
Mircea Geoană a susţinut, joi, într-o dezbatere la Alba Iulia, că România este condusă de o generaţie politică „tot mai incompetentă” şi că politicieni care nu au cunoştinţe elementare ajung în posturi de care depinde soarta a milioane de români.
„Ţara a fost şi e condusă de o generaţie politică tot mai incompetentă şi golită de sentimentul iubirii adevărate de ţară. Vedem de ani buni cum prea mulţi politicieni se zbat între lăcomie şi neputinţă. Sunt mulţi politicieni care nu ştiu economie, nu ştiu legislaţie, nu au practic nicio calificare dovedită şi totuşi conduc guverne, ministere, agenţii şi companii de stat. Politicieni care nu au învăţat aproape nimic în viaţa lor, nu au cunoştinţe elementare şi, cu toate astea, ajung în posturi de care depinde soarta a milioane de români. A ajuns aproape de neimaginat ca un ministru sau un prim-ministru al României să poată vorbi o limbă străină. Asta într-o perioadă în care dacă un lider nu vorbeşte măcar limba engleză îşi condamnă naţiunea la izolare. Iar atunci când aceşti lideri se exprimă în limba română, ai senzaţia uneori că îţi vorbeşte corigentul clasei”, a declarat Mircea Geoană în cadrul dezbaterii „Din Inima României în inima Europei”, organizată la Alba Iulia de Mişcarea „România Renaşte!”.
Potrivit lui Mircea Geoană, rezultatul acestei contraselecţii este blocajul şi sărăcirea ţării.
„România zace undeva la periferia Uniunii Europene, apăsată de indicatori economici slabi, datorii în creştere, golită de oameni şi de forţă de muncă, frustrată şi lipsită de relevanţă internaţională, pe care o merităm cu prisosinţă. Pentru că sistemul nostru politic este atât de defect şi statul român este atât de disfuncţional, nu are cum să fie altfel decât disfuncţional, atâta vreme cât sistemul politic nu-şi face datoria. Acesta este adevăratul motiv pentru care suntem ultimii în marea majoritate a clasamentelor europene”, a spus Geoană.
Acesta a menţionat că sunt şi foarte mulţi oameni politici şi funcţionari ai statului român care sunt competenţi, buni patrioţi şi care încearcă să-şi facă datoria.
„Însă, prea mulţi dintre ei sunt puşi deoparte, timoraţi sau îndepărtaţi de o oligarhie politică ale cărei apucături sunt mai aproape de năravurile fanariote decât de meritocraţia care defineşte orice sistem performant, modern în această lume. Din cauza acestei oligarhii, o Românie născută din unire şi capabilă de lucruri măreţe este astăzi îngrozitor de scindată şi se zbate în continuare nemeritat la periferia Europei”, a susţinut Mircea Geoană.
El a opinat că, pe acelaşi teritoriu, există două ţări separate: România oraşelor bogate şi România săracă.
„Eurostat ne spune că opt oraşe mari ale ţării produc 80% din PIB-ul naţional, iar restul ţării restul. (…) Crunta inegalitate între grupul oraşelor mari, pe care trebuie să continuăm să le sprijinim să se dezvolte şi restul ţării arată o distribuţie a bogăţiei după scheme medievale, nu după modalităţi moderne. Cu banii concentraţi disproporţionat pe teritoriile elitei urbane şi cu marea majoritate a populaţiei abandonate la cheremul sărăciei. O sărăcie care se adânceşte odată cu incapacitatea guvernelor de a produce programe şi oportunităţi, investiţii şi locuri de muncă, în altă parte decât în fiefuri sau în firmele de casă”, a declarat Mircea Geoană.
Acesta a mai susţinut că „imensele resurse europene alocate României fie au fost pierdute din incompetenţa unor autorităţi naţionale, care nu au fost capabile să cheltuie aceşti bani, până la urmă gratuiţi, fie au fost distribuite inegal, pentru că anumite părţi ale ţării au avut noroc de gospodari” iar alte părţi au avut parte de „incompetenţă şi corupţie”.
Mircea, ia ecsplica tu ca nu le am cu geografia, „Această zonă, Nămoloasa – Focșani…” Aha! Harta se agata in cui la Calarasi, acum am inteles. Intreab pentru un răzăs al lui Stefan…
Nu cred ca GEOANA va ajunge presedinte . Insa discursul sau este corect , cauza principala a distrugerii Romaniei atit economic cit si moral , este clasa politica din 89 incoace . Incompetenta si corupta pina in maduva spinarii , tradatoare fara limite . Toti ministri si parlamentarii care au semnat legile distrugerii si tradarii Romaniei , sunt responsabili in fata poporului si in fata JUSTITIEI . Au nume si prenume , au averi uriase si la vedere si mai ascunse , atit in tara cit si in strainatate .
Gionica e deasupra clasei politice,
Caci nu e de pe plaiuri mioritice.
El e de pe Marte, Luna sau Saturn,
Un zeu celest traitor intr-un turn,
Ce vrea pe romani ca sa-i destepte,
Cu planurile si gionismele lui inepte.
De sunt unii ce-l cred barbat de stat,
Iertati-i, ca de apa chioara s-au imbatat.
faci mai juvete, dai in ai tai? Ori nici voi nu mai stiti cati mai sunteti?
Daca ajungi presedinte, mai emigreaza si ultimul milion, ala care mai munceste!
Am fi de rasul lumii..sa avem preswdinte cu un cumnat fugar,cautat de Interpol de ani de zile…
lasa geonele ca vii tu, lovit de sentimentul iubirii fata de mihalea dragostea lui… ba tilicare, ai fost acolo, ai facut pe mutu in papusoi… si acum dupa ce ai fost reconditionat, reesapat si aruncat iar in fata , te crezi indereptatit sa pui tunurile pe clasa politica adica pe propria ta persoana? esti tare ba, geonele… p’onoarea mea daca te mint… ai un discurs de te ingroapa… c-o stea, cu doua… tot inainte, pionierule! papasa ilici e mandru de tine, cred ca ti-ar spune ca te-ai transformat ca prin minune mincind jaratec pe buza piscinei lui vintu… hai sa fii iubit! stiu ca vei iesi pt ca la natia asta de pacalici, „prostanacul” e cel mami potrivit presedinte.
sa-l vedeti pe covrigar cum dupa locale, ca atit mai are sptiu-timp de joaca, se aliniaza frumos si spasit… ha ha ha parca vad cu ochii mintii scena… nu-l vad atit de lipsit de insitinct de conservare pe ciuciulacu incit sa se pishe contra vintului… iarasi vintu ha ha ha ha ha ha ha ha
sublima clasa politica… ia hirtia igenica, neamule si foloseste-o cu incredere!