Deputatul PSD Constantin Niţă i-a recomandat, luni, în plenul Camerei, premierului Emil Boc să renunţe la cota unică de impozitare, să elimine impozitul minim, să urgenteze adoptarea a cinci proiecte de lege necesare, arătând că Boc a marşat pe vechile programe, care nu au efect bun pentru economie, scrie Mediafax.
La dezbaterea din Camera Deputaţilor solicitată de PNL, Niţă a spus că prezentarea amplă făcută de primul ministru situaţiei socio-economice arată că ţara merge bine, dar lucrurile nu stau aşa şi că nicio ţară din UE nu a luat asemenea măsuri dure de austeritate împotriva propriului popor ca România.
„Primul ministru a marşat pe vechile proiecte, care, din păcate, nu au un efect bun pentru economie”, a spus Niţă, enumerând proiectele „Prima casă”, „Rabla”, „Primul siloz”, reabilitarea termică a clădirilor, care, în opinia sa, nu sunt de succes.
El a arătat că anul viitor va fi mai prost ca acest an şi că proiectele anunţate de primul ministru nu au avut succesul dorit.
„Domnule prim ministru, ţineţi foarte mult la cota unică. Vă va duce la faliment. Ascultaţi ce vă spun oamenii mai bătrâni. Cota unică nu a adus mai mult de 31%. Va aduce mai mult cota progresivă”, a adăugat deputatul PSD.
Constantin Niţă a mai afirmat că recomandă premierului să urgenteze adoptarea a cinci legi pentru sprijinirea mediului de afaceri, care stau în Parlament, printre care legea holdingului, stimularea afacerilor pentru tineri, actul unic de control.
Niţă a spus că ţara se află în criză economică profundă şi şi-a exprimat speranţa că la moţiunea de cenzură Guvernul Boc va cădea.
Deputatul PSD Ioan Cindrea l-a întrebat de mai multe ori pe premier dacă îi pasă de oameni, arătând că Emil Boc nu a spus, în discursul său, niciun cuvânt despre oameni şi a vorbit doar despre bani şi nevoi.
„Vă întreb, domnule prim-ministru, dacă vă pasă de oamenii din România”, i-a spus Cindrea lui Boc, arătând că există o singură soluţie şi anume demisia întregului Guvern.
„Dacă sunteţi ardelean, daţi-vă demisia şi sunt sigur că sunt destui care pot să ia măsuri să le pese de oameni”, a spus Cindrea.