Toader: Dezbaterea continuă, indiferent ce va decide CSM, președintele sau CCR, dacă va fi sesizată

tudorel-toader

Ministrul Justiței, Tudorel Toader, a declarat, marți, la finalul ședinței procurorilor CSM în care s-a avizat negativ revocarea șefei DNA, că dezbaterea va continua „indiferent ce va decide CSM, indiferent ce va decide preşedintele, ce va decide CCR, dacă va fi sesizată cu un conflict”.

„Indiferent ce va decide CSM, indiferent ce va decide preşedintele, ce va decide Curtea Constituţională, dacă va fi sesizată cu un conflict, sunt convins că dezbaterea va continua şi trebuie să continue, ca să vedem radiografia exactă a activităţii manageriale”, a spus ministrul Justiției la finalul ședinței.

Senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, a declarat luni, că dacă preşedintele Klaus Iohannis va refuza să ia act de solicitarea de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, soluția este sesizarea Curții Constituționale.

„Este opinia mea, în calitatea de senator şi de om care se pricepe puţin la lege. Dacă preşedintele va refuza să ia act de solicitarea de revocare făcută de ministrul Justiţiei, soluţia este aceea a sesizării Curţii Constituţionale, pentru că ne-am afla în situaţia unui conflict constituţional între puterile statului. Soluţia apelării la CCR stă în mâna preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului sau preşedintei CSM”, a precizat Ţuţuianu, la Parlament.

Senatorul PSD a adăugat că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanţei de contencios-administrativ.

„De asemenea, stau şi mă gândesc acum că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanţei de contencios-administrativ, pentru că refuzul preşedintelui s-ar încadra în situaţia prevăzută de legea contenciosului-administrativ. Dacă Constituţia îţi spune că preşedintele decide, cum ar putea fi iscat acest conflict constituţional? Explicaţia foarte completă şi argumentată juridic a dat-o fostul preşedinte al CCR, domnul profesor Vida. Este o explicaţie corectă, bine fundamentată juridic, şi aş vrea să vă spun foarte clar că aici nu e vorba nici de o luare de poziţie politică şi nici de o dispută politică, aici e vorba pur şi simplu de aplicarea unui text constituţional în limitele şi litera Constituţiei”, a susţinut Ţuţuianu

În ceea ce privește și poziția fostului judecător al CCR, Augustin Zegrean, potrivit căreia tocmai Constituţia îi dă dreptul de a decide preşedintelui României, Țuțuianu a spus că, dacă va exista o sesizare, va fi și un răspuns.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

14 Comentarii

  1. Tudorel Toader: „Dezbaterea continua la Antena 3, voi fi prezent cat de curand la Mihai Gadea si Mircea Badea”!
    Apoi la RTV, la Victor Ciutacu, dupa ce se intoarce din Caraibe, are Bani multi de la mogulul fugar Sebi Ghita!
    Spectacolul continua, rusine!!!!!!!!

  2. Tudorele , mai lipsea sa spui precum coana Leana : Te va judeca poporul ! Tipic comunist ! Si penibil !

  3. Domnule Toader, azi din nou v-ati facut de ras personal si v-ati facut si profesia de ras. O ultima picatura in paharul umilintei la care ati fost supus mai intai de catre doamna Dancila cand v-a chemat inainte de termen la ordin din Japonia, apoi v-ati facut personal de ras la cuvantarea de presa care a devenit izvor de bancuri, apoi ati fost facut de ras de catre IT-istii ministerului pe care il conduceti care au publicat raportul dupa 21 de ore de cand l-ati citit si ieri toti maharii din PSD care s-au dezis public de dumneavoastra mai ceva ca Iuda de Iisus. Azi vi s-au demontat lozincile antenisto-pesediste pas cu pas de catre adevaratii profesionisti din justitie. Aveti decenta si dati dovada de un ultim gest de barbatie si demnitate si prezintati-va demisia inainte de va face praf toata cariera de pana acum.

  4. Avem noroc ca Dumnezeu nu pedepseste cu batul!Cand esti cum esti si iti mai da si o faţa asortata,stie ce face!

  5. FELICITARI DOMNULE MINISTRU TUDOREL TOADER SUNTETI UN PROFESIONIST , UN BUN ROMAN SI UN MARE OM!!!

    • Si-a luat-o, bube dulci. Kovesi la facut ko. L-a distrus, l-a nimicit, a demontat cu o usurinta extraordinara toata insailarile acestui procuror ceausist. Tudorel se crede pe vremea lui Ceausescu, cand a condamnat la temnita grea un CAP-ist din Panciu pentru ca a mancat un ciorchine de strugure la doua saptamani dupa cules, ce mai ramasese pe vrej. Proba era in stomacul inculpatului, va dati seama ce batai a incasat saracul om sa-si recunoasca vina, sa-l poata condamna procurorul ceausist.

    • citez dintr-un tip destept: „vorbe contra documente,ineptii contra argumente,aberatii contra logicii…” asa ca „un mare om” s-a discreditat definitiv.

  6. Noi, in Ardeal suntem mai copilarosi. Credem ceva mai usor in oglijoare, margele, sticlute, panglici. Asa ne-au crescut austriecii. Cei din regat se lasa mai greu. Sunt mai greu de pacalit. Ei au dus razboaiele de aparare a Romanismului. Toate razboaiele ! Zeci ! Noi am fost asistenti, asistati. Practic doar am profitat de ce au facut ei. Asa ca ar trebui sa fim mai atenti cu „instinctul” si circumspectia ragatenilor fata de presiunile occidentale!

    • Tu , ala din Ardeal ! Da’ de cand Tiraspolul e in Ardeal ?

  7. Pai Iohanis isi apara casele si restul infractiunilor, clar nu isi va trada complicele! Dar acuzele aduse punctual de Toader nu pot fi spalate cu una cu doua. E clar ca sunt probleme mari si e clar ca mutzii aia doi fac pe prostii.

  8. „dezbaterea va continua”, adica circul. nu credeti ca ne-am facut destul de kk-o?

  9. T. Toader om care are Misiunea de a VEGHEA la Integritatea Statului de drept, a spus CLAR ceva nemaiauzit: „INDIFERENT(?!) de Decizia CSM, de Decizia Presedintelui Romaniei sau de Decizia CCR, Tema va rămâne una de Actualitate drept pentru care, în ultima instanță, ea ar urma să fie tranșată prin VOINTA populară.”
    Adica, el nu dă 2 parale pe stiința de carte a colegilor lui din respectivul Organism profesional LEGAL si cu RESPONSABILITATI Consfintite de Constitutie.
    Doar ilustra lui persoană “e mare, e tare și fără asemănare”.

    Cum va ajunge „Poporul” să își manifeste opțiunea, Tudorel a omis să ne lămurească.
    Nu a spus pentru moment care vor fi mijloacele la care îl duce gândul pe membrul Comisiei de la Veneția.
    Se vor duce oamenii muncii puhoi-puhoi la Televiziunile controlate de alianța PSD-ALDE spre a rosti discursuri de înfierare a C. Kövesi?
    Vor face aceștia vizite de lucru la Antena 3, la România TV unde vor fi primiți cu pâine și sare de Gâdea, Mircea Badea, Ciutacu?
    Va fi iar colindată, cum a fost odinioară de hoardele de mineri, TVR? Iar la emisiunea România 9 Ionuț Cristache îi va aștepta pe vajnici apărători din oficiu ai legalității, așa cum este ea înțeleasă de ministrul Toader, cu platouri de sărmăluțe aburinde obținute prin sponsorizări de sărmanul jurnalist cu talent puțin, dar cu prizată la PSD?
    Va trece la reînființarea Tribunalelor poporului?
    Ca persoană OFICIALA, este Obligat să își cumpănească fiecare cuvințel scos pe gură, el nu e 8 ore/zi ministru și restul persoană particulară.
    El are PBLIGATIA și Morală și Profesională de a face astfel încât 24 ore/24 să păstreze neștirbită Increderea românilor în TOATE Institutiile al căror ROST e să Contribuie la Infăptuirea Actului de JUSTITIE..
    Marți, în timpul sedintei CSM, el a facut tot ce-a putut ca sa fie pe PLACUL Sefilor lui POLITICI, cu FRICA Jilavei.

  10. Pe voi astia care sunteti slugile securismului de dreapta in tara asta nu va ingrijoreaza penibilul asta care se prabuseste in capul vostru, nu va este rusine, nu va este frica de Dumnezeu, sa sustineti asa pe baschetbalista asta plina de penibil de Sefa DNA ???

  11. Treambura pamporea tata , se darima sandramaua , iar sobolanii sint inebuniti . La fel si soriceii Au esit cu totii la atac de disperare , de frica mortii de inanitie . Azi este mai greu , nu mai este CU EI Sorina mATEI SA LE SPUNA CE SA SCRIE si Calugaru sa le dea banii care sint din ce in ce mai putini . Soros a vazut deja ca a stricat orzul pe giste si probabil ca a redus alocatia .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.