UPDATE. Frans Timmermans, candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, ameninţă Partidul Social Democrat (PSD) din România cu repercusiuni, subliniind că „un partid care nu respectă statul de drept şi drepturile fundamentale” nu poate aparţine acestei familii politice europene, transmite agenţia austriacă APA, căreia prim-vicepreşedintele Comisiei Europene i-a acordat un interviu, potrivit Agerpres.
În interviul menţionat, Timmermans a insistat că fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a fost pusă sub control judiciar de autorităţile române, va fi susţinută de o majoritate a Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European, şi a calificat evenimentele din România ca îngrijorătoare.
„Noi am discutat deja personal la Madrid cu (liderul PSD Liviu) Dragnea, (şeful PSE Serghei) Stanişev, (liderul grupului din PE, Udo ) Bullmann şi cu mine, şi i-am spus în mod explicit. Eu l-am întrebat: Vrei să mai fii membru al acestui partid? Atunci trebuie să respecţi regulile jocului. Pentru noi există limite. Un partid care nu respectă statul de drept şi drepturile fundamentale nu aparţine acestei familii”, a afirmat Timmermans.
„Obiectivul meu este să devin preşedinte al Comisiei Europene”, a mai spus el, explicând că ‘pentru aceasta am nevoie de o majoritate în Parlamentul European. Aceasta încerc să o realizez cu partide progresiste şi cu un program pozitiv”.
Candidatul socialiştilor nu crede că o alianţă a partidelor de dreapta ar putea să-i trimită pe social-democraţi pe locul al treilea în alegerile europene. „Ştiu: mulţi alegători şi alegătoare sunt dezamăgiţi şi atunci caută o alternativă. Naţionaliştii sunt foarte buni în a demola, în a ataca, în a găsi ţapi ispăşitori, aceasta o pot face excelent. Însă pot ei să şi construiască ceva? Aceasta este marea întrebare”, a mai arătat Timmermans.
În acelaşi interviu, el a afirmat că îşi propune să întărească şi mai mult Uniunea Europeană, prin „mai multă justiţie socială, mai multă taxare corectă, mai multă cooperare internaţională, mai multă sustenabilitate”.
Legat de faptul că el, personal, a devenit o ţintă a premierului ungar Viktor Orban, Timmermans a subliniat că acest lucru nu îi răpeşte somnul. „În Comisie răspund de statul de drept. Sunt, din punct de vedere politic, cu adevărat neutru când este vorba despre aceste responsabilităţi. Că aceasta nu le place lui Kaczynski şi lui Orban şi lui Dragnea, o ştiu deja. Că aceştia, pe baza filosofiei lor politice, vin mereu cu atacuri la persoană, şi asta o înţeleg, aşa procedează politicienii”, a mai spus Timmermans.
Interviul a fost acordat înaintea sosirii sale la Viena pentru pregătirea alegerilor europarlamentare împreună cu Partidul Social-Democrat austriac (SPOe, de opoziţie).
@lili Daca nu esti cumva un provocator din redactia Cotidianul pentru ca eu observ ca nu esti niciodata cenzurata, iar eu sunt, iti spun fara menajamente: nu te cosider a fi un trol sau ca ai fi platita de o banda neo-marxista si asta pentru ca, un specimen sarac ca tine in neuroni, nu prezinta garantie nici macar ca sluga pentru ca problema ta este ca, ai gura mai mare decat creierul. Sper sa nu ai frati sau copii.Comentariul de la „bravo, Timmermans!” este tot al tau. Rusine! (exact cum inchei tu)
@Indignata Total de acord cu comentariul tau. PSD nu mai este un partid comunist cum multi spalati pe creier #rezist clameaza in orice situatie. PSD déjà este un partid suveranist, anti UE si vrea sa faca ceva pentru Romania si romani. Locul lui este alaturi de partidele suveraniste. Jegul de Frans Timmermans, ca politic, se balaceste si el in piscina la grupa juniori, face valuri pentru a fi bagat in seama, nu are nici o sansa sa fie ales nici macar de electoratul poponar din Olanda. Eu sper ca alegerile din 26 mai, asa cum vad pulsul in Italia, Franta si Germania, sa-i mature pe acesti ticalosi neo-marxisti din Parlamentul european si UE, sa devina o uniune a statelor suverane. Nu votati jegurile sorosiste gen Macovei, Preda, Ungureanu, etc.
Romani, acest domn Frans Timmermans nu cere nimic de la voi, nu va ofuscati de geaba,dansul e ca si ales, va transmite doar ca cu acest draknea RO nu mai are toate tiglele pe casa?!! Ce e asa de greu de inteles? Frans l-a scuipat pe Liviviu in Portugalia ?
Se vede clar ce s-a importat dun vestul occidental:SANTAJ! Pe baza santajului se lucreaza la: DNA,politie,procuraturi,judecatorii si in orice domeniu de activitate unde se foloseste intimidarea printrun viitor santaj! Ce sa mai ziceti de practicile de pana acum ale procurorilor?
Asta n-ar fi rau. Oricum PSD nu avea ce sa caute in tabara unor dusmani ai Romaniei. Trebuia sa iasa si sa se alature unei aliante prietene Romaniei. Dar nu avea curajul. Asa ca… Tot raul spre bine.
Editat Timmermans sa-si vada de aia 2% pe care-i obtine partidul lui…
Oricum, portul Constanta nu va fi dat Olandei, asa cum au vrut Ciolos si IohaniSS sa faca in 2016.
Portul Constanta apartine poporului roman si Romaniei.
Citind postarile rezulta foarte clar ca romanii sunt imartiti in doua : 50% pentru si 50% contra PSD. Bun.
Dar, facand abstractie de faptul ca actualmente este la guvern PSD, Tiemmermans critica Romania si romanii. Dati-mi un bun argument, o justificare logica pentru care, Romania ar mai avea vreun bun motiv sa iubeasca aceata UE, cand birocratii sai ii varsa laturi in cap in fiecare zi din an.
Eu cred ca ar fi bine ca :
1. Romanii sa nu mai voteze persoane care sunt capabile sa urasca si sa dezbine ( Orban, Rares Bogdan) iar daca o sa-l voteze din nou pe acest Iohanis pentru un alt mandat de 5 ani de ura si ranjete dizgratioase, atunci isi vor merita soarta. Este necesar ca presedinte un adevarat partiot nu unul care face numai ce zice Merkel
2. Partidul Social -democrat sa nu mearga la consultari caci acest referendum este AL LUI IOHANIS: Sa se spele pe cap cu el, caci, nu poti da sfaturi unuia care te critica, te uraste si te ofenseaza permanent, nu cum zice Domnul Dragnea : ” nu voi merge la referendum pentru ca nu-mi place tipul” Asta-i raspuns de imbecil nu de lider al celui mai mare partid socialist din Europa.
3.Daca as fi in locul lui Dragnea si Tariceanu, as astepta sa ne dea partidele afara din ALDE si PES si as trece de partea suveranistilor, care desigur, nu mai vor sa fie umilite tarile lor de acesti mizerabili birocrati de la Bruxelles. Eu m-as simti mandra sa fiu chemata nationalista caci,”cei ce poarta jugul, si-al purta mai vor, merita sa-l poarte, spre rusinea lor”(Cosbuc)
Bey @ bravo,Temmbelmans….,daca copiii tai se culca flamanzi si merg desculti la scoala,de ce nu te duci la munca,nu mai merge vrajeala cum ca nu ai unde,ca nu mai are tzara muncitori la cate locuri de munca v-au creat pesedistii pe care ii injurati.Dar munca-i grea pentru astia ca tine,buni doar de carcoteala,si mai bine asteptati covrig,carnatz si snaps, de la Iohannis,ca sa-i faceti propaganda anti-pesede.
Ati auzit ca in tara lui nu da nimeni doi bani pe umflatul asta si v-ati gandit sa-i faceti campanie in Romania? Ca, nu inteleg de ce-i faceti atata reclama!
Sa fie oare asa de proste acest Timmermans ?. Pai fara voturile europarlamentarilor romani el este un nimeni pe la Brusseles. Ori simte ca acestia nu-l vor mai vota si face ca Ceausescu, s-a dezis de FMI inainte ca acesta ; FMI-ul, sa o faca fata de el. Sau cine stie, la procentele pe care le vor obtine socialistii oșandezi insul sa nici nu ajunga europarlamentar si atunci pa, spre bucurie multor romani si nu numai. Da doamne sa fie asa, sa o ia pe cocoasa.
comentariul unei vuvuzele jigarite admiratoare a ciumei brune ! mars javra !
Dar, ce naiba mai trebuie sa faca PSD ca sa ii excludeti?!
De 2 Ani auzim doar despre „avertismentele” si „ingrijorarile” voastre, iar infractorii lui Dragnea va mint in fata, promitand una-alta, in timp ce in Tara ei fac ce vor, ce dicteaza infractorul suprem!
Excludeti-i repede, oricum sunt complet izolati dpdv politic, si PSD si ALDE, NU ii baga nimeni in seama!
„Ciumatii” Europei!
Despre ce excludere vorbește sclavul Soros numit Timermans?. În puține săptămîni acest derbedeu politic va fi exclus de electoratul lui olandez la alegerile europarlamentare.Cîtă nesimțire stă într-o astfel de creatură Soros, e incredibil.,
Si daca pleaca, tot poate sa faca mult rau pana atunci si daca nu el succesorul sau poate avea aceasi pozitie.
La mos timy – statu de drept se reduce la lulutza (cum vrea mutti-stapana lui). deci daca nu iese lulu – psd zboara! Komisarii sovietici erau mici copii pe langa weber si timy!
Foarte bine, afara cu ei! PSDaddy vitamina este un grup infractional organizat cum ei insisi s-au caracterizat, o rusine pentru stanga din Romania si din Europa. Dupa 7 ani de guvernare pesedista care ar fi trebuit sa fie de stanga, in Romania 250 000 de copii se culca flamanzi iar 80% dintre romani nu isi permit cosul zilnic, asta in timp ce membrii bugetari de vaza din PSDaddy vitamina isi permit conace boieresti in centrul Craiovei si pantofi sport de 1400 de dolari perechea ca orlando discoteca, asta in timp ce copiii Romaniei merg desculti la scoala!
Este adevărat domnule Timmermams că social democrații trebuie să ia problema în mână și să devină activi. Până acum pasivilor ce suntem ne-au tras-o numai popularii europeni. E rândul ca activii să se înmulțească și să alterneze la pasivul pasivului nostru.
Nu stiu de ce dar cred ca el o sa plece primul. Pe 26 mai.
Mai Editat tu mult pe PSD și pe alții din gașca socialista și pupi președinția când o zbura porkul! Adica Junkgher.