Se face că reforma din PSD, atât de cerută de orfelinele din media ale lui Băsescu, s-a făcut. Acum, aceleaşi gângave făpturi, fie vox(re)publicane, fie din pomelnicul de ziare vasale Cotroceniului, grohăie scoase din minţi că nu ar fi câştigat aripa reformistă, că în spatele lui Victor Ponta s-ar afla Iliescu, Năstase, Mitrea.Ori sunt grele […]
Toate știrile
Banca americană de investiţii Lehman Brothers Holdings, aflată în lichidare după prăbuşirea din 2008, a plătit 641,9 milioane de dolari avocaţilor şi altor consilieri în cele 16 luni care au trecut de la declararea falimentului, transmite Bloomberg.Cel mai mare beneficiar este firma Alvarez & Marsal, specializată în restructurări, care a desemnat şi actualul director general […]
Prestaţiile sociale primite de o persoană ar putea fi plafonate la nivelul ajutorului de şomaj. Asta înseamnă că şomerii ar putea să nu mai încaseze ajutoarele de încălzire şi alocaţiile pentru copii.Ministerul Muncii intenţionează să stabilească un plafon maxim, cel mai probabil la nivelul indemnizaţiei de şomaj, pentru ajutorul acordat de stat fiecărui român."În cel […]
Românii care vor să muncească în UE vor avea, de marţi, un ghid cu date oficiale, elaborat de Ministerul Afacerilor Externe.MAE a anunţat, duminică, faptul că cetăţenii români care vor să plece la muncă în cele 26 de state ale Uniunii Europene vor putea găsi informaţii utile referitoare la normele şi la condiţiile de acces […]
Nu ţi-ai găsit încă un loc de muncă şi ţi-ai depus zeci de CV-uri pe site-urile de joburi şi la companii? Dacă vrei să atragi atenţia angajatorului, poţi apela la varianta video-CV-ului. Deşi nu este o practică des întâlnită la noi în ţară şi sunt puţine site-urile unde se poate încărca un astfel de CV, […]
Noul lider al PSD Victor Ponta a declarat, duminică seară, la Realitatea TV, referindu-se la demisiile a trei parlamentari PSD după alegerea sa, că speră ca aceste demisii să se oprească, menţionând însă că pe un drum nou nu merge toată lumea şi că demisionarii nu-i erau adversari."Sper să se oprească (n.r. – demisiile). Pe […]
Aproximativ 150 de hectare de teren arabil şi 50 de hectare de păşune din zona oraşului Videle, judeţul Teleorman, au fost inundate în urma revărsării a două pârâuri din zona de nord a judeţului, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, sublocotenent Gelu Dragomir, depăşiri ale cotelor de pericol […]
Festivalul Internaţional de Film de la Berlin a înregistrat, la cea de-a 60-a ediţie, un număr record de vizitatori, fiind vândute peste 270.000 de bilete, potrivit organizatorilor.Berlinala, care a avut loc anul acesta între 11 şi 21 februarie, a vândut în primele opt zile 270.000 de bilete, depăşind numărul tichetelor vândute anul trecut, în ciuda […]
Radu Mazăre i-a dedicat un cântec noului său şef de la PSD, Victor Ponta, în cinstea înscăunării din Kiseleff.Într-o cârciumă din Constanţa, edilul urbei şi lider local al social democraţilor a vrut să-i facă un cadou muzical de bun venit lui Ponta, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după cum stau mărturie imagini surprinse de […]
Doar 0,03% din cele 33.000 de teste antidoping efectuate anual fotbaliştilor sunt pozitive, în timp ce costul lor total se ridică la 30 de milioane de dolari, a declarat Jiri Dvorak, şeful comisiei medicale a FIFA. “Cifrele şi faptele demonstrează că nu există dovezi ştiinţifice despre un fenomen al dopajului în fotbal”, consideră Dvorak.
Aproximativ 2.500 de locuitori din comunele dâmboviţene Malu cu Flori şi Pucheni sunt izolaţi din cauza unei alunecări de teren care a avut loc azi-dimineaţă. De asemenea, 40 de locuinţe din cartierul craiovean Brestei sunt afectate, iar alte trei sunt în pericol de prăbuşire, din cauza inundaţiilor. Şi unele trenuri circulă deviate, de ieri, tot […]
Iurie Roşca, preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat din Republica Moldova şi fost aliat al lui Vladimir Voronin, a fost reales în fruntea formaţiunii, cu numai două abţineri, în urma congresului care a avut loc duminică.În timpul congresului, Iurie Roşca a apreciat că decizia sa de a forma un parteneriat cu fosta guvernare comunistă a fost […]
Printre vedetele vizate se numără Michael Owen, Steven Gerrard, Rio Ferdinand, Gary Neville şi Joe Cole. Autorităţile fiscale din Marea Britanie au început investigaţii în cazul mai multor vedete din fotbalul autohton, pentru a atrage la buget venituri suplimentare estimate la 100 de milioane lire sterline pe an din taxarea banilor obţinuţi de jucători pentru […]
Conducerea televiziunii britanice BBC a decis “retrogradarea” a cinci membri ai familiei regale prin modificarea protocolului mediatizării listei persoanelor decedate, stabilind că televiziunea nu-şi va mai întrerupe emisiile pentru a da anunţ.Conform listei “negre” alcătuite de BBC, moartea prinţului Harry, a prinţesei Anne, a prinţilor Andrew şi Edward, precum şi cea a Contesei din Wessex, […]
Deşi mai puţin strălucitoare decât precedentele (criza şi-a spus cuvântul), ediţia cu numărul 60 a Festivalului Internaţional al Filmului de la Berlin a adus cinematografului românesc strălucire.Marele Premiu al Juriului şi Premiul „Alfred Bauer” (acordat pentru ”deschiderea de noi perspective în cinematografie”) câştigate de lungmetrajul „Eu când vreau să fluier, fluier” de Florin Şerban, dar […]
Banca Naţională a României (BNR) va trebui să contribuie cu 629 milioane de euro la planul Băncii Centrale Europene de 25 de miliarde de euro pentru salvarea Greciei.Potrivit revistei “Der Spiegel”, Ministerul Finanţelor din Germania a pregătit un plan conform căruia statele membre din zona euro vor oferi Greciei ajutoare externe în valoare totală de […]
Primăria Capitalei va da 35,7 milioane lei (circa 8,7 milioane de euro) pentru servicii de salubrizare a celor 125,26 hectare de gazon şi 54,45 hectare de alei aflate în posesia Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB). Contractul va fi încheiat pe patru ani şi va fi adjudecat pe 1 aprilie, potrivit unui anunţ postat […]
Deputatul Culiţă Tărâţă şi-a dat demisia, duminică, din Partidul Social Democrat.Tărâţă a decis să se alăture Grupului parlamentarilor independenţi. Alţi doi parlamentari – Ioan Muntean şi Şerban Mihăilescu – au părăsit, tot duminică, PSD, după ce Victor Ponta l-a înlocuit pe Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al partidului.
Cântăreaţa Whitney Houston ar mai avea doar cinci ani de trăit din cauza unor grave probleme de sănătate, spun specialiştii în sănătate contactaţi de cotidianul american “The National Enquirer”.Tabloidul spune că artista completează turneul pe care îl susţine în prezent cu petreceri la care se consumă droguri şi alcool. Publicaţia a consultat câţiva experţi care, […]
Premierul olandez Jan Peter Balkenende şi-a depus demisia, după ce Partidul Laburist s-a retras din coaliţia de guvernare, ca semn de protest faţă de continuarea misiunii militarilor olandezi în Afganistan. Ca urmare a demisiei vor avea loc anticipate, cel mai probabil în mai.Balkenende a declarat, duminică, că misiunea olandeză în Afganistan se va încheia în […]
Institutul Naţional de Hidrologie a actualizat, astăzi, atenţionarea de cod portocaliu de creştere a nivelurilor cu depăşirea cotelor de inundaţie pe râurile Crasna, Desnăţui, Jiul inferior, Vedea şi Argeş inferior, până mâine la ora 16.00. De asemenea, se menţine până mâine, la ora 16.00, codul galben pe râurile menţionate în avertizarea hidrologică de vineri – […]
Cântăreaţa Whitney Houston ar mai avea doar cinci ani de trăit din cauza unor grave probleme de sănătate, spun specialiştii în sănătate contactaţi de cotidianul american The National Enquirer.
Toate statele din zona euro vor da bani Greciei, contribuţia fiecărei ţări fiind calculată în funcţie de participaţia deţinută la capitalul Băncii Centrale Europene.Ministerul Finanţelor din Germania a pregătit un plan conform căruia statele membre din zona euro vor oferi Greciei ajutoare externe în valoare totală de 20-25 miliarde de euro, potrivit revistei Der Spiegel, […]
BNR va plăti luna aceasta aproape un milion de euro pentru achiziţia a 12 maşini de teren. Valoarea fiecărei maşini cumpărate depăşeşte 80.000 de euro, relatează realitatea.net
Ministrul român al economiei, Adriean Videanu, împreună cu o delegaţie a companiei Nuclearelectrica, ce administrează centrala nucleară de la Cernavodă, se vor întâlni în Franţa cu preşedintele Nicolas Sarkozy, între 8 şi 10 martie, a declarat Videanu pentru NewsIn. Cele două părţi ar urma să poarte discuţii pe teme legate de energia nucleară.
Numărul turiştilor din staţiunea Călimăneşti-Căciulata a scăzut anul trecut cu 10-15% faţă de anul anterior şi cu peste 25% în ultimii 20 de ani, mai ales din cauza lipsei investiţiilor, a declarat pentru NewsIn primarul oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan. Unul dintre motivele scăderii numărului de turişti constă în investiţiile puţine alocate atragerii turiştilor pentru […]