Teroristul de la Stockholm recunoaşte atacul

Principalul suspect în atacul cu camion de la Stockholm recunoaşte ”crima teroristă”, a declarat marţi avocatul său, potrivit BBC News.

Rakhmat Akilov, un uzbek în vârstă de 39 de ani, şi-a recunoscut vina în tribunal.

Acesta a recunoaște că a comis un act terorist și acceptă arestarea sa preventivă”, a declarat Johan Eriksson, avocatul din oficiu al acestuia.

Akilov, adus în cătușe, a fost prezent la audiere, dar nu a spus nimic.

Bărbatul a intrat sub escortă într-o sală de la subsolul tribunalului din Stockholm, puternic securizată, întrucât înainte de audierea sa în perimetrul tribunalului fusese instalat un dispozitiv de securitate compus din zeci de polițiști înarmați, iar căile de acces în zonă au fost închise circulației, în cadrul unor măsuri de securitate fără precedent pentru capitala suedeză, potrivit Agerpres.

Suspectul în atentat a fost audiat de către judecătorul Malou Lindblom, iar, întrucât vorbește prost suedeza, el a fost asistat de un interpret.

Audierea a continuat cu ușile închise la cererea parchetului și jurnaliștii au fost invitați să aștepte decizia tribunalului. Suspectul urmează să fie plasat în arest preventiv până la revenirea sa în instanță pentru a fi judecat.

Patru persoane – un britanic, un belgian şi doi suedezi – au fost ucise vineri în acest atac cu un camion furat. Alte cinsprezece persoane, inclusiv o româncă, au fost rănite. Doi dintre răniţi se află în stare critică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.