Presa internaţională scrie despre urmărirea penală a deputatului Sebastian Ghiţă, despre care DNA susține că le-a oferit tigăi alegătorilor.
Un aliat al premierului Victor Ponta este acuzat de corupţie, inclusiv de complicitate la deturnare de fonduri de la Uniunea Europeană şi tentativă de corupere a alegătorilor, scrie cotidianul american New York Times, care titrează „România: De la tigaie la focul justiţiei”, transmite Mediafax în pagina electronică.
Cotidianul adaugă, în ştirea preluată de la Associated Press, că procurorii l-au acuzat pe Ghiţă că a plătit 392.000 de dolari moldovenilor cu cetăţenie română pentru a-l vota pe Ponta la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, pe care acesta le-a pierdut. Procurorii mai spun că Ghiţă le-a oferit alegătorilor stimulente ilegale, precum tigăi, la scrutinul parlamentar din 2012, în urma căruia a fost ales deputat, precizează Associated Press. Agenţia de ştiri americană adaugă că Sebastian Ghiță a primit interdicţie de a vorbi cu premierul Victor Ponta, de a părăsi oraşul de domiciliu şi de a-şi îndeplini atribuţiile de parlamentar.
Subiectul este abordat şi de site-ul de ştiri în limba franceză Boursorama.com, care titrează „România – Tigăi pentru voturi”. Site-ul preia o ştire Reuters. Agenţia de ştiri Reuters precizează că procurorii îl acuză pe Ghiţă că a strâns ilegal bani şi a cumpărat tigăi de pe piaţa neagră pentru a le oferi unui „număr important de alegători” în 2012.
Potrivit DNA, Sebastian Ghiță a corupt alegătorii la alegerile parlamentare din 2012 pentru a fi ales deputat prin distribuirea de tigăi cumpărate de pe piața neagră, dar și pe cei din Republica Moldova la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru Victor Ponta.
„În campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a candidat și a câștigat un post în Camera Deputaților, o parte din banii „ economisiți”, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiți pentru achiziționarea de pe piața neagră de așa zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determina un număr important de persoane să îl voteze. Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor, au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăților controlate de acesta. În același registru infracțional, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro”, arăta DNA într-un comunicat transmis miercuri.