Ministrul Justiţiei a anunţat, joi, că declanşează procedura de numire a unui nou procuror general.
Tudorel Toader precizat că până la finalul lunii aprilie, când expiră mandatul lui Augustin Lazăr, România va avea un nou procuror general.
„Voi merge la minister și voi declanșa procedura de numire a noului procuror general. La finalul lunii aprilie, expiră mandatul (lui Augustin Lazăr -n.r.) și voi declanșa între timp și, în felul acesta, până la expirarea perioadei, vom avea un nou procuror general. Nici nu am declanșat procedura și acuma vizăm? Vedem cine se va înscrie și atunci vom vedea. Nu avem de unde să știm, să vedem cine se va înscrie și atunci vom vedea”, a declarat Tudorel Toader, la ieșirea de la Parchetul General.
Întrebat ce le spune celor care critică modificările aduse legilor Justiției prin intermediul ordonanței de urgență, ministrul a precizat: „Am trimis o scrisoare prim-vicepreședintelui Timmermans în care i-am prezentat ordonanța de modificare a legilor justiției și vă mulțumesc. Deocamdată, am trimis scrisoarea către Timmermans și pe parcurs vă voi da toate detaliile. CSM să-și vadă în curtea lui, de atribuțiile pe care le are”.
Ministrul Justiției a fost prezent, joi, la sediul Parchetului General, fără a se întâlni însă și cu Augustin Lazăr, actualul procuror general, pentru care Tudorel Toader a cerut revocarea.
„La ieşire ( de la Parchetul General -n.r.), vă voi comunica probabil, sigur, şi o măsură importantă pe care o voi lua în curând”, a anunţat Tudorel Toader, la sosirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), acolo unde a anunţat că are întâlniri cu mai mulţi procurori, printre care şi procurorul general adjunct Bogdan Licu.
Întrebat pe cine vizează această măsură, ministrul Justiţiei a replicat la intrarea în Parchet: „statul de drept”.
Domnule Ministru, cand va veti ocupa de stoparea si indepartarea abuzurilor savasite in justitie? Ati tot trambitat in presa ca veti propune Guvernului adoptarea unor OUG care sa : scoata in afara legii protocoalele secrete si efectele lor; sa legalizati posibilitatea tuturor justitiabililor care au fost haituiti si hartuiti de complete de judecata nelegale, formate din judecatori care primeau solutia in plic; sa desecretizati hotararea CSAT care a permis abuzurile inimaginabile ale justitiei in ultimii 14 ani; sa modificati codurile penale pentru punerea lor in acord cu Deciziile CCR si multe altele! Din pacate, dumneavoastra in calitate de ministru al justitiei NU ATI FACUT NIMIC PENTRU STOPAREA SI INDEPARTAREA ABUZURILOR DIN JUSTITIE! Veniti cu diferite „bombite” pentru manipulare si tergiversare! In fapt faceti jocul gruparii de tip mafiot si criminal care a pus stapanire pe sistemul judiciar din Romania! Sunteti CALUL TROIAN al acesteu guvernari! Tergiversarea, manipularea si lipsa de initiativa urmareste strict : erodarea actualei coalitii de guvernare! Initiativele dvoastra vizeaza chestiuni adiacente menite a crea panica si dispute, care sa va acopere inactivitatea, incompetenta si misiunea „acoperita”! Solutionarea tuturor problemelor din justitie trebuie facuta prin OUG, care se adopta nu se trambiteaza, nu se discuta! CURAT, MURDAR NENE IANCULE!