Timoșenko, interceptată în timp ce ar fi îndemnat la război

Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko ar fi spus într-o conversație telefonică interceptată, difuzată luni de televiziunea Russia Today, că ucrainenii trebuie să pună mâna pe arme și să lupte împotriva rușilor, transmite EFE.

Timoşenko ar fi fost interceptată în timp ce purta o conversaţie cu ministrul adjunct ucrainean al Apărării și Securității Naționale, Nestor Șufrici.

„Eu însămi aș fi gata să iau o mitralieră și să-l împușc în frunte pe acest nemernic”, a afirmat Timoșenko, referindu-se probabil la la Putin, conform sursei citate.

„Au depășit orice limită. Nenorociții. Trebuie să punem mâna pe arme și să-i împușcăm pe „kațapi” (termen depreciativ ce face referire la rușii din Ucraina – nr.) împreună cu liderul lor. Îmi pare rău că nu am fost aici să conduc acest proces. Nici în glumă nu i-aș fi lăsat să ia Crimeea”, mai spune ea în conversația ce este postată și pe YouTube.

Atunci când Șufrici îi răspunde că Ucraina nu are forțe suficiente pentru a susține o confruntare armată cu Rusia, aceasta spune: „Voi găsi o metodă să mă lupt cu acești nenorociți de ruși și sper că voi reuși să-i conving pe toți cei care mă cunosc pentru a mobiliza lumea întreagă imediat ce se va putea”.

Potrivit Russia Today, Timoșenko ar fi confirmat autenticitatea înregistrării, cu excepția părții în care se aude vorbind despre eliminarea celor opt milioane de ruși din Ucraina. În schimb, Șufrici afirmă că înregistrarea este contrafăcută.

Nu este pentru prima dată când mass-media ruse difuzează conversații ale unor oficiali străini. În februarie a apărut pe YouTube o discuție în care adjunctului secretarului american de stat, Victoria Nuland, i-a scăpat o înjurătură la adresa Uniunii Europene, pentru care oficialul american și-a cerut ulterior scuze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.