The Economist: Fostul căpitan de vas Băsescu se poate aştepta la furtuni

„Românii nu sunt un popor care să se aprinda uşor. Aceasta s-ar putea schimba însă după ce ţara a fost scena unor proteste de stradă care nu par să înceteze. Capitala Bucureşti a fost martora celor mai mari violenţe din ultimii 20 de ani, protestatarii arzând cauciucuri şi încăierându-se cu jandarmii”, scrie The Economist în ediţia publicată vineri.

„Mişcarea de protest este un amalgam ciudat de studenţi, pensionari şi oameni saraci. Până acum, ea s-a ţinut departe de orice afiliere politică. Liderii opoziţiei care s-au aventurat în Piaţa Universităţii din Bucureşti au fost primiţi cu răceală. Cum alegerile urmează să aibă loc la finalul lui noiembrie (apelul ca ele sa fie devansate for trece cel mai probabil neobservate), protestele marchează „debutul campaniei electorale”, este citat Sorin Ioniţă, de la Romanian Expert Forum.

„Sondajele de opinie dau opoziţiei de două ori mai multe voturi decât Partidului Democrat Liberal aflat la putere. Aceasta înseamnă că domnul Băsescu, al cărui mandat expiră în 2014, ar putea lucra, începând din noiembrie, cu un premier mai puţin docil decât domnul Boc. Chiar dacă poate naviga prin apele agitate de astăzi, fostul căpitan de vas se poate aştepta la furtuni de acum încolo”, scrie The Economist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.