„Timpul nebunilor”, spectacol lectură la TNB

Vineri 4 decembrie, la ora 11.00, la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa Timpul nebunilor de Stela Giurgeanu, câştigătoarea concursului Cea mai bună piesă românească a anului 2014, organizat de UNITER sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.

Stela Giurgeanu nu este din lumea teatrului. Ea nu este regizoare, ea nu este actriţă, ea nu este nici măcar un dramaturg ale cărui piese să se fi montat deja – consemna Andrei Crăciun, după gală. Stela Giurgeanu este – aşa cum sunt şi eu – un reporter de presă scrisă, îndrăgostit de teatru. Stela Giurgeanu a venit, deci, din lumea spectatorilor. Şi iată că – la a şasea participare la acest concurs – textul ei primeşte prestigiosul premiu”.

Despre subiectul acestei piese, tipărită la Editura UNITEXT a UNITER, după ce i-a adus mult doritul premiu, autoarea declara: „Pe scurt, e despre nostalgicii comunismului. Şi mai pe larg, despre diferenţa dintre tinerii care şi-au trăit adolescenţa înainte de Revoluţie, în plin comunism, tinerii care au trăit cu un picior în comunism şi cu un picior într-o pseudodemocraţie, şi tinerii care erau foarte mici la Revoluţie sau care s-au născut după Revoluţie. Diferenţa de vârstă dintre cele două categorii nu e foarte mare, în schimb diferenţa de mentalitate e enormă”.

Deşi juriul format din trei personalităţi ale teatrului românesc, Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Marian Popescu, a ales piesa ei dintre alte şaptezeci de titluri primite la concurs, majoritatea scrise de oameni de teatru, succesul n-a îmbătat-o. „Chiar dacă am câştigat concursul acesta, la UNITER, mi se pare că sunt încă un copil care se joacă cu fardurile mamei. Mi se pare fabulos că am câştigat!”.

Regia spectacolului-lectură este asigurată de Andrei şi Andreea Grosu, cunoscuţii fondatori ai Teatrului independent Unteatru, iar în distribuţie veţi întâlni îndrăgiţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, Silviu Biriş, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Aristiţa Diamandi, Dragoş Stemate, cărora li se alătură actriţa Florina Gleznea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.