CNA reacționează în cazul lui Florin Piersic

Consiliul Naţional al Audiovizualului a reamintit, joi, că invocarea dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private.

„Având în vedere modul în care sunt difuzate, în spaţiul audiovizual, informaţiile privind starea de sănătate a actorului Florin Piersic, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului reamintesc furnizorilor de servicii media audiovizuale că au obligaţia să trateze cu decenţă şi responsabilitate acest subiect şi subliniază faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt prioritare. Totodată, Consiliul atrage atenţia că titlurile afişate pe ecran trebuie să reflecte cât mai fidel informaţiile transmise şi că nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

CNA reaminteşte că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului, „prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea şi educarea, inclusiv sub aspect ştiinţific, şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”.

De asemenea, Codul de reglementare a conţinutului audiovizual stipulează că „nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului, prevăzută la art. 3 al Legii audiovizualului”.

„Difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor”, reaminteşte CNA articolul din Legea audiovizualului.

Actorul Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul de Ortopedie „Foişor”, fiindu-i extrasă proteza de genunchi şi implantându-i-se una temporară, iar în prezent se află în ATI într-o stare stabilă, a informat, printr-un comunicat de presă, unitatea sanitară. Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat zilele trecute de la Cluj-Napoca la Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

11 Comentarii

  1. in sfarsit cna muCESHte cu folos…nu cred ca Florin Piersic sau familia sa este de acord cu tavalugul informatiilor private aparute in media zilele acestea. cineva din familie probabil ca a facut o sesizare…

  2. Hey , este cineva acolo ??

    DACA unui VIP real al populatiei romanesti = FLORIN PIERSIC – nu i se poate remedia sanatatea in Romania europeana – plimbat fiind intre spitale spre stupefactia intregii Terre , ce asteptari sa mai avem noi = prostimea electorala ??

    PS__ deci , Florin PIERSIC prezenta ESCARII ( !!!?!!!) .
    Carevasazica , marele Actor FLORIN PIERSIC devenit pacient a fost practic aproape neglijat . Escariile apar la pacientul neigienizat zile intregi la rind .

    Ce fel de oameni traiesc in Romania contemporana ??( u-europeana – sic ! )

  3. Pana cand CNA-ul asta va reactiona, va fi deja post-mortem. Popii vor fi atunci in faza cand ii vor canta lui Florin aliluia.
    Florin este in faza terminala. Inca unul din succesurile medicinii rRomanesti…..[Rumburak]

  4. Este inadmisibil să se facă circ cu suferinţa unui om chiar şi de talia lui Piersic.Cei care o fac ar btrebui sancţionaţi foarte aspru.

  5. Papa Ioan Paul al II lea era un VIP si mai mare si cand i-a venit vremea nici un medic/pamantean nu s-a putut opune. Asa ca daca are zile traieste daca nu NU. Dupa cutremurul din Turcia la multe zile au fost gasite in viata, chiar si peste limita cunoscuta. Oricum este indecent. Crezi ca un chirurg e mai putin talentat decat un actor care da toata ziua cu gura si impresioneaza parand ca-i un suflet nobil. Cate restrictii are un chirurg si nu numai un pilot de avion un IT de la Cernavoda. Pt milioanele de oameni nu aveti nici o tresarire, doar pt cei ce va amagesc cu vorbe goale si va fac sa va simtiti inferior. Ridicati-le altare si nu va mai rugati la Dumnezeu aveti aici un actor care va da viata, sanatate, stiinta de carte..Monstru sacru, Diva…

  6. Din cauza incompetentei si mizeriei din spitalele romanesti au murit Iosif Sava, Ion Caramitru, Nicolae Marasescu, si altii de infectii de spital nespuse si lipsa de ingrijire. Arsii de la Colectiv au avut adevarata ingrijire in Germania si Belgia. Asa ca toti ministrii de sanatate sunt vinovati si subordonatii lor. Romania are nevoie sa fie igienizata de trantori si de jigodii.

  7. Nu au curajul sa amendeze Antena securisto-sienenista. Pokaitul manipulator si trupetii sai sunt de neatins.

  8. ‘ Hienele …’ fac orice și oricând pentru audiență (bani), profită de notorietatea ‘personajului’ care, în realitate, este omul Florin Piersic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.