Compania Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul centralei japoneze de la Fukushima, grav avariată de cutremul urmat de tsunami de la 11 martie, a reuşit să efectueze operaţiunea de răcire a reactoarelor afectate folosind doar apă recirculată în respectiva instalaţie, a anunţat duminică EFE, reluând o ştire difuzată de postul de televiziune NHK.
Până în prezent, era nevoie, în fiecare oră, de injectarea unei noi cantităţi de două-trei tone de apă şi, prin urmare, funcţionarea noului sistem de răcire cu apă recirculată constituie un considerabil progres, care va permite operatorului să realizeze ‘oprirea rece’ a reactoarelor până în ianuarie 2012, cu condiţia ca sistemul să lucreze continuu.
Specialiştii de la TEPCO susţin că problemele ivite până în prezent la sistemul de decontaminare a apei, care foloseşte tehnologie franceză şi americană, au fost produse, în mare parte din cauza unor erori umane.