Antrenorul lui Tottenham, Thomas Frank, l-a folosit titular pe Radu Drăgușin, pentru prima oară în mandatul său.
Toate știrile
Potrivit directorului ANM, este „puţin probabil” ca actualul episod de vreme deosebit de rece să fie şi ultimul din această lună.
Noi documente publicate de Departamentul Justiției din SUA dezvăluie detalii despre relația dintre Bill Gates și Jeffrey Epstein.
Incendiu la o biserică din Tulcea, unde o capelă a fost afectată de flăcări. Pompierii au intervenit rapid, nu au fost victime.
Deși favoritul neagă negocierile, premierul pare să fi găsit un rector care să-și asume noul val de tăieri din Educație. Daniel Breaz a mai condus Educația pe vremea în care guvernul era condus de Viorica Dăncilă.
Potrivit mass-media, motivul acestei absenţe probabile ţine de gestionarea clubului de către Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite (PIF) şi de anumiţi rivali.
Pasagerii de pe Aeroportul Henri Coandă pot consuma gratuit apă potabilă, disponibilă în terminale. Stații similare vor fi instalate și la Aeroportul Băneasa.
Am mai avut încă o confirmare a sentimentului că Viorica Dăncilă a fost victima orchestrată a mai multor forțe
„Banii pe care îi arunc pe tancuri și avioane nu poți să îi tai de la mame, bolnavi și de la studenți. Acest guvern USR-ist nu guvernează pentru români, vor să fie lăudați la Bruxelles, la Berlin”, a spus fostul premier despre actuala guvernare.
Autoritățile au oprit un atac cu un cuțit în Zalău. Un tânăr își amenința colegii de internat chiar în fața clădirii.
„Este important pentru încrederea românilor în instituții ca strategia boicotului politic si a tergiversării judecății să nu își mai găsească sălaș în Curtea Constituțională a României!”
Georgescu se află la această oră sub control judiciar, însă, în cazul în care va fi găsit vinovat, fostul politician riscă până la 25 de ani de închisoare.
„PNL s-a transformat într-o anexă jalnică a USR, asta pentru că liderul său, din postura de prim-ministru, este și o expresie a progresismului, soroșismului”, a spus Crin Antonescu.
Peste 1.000 de utilaje au împrăștiat 5.300 de tone de material antiderapant în ultimele 12 ore.
Pompierii din Brașov intervin de urgență la Spitalul Militar pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un container cu materiale sanitare.
Tabăra condusă de Hubert Thuma a încercat să-și impună propriii oameni ca lideri de grup în locul celor susținuți de Bolojan.
Kendrick Lamar a stabilit un nou record istoric la Premiile Grammy, devenind cel mai premiat rapper din toate timpurile cu 5 trofee. Seara a celebrat și succesul lui Bad Bunny (Albumul anului), Billie Eilish și Lady Gaga.
Billie Eilish a lansat mesaje dure împotriva legilor imigrației chiar în timp ce își accepta premiul cel mare. Totodată, gazda evenimentului a ironizat prieteniile controversate ale liderului de la Casa Albă în fața milioanelor de telespectatori.
Deși a retras SUA din zeci de organizații internaționale, Donald Trump își asumă acum rolul de protector al ONU. Președintele promite să redreseze financiar instituția folosind modelul NATO, deși evită să confirme achitarea datoriilor americane de miliarde de dolari.
Oana Gheorghiu pregătește o platformă AI care va colecta și centraliza problemele de birocrație semnalate de cetățeni. Dar surpriza cea mai mare o reprezintă faptul că nu doar cetățenii vor putea trimite sesizări! Vezi aici cine se va mai putea plânge!
Caracterizat de către magistrații care-l cunosc drept un „Savonea al procurorilor”, Andrei Nicolae Solomon este vehiculat pentru șefia DNA. Potrivit unor surse, în sistem, Solomon este recunoscut pentru uriașa „capacitate de compromis de care poate da dovadă”.
În primele secole, Întâmpinarea Domnului era cinstită pe 14 februarie, când Nașterea Domnului se serba împreună cu Botezul Domnului.
„Setea de sânge bolnavă a unor parteneri de coaliție este posibil să ne ducă și spre alte propuneri anul acesta”, le-a transmis Sorin Grindeanu liderilor PSD prezenți la ședința de la Vila Lac, spun surse din interiorul partidului pentru Cotidianul.
Două viziuni diferite se ciocnesc în interiorul MAI, iar soluția propusă pentru copii și mediul online ridică mai multe semne de întrebare decât răspunsuri.
Un nou bilanț arată o schimbare importantă în asigurarea locuințelor din România. Câte polițe sunt active și unde se concentrează cele mai multe?
În mesajul adresat realizatorilor, Nicușor Dan a subliniat că succesul într-o meserie care presupune contact direct cu publicul depinde de relația cu oamenii. „Dacă oamenii te plac, rămâi. Dacă oamenii nu te plac, pleci”, a afirmat președintele, adresându-le urări de „La mulți ani” lui Răzvan, Dani și întregii echipe din spatele emisiunii. „O regulă valabilă […]