Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a declarat, sâmbătă, după atacul împotriva Siriei efectuat de SUA, Marea Britanie și Franța, că Guvernul de la Londra are ca obiectiv distrugerea arsenalului chimic al regimului condus de Bashar al-Assad, informează BBC News.
Premierul britanic a afirmat că bombardamentele împotriva unor obiective militare din Siria au fost un succes, adăugând că atacul a fost ”legal și corect”.
”Nu a fost vorba de schimbarea regimului. A fost un atac limitat și eficient. Bombardamentele au degradat de capacitatea Siriei de a cerceta, dezvolta sau folosi arme chimice. Aceste atacuri efectuate de SUA, Marea Britanie și Franța au fost semnificativ mai mari decât cele efectuate de SUA în urmă cu un an”, a declarat May.
”Știm că regimul sirian are o întreagă istorie în ceea ce privește folosirea armelor chimice împotriva propriului popor. Niciun alt grup nu putea comite atacul. Stat Islamic nuci măcar nu mai este prezent în Duma. Am transmis un mesaj clar tuturor celor care cred că au imunitate după ce folosesc arme chimice”, a declarat premierul Marii Britanii.
Theresa May a subliniat că țara sa nu va tolera niciodată folosirea armelor chimice.
În plus, May a afirmat că Guvernul de la Londra a încercat în zilele precedente să aibă contacte cu Siria pe canale diplomatice, însă nu a reușit.
May asta,cum deschide gura cum minte. Unii oameni sunt nascuti sa minta,nu au jena si nu-si schimba parerea nici daca le dai dovezile parafate,semnate,aprobate de tot globul in mana,o tin pe a lor.May,Boris,Trump,Macron, psihopati care efectiv nu au ce cauta la conducerea tarilor respective si se pot lua de mana cu Erdogan sau Bibi.Ptr. ce? Vor sa urmeze exemplul lui Blair? o minciuna,un razboi si dupa cativa ani are peste 100 milioane $ in banca sau vor ceva statui la colt de strada ? Ultimile zvarcorili ale unor foste imperii care nu inteleg ca timpurile sau schimbat,alte tari se dezvolta rapid fara a omori in stanga-dreapta,fara subjugarea altor tari, lucru care nu prea le convine celor „alesi”