie Spagoveanul Turnatorul

  10. CTP a ramas fara par pe cap din cauza zoaielor bisericesti.Acum tace,Prea tirziu.

  11. @Conu Mitzu biciclistul:”BOR a luat prea in serios miile de biserici nou construite dupa 89 si armata de mercenari degizati in popi, ultimul prins ca era dedat la pedofilie, isi zicea „duhovnicul „Oanei zavoranu!Ce si-a zis BOR, in barba sa,avem catedrala, ia sa luam noi haturile „pastoral power”si sa intram pana in in sufletul bietelor zburatoare care pupa icoane

    Zoroastrismul,religie mult mai veche decat crestinismul,spune clar „nu te uita la cer, Dumnezeu nu este acolo, Dumnezeu este in sufletul omului, acolo sa te uiti,cand il cauti pe Dumnezeu”!

  12. Si, de ce te lauzi, bai popa? Ai facut ce ai vrut si a fost optiunea ta! Asta nu inseamna ca e si optiunea altor cetateni! Sa va intre naibii in capul ala secatuit de lacomie!

  13. Biserica ne-a trădat! Ne-a lăsat în saci de plastic în frunte cu patriarhul! Acum, vine vopsitul ăsta la păr de „purtător” de cuvinte să-mi spună ce să cred sau să fac?!
    Citiți „Pastorala” părintelui Sebastian de la Slatina! E atât de simplu explicat.

  14. @miroiule: iar ești fiul mamei sau ești mama? Sau ce ONG mai reprezinți/reprezentati?!

  15. Câtă armata de agenti ai globaliștilor prin comentarii! Câți bani iuati pentru trădare? Se vede treaba că negustorii morții cu vaccinuri rămân cu marfa in galantare! Citeam azi de 147cazuri de vaccinați care ,,se investigheaza” de fapt sunt morți, dar nu dă bine sa se recunoască asta. Vor muri mai multi in lunile și anii următori de la vaccin decât de la covid. Totul este o mare afacere dar se dorește și reducerea populației ,, neproductive”, recte pensionari și bolnavi cronici. Fricoșii n-au decât să bage serul modificator de ADN in ei. Am avut covid toți din familie. Cele doua fete minore n-au avut absolut nimic! Eu și soția, doar două zile o stare ceva mai proasta. Socrii mei, octogenari, au stat intre 1 și 3 săptămâni în spital, au avut afectare pulmonara 25% soacra și 50% socrul. Acum sunt acasă, se recuperează. Pentru ce sa mai bagi și mizeria aia de vaccin in tine, când imunitatea naturala dobândita este mult mai sănătoasă! Și nu mai purtați masca, alta mizerie a globaliștilor care nu folosește la nimic, doar să va tina in frică! Bucurați-vă de viață, priviti covidul fara frica că este doar o răceală pentru 99% din oameni!

  16. Vai ce vremuri! Cine a ajuns sa slăbești Jessica! Spunea Sfântul Arsenie Boca că au să vină vremuri când au să cânte cucuvelele in biserici. Îmi este greata de acest popa Teodosie îndrăcit. Merita sa fie dus, de fapt și de urgență, la Judecata-de-Acum. Căci, făcând propagandă comunistă, Antihristul Teodosie cade din calitatea de slujitor al Domnului. Din cauza unor farisei ca el, politruci in sutana, nechemati cu piatra in san, cu fata la icoane și cu gândul la dracu, lumea se îndepărtează tot mai mult de credință. Rușine pentru astfel de popă făcut cu degetul. Dacă Teofosie mai crede in ceva al Tatălui, apoi trebuie să-și aducă aminte că Dumnezeu nu bate cu bățul. Răsplata necredinței și a obrazniciei acestui duhovnic care duhnește a băutură, coliva și scăldătoare de morți, va fi una nemiloasa și crunta. Nu la Judecata-de-Apoi, ci la Judecata-de-Acum.

  17. @ Prostia ingroapa Romania:esti atat de prost si dusmanos cu semenii,chiar si cu cei care posteaza pe forum, incat cred ca esti pastor la „Tremurici”oricum esti la marginea patologiei misticoide
    Sper ca nu ai fost militian intr-o viata anterioara..

  18. Sa cante si cucul. Daca d-zeu e atat de atotputernic de ce a lasat ca bor sa fie condus de necredinciosi? Daca voi sunteti crestini, de ce atata ura fata de cei ce au alta parere,cercetand Biblia? Daca ati citi Biblia cu adevarat nu ati mai latra aici fariseilor. Cred ca prin voi lucreaza diavolul sa va dati crestini. Sau cretini, tot aia e.Nu aveti nici coerenta si nici logica,dar o dati cu popi si cu BOR. Si prea curviti, beti,injurati si lasati mizerii peste tot. Dar voi credeti ca facuta o cruce gata,vi se iarta si sunteti adevarati cretini.Latrati in alta parte. Stiinta pe zi ce trece va arata micimea.Traiti inapoiati. Noile generatii aleg singure fara sa le spuna nimeni ce au de facut. Voi”asa am invatat din strabuni” sau „asa a zis partidul” . Nu ati avut personalitate si demnitate sa va ridicati din genunchi si sa va puneti intrebari. Ati repetat ce v-au zis altii pana s-a diluat pana si sensul. De ce crezi? De ce te rogi? Vezi cozi la biserici oameni cu masini la sfintit. Oameni care isi sfintesc barurile.Vezi cocalari gen Dani Mocanu, crestinat care blesteama. La fel si voi,blestemati crestineste. Parerea voastra e zama de amoniac

  19. domnule,
    cred ca preotii zic adevarul cand afirma:
    cel mai bun vaccin este sfanta impartasanie, care e precedata de spovedanie curata.
    va urez numai bine!

  20. @Popescule:ti-au extripat creierul,se vede din postare..Cum rezisti fara creier,numai tu sti, probabil doamna e multumita….

  21. Stiinta fara religie este oarba, dar religia fara stiinta este chioara.

  22. Murim cand vrea Dumnezeu, milioane de risi au murit cand a vrut Stalin, logic in URSS Stalin era Dumnezeu.Teodosie are dreptate.Si Stalin la fel , vorba lui Tutea , mai multe adevaruri, nici un adevar. Esenta lumii este minciuna . Minciuna lumii o infinitate de adevaruri relative.

  23. nu mai scapam de spagoveanul asta!
    Cat o plati pentru fiecare aparitie in presa??

  24. ”Crede și nu cerceta!” Păi, și neomarxiștii zic la fel! Eu am învățat asta la Socialism Științific, d-asta mi se cam rupe.

  25. Becali a avut informatii de specialitate mult mai utile decat niste simbriasi ai statului ca Mustea si Arafat. Se pare ca un tribunal din Iliinois a ordonat unui spital din zona sa utilizeze invercmentina intr-un caz de covid.

  26. In timp ce Arhiepiscopul (viitor Mitropolit) Teodosie vorbeste dupa cuvantul Domnului, slujitorul Banescu vorbeste dupa cuvantul sefului Ciobotea. Doar un fraier nu poate face diferenta.

  27. Anticristii care au petrecut Pastele umfland burtile au iesit la atac.Romania fara ortodoxie o sa dispara de pe harta lumii.Nicaieri in Europa nu vezi atata ura bolnava impotriva Bisericii si a propriului popor.

  28. // Teodosie face lumină și dezvăluie: „Când murim”! // .
    Un asa ins/individ imputit, mai rar ; teodosie-i Musca din Curu’ lu’ Suru !

  29. Basile Vanescu Cine ti-a zis tie ca omenirea nu mai poate fara ortodoxie? Macar stii cand a aparut ortodoxia? Mii de ani a supravietuit fara crestinism omenirea. Crestinismul a tinut in intuneric omenirea o mie de ani. Ce vrajeala ai pe tine. Si apropo, cat din populatia globului este ortodoxa? Tu mai mult de ograda ta nu vezi. Crezi ca lumea se invarte in jurul wk-ului tau din fundul curtii? Daca ortodoxia e reprezentata de Teodosie si Dany boy,singuri va distrugeti .Eu sunt crestin, dar am luat distanta de bor. Poti fi crestin in casa ta,unde nu ajung imputitii de popi.

  30. „Când murim” ?

    Cand … ni se va termina ATA/FIRUL vietii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.