Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat luni că Parlamentul va putea să lucreze chiar dacă opoziţia intră în grevă parlamentară. Toader spune că atât la Cameră cât şi la Senat, majoritatea parlamentară se va organiza astfel încât să aibă cvorum de lucru, inclusiv cu parlamentari miniştri.
„Noi avem cvorum de şedinţă şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Dinpunct de vedere numeric, la Senat cvorumul de lucru este 68, iar noi avem 69 de senatori, cu tot cu miniştri care sunt senatori. Nu contează, ne organizăm în aşa fel să vină toţi, ne vom organiza să avem peste tot cvorum”, a precizat, pentru Mediafax.ro, Mircea Toader.
Parlamentarii USL vor intra în grevă parlamentară până la alegeri în semn de protest față de actuala Putere.