Deşi mai puţin strălucitoare decât precedentele (criza şi-a spus cuvântul), ediţia cu numărul 60 a Festivalului Internaţional al Filmului de la Berlin a adus cinematografului românesc strălucire.Marele Premiu al Juriului şi Premiul „Alfred Bauer” (acordat pentru ”deschiderea de noi perspective în cinematografie”) câştigate de lungmetrajul „Eu când vreau să fluier, fluier” de Florin Şerban, dar şi premiul acordat scurtmetrajului „Colivia” de Adrian Sitaru reconfirmă prestigiul internaţional şi creativitatea noului cinema românesc.
Deşi casandrele de serviciu prevăzuseră că, după un succes gigantic precum Palma de aur câştigată în 2007 la Cannes de „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” de Cristian Mungiu simultan cu Premiul secţiunii Un Certain Regard pentru „California Dreamin` (nesfârşit)” de Cristian Nemescu, nu ar mai putea urma decât angajarea pe panta descrescătoare, filmului românesc nu i-au lipsit trofeeele nici în 2009, chiar dacă nu de acelaşi calibru cu cele din 2007.
Premiul de regie şi Premiul criticii internaţionale FIPRESCI câştigate de „Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu la ediţia a 62-a a Cannes-ului, premiile lui Radu Jude pentru lungmetrajul său de debut „Cea mai fericită fată din lume” (Premiul CICAE – al Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de artă şi experiment- la Berlin, două importante premii FIPRESCI, la Sofia şi la Lisabona) sau cele dobândite de Adrian Sitaru, cineastul mult premiat pentru scurtmetrajul „Valuri”, care a debutat în lungmetraj cu „Pescuit sportiv” (Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul filmului de dragoste de la Mons, Premiul special al juriului şi Premiul de interpretare feminină – ex aequo, Ioana Flora şi Maria Dinulescu – la Salonic etc.), au fost bine venite confirmări pentru tânărul cinema din România.
Cu un scenariu adaptat de Cătălin Mitulescu după piesa cu acelaşi titlul de Andreea Vălean, „Eu când vreau să fluier, fluier” a prilejuit debutul în regie al unui tânăr cineast, Florin Şerban, remarcat încă din studenţia la UNATC cu scurtmetrajul „Mecano”, realizat împreună cu regretatul Cristian Nemescu.
Povestea despre delincvenţă juvenilă, viaţă în închisoare şi disperare în lunga noastră tranziţie este destul de puternică pentru a atrage pentru ea însăşi. A fost însă apreciată autenticitatea descrierilor de mediu şi a interpretării (atât a debutanţilor George Piştereanu şi Ada Condeesecu, cât şi a Clarei Vodă, în rolul mamei). Pelicula lui Şerban a avut avantajul de a fi în acelaşi timp ceva nou, cât şi ceva care confirma valoarea brandului nou cinema românesc.
Dovada cea mai convingătoare este că ea a fost entuziast comentată de acei critici care cunosc bine fenomenul românesc (Dan Făinaru de la „Interntional Screen” şi Jay Weissberg de la „Variety”, de pildă).
Mi s-a părut oricum prea extinsă în zona pronosticurilor sportive falsa rivalitate dintre filmul lui Florin Şerban şi „The Ghost Writer” al lui Roman Polanski, câştigător al Premiului pentru regie. Dacă cineastul aflat în arest la domiciliul său din Elveţia avea şanse mari de a fi sprijinit, printr-un premiu, pentru a fi reabilitat, calităţile thrillerului său politic inspirat din biografia fostului premier britanic sunt mai presus de orice bănuială. Regizorul de origine poloneză ştie să spună în imagini o poveste tensionată şi sarcastică, să folosească mijloacele cinematografice cu precizie şi subtilitate pentru a crea suspans şi pentru a formula observaţii ascuţite despre mersul lumii de azi.
Pentru ca aceia care au pariat pe unul sau altul dintre cele două filme amintite să nu se certe, juriul condus de Werner Herzog a acordat Marele Premiu Ursul de Aur unui poetic film turcesc, „Mierea” de Semih Kanapoglu, confirmând opţiunea preferenţială a festivalului de la Berlin prentru cinematografiile mai puţin cunoscute. Iar faptul că în Germania există o minoritate de patru milioane de turci ne face să credem că perspectiva unei bune difuzări pe teritoriul ţării a atârnat, de asemenea, în balanţă.
Deşi ediţia 60 n-a fost prea strălucită nici la capitolul selecţie, ea a mai adus pe ecran filme bine primite precum rusescul „Cum am sfârşit această vară” de Andrei Popogrebski (premiat pentru interpretarea tandemului Grigori Dobrighin-Serghei Puskeopelis şi pentru imaginea lui Pavel Kostomarov), suedezul „Sebbe” de Bubak Najafi (Premiul pentru debut) sau japonezul „Caterpillar” de Koji Wakamatsu (Premiul de interpretare feminină pentru Shinobu Terajim).
Cu toată euforia generată de noile premii ale cinematografului nostru câştigate la Berlin, să nu uităm că de un an nu a mai avut loc nici un concurs de proiecte cinematografice şi că producţia noastră riscă să fie serios atinsă de criză. Să ne trezim, cât mai e timp.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.