Tineretul Naţional Liberal Cluj-Napoca va trimite, joi, pe adresa Guvernului, un microfon de culoare violetă pentru premierul Emil Boc, pentru ca acesta să nu mai ia, pe viitor, microfoanele reporterilor de televiziune.Preşedintele TNL Cluj-Napoca, Ioan Bâldea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că tinerii liberali s-au gândit la acest "cadou" după ce au văzut că Boc "are o preferinţă pentru a lua microfoanele televiziunilor".
"În loc să fie preocupat de respectarea promisiunilor electorale şi de măsurile anticriză, premierul Boc a dezvoltat o obsesie pentru imaginea Guvernului. Am văzut pasiunea sa pentru microfoane, după ce l-a luat pe cel al unui reporter tv, şi ne-am gândit să îi facem cadou un microfon la care să recite, acasă, în linişte, discursurile sale politice goale", a spus Bâldea, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, tinerii liberali clujeni au ales culoarea violetă pentru ca Boc să se poată considera apărat de "atacurile energetice ale presei".
Microfonul are şi un sistem de amplificare a vocii, dar are inclus şi un acompaniament muzical.
"Când se plictiseşte de discursuri, poate să şi cânte la microfon domnul premier, mai ales că îi place muzica populară şi, în special, piesa «Puşca şi cureaua lată»", a afirmat liderul TNL Cluj-Napoca.
Microfonul a fost împachetat şi va fi trimis, joi, prin poştă, la Bucureşti, pe adresa Guvernului României.