Cînd în vîrful piramidei se cocoață sau este împins un mediocru, nu avem de așteptat ca acesta să susțină mai jos decît dînsul unul mai luminat la minte, cu rezultate mai acătări și cu viitoare performanțe mai de ispravă. Era logic că Nicușor Dan nu va mai desemna unul care să-l contreze. Adică, să-l încalece la studii, cărți, doctorate și rezultate profesionale.
Un propagandist desemnat de un ongist. Așa mai merge. Se și pupă. Unul așa gîndește, celălalt atîta poate. Și se chinuie să aplice. Ca Păcală și umbra lui. Ne-a fraierit ca pe ultimii gură cască la marginea cadranului de șotron. Ne-a mințit că vine un tehnocrat și ne-a tras un figurant. Un trompet Băsescu. Era consilier la Cotroceni și cu o seară înainte de desemnare și-a adus aminte că are pe el chiloții de președinte de partid.
EXCLUSIV Cum vede Dan Motreanu varianta Eugen Tomac
Și l-a pus să se dezbrace politic pentru a părea independent. Independent de Traian Băsescu, independent de Nicușor Dan? Nu cumva și de SRI și de Republica Moldova? Sau de Ucraina în care s-a născut? Și cu ce program? De cînd se învîrte prin spațiul public, Tomac (nume potrivit pentru o unitate nouă de inteligență!) desemnatul lui Nicușor n-a avut alt program dincolo de cetățenia pentru moldoveni. Altceva n-a rămas din zisele sale mai volatile decît fumul.
Unii spun că era nevoie urgentă de un premier. Asta ar fi cerut și poporul. Președintele cel iute de picior ne-a făcut o demonstrație cu ce înseamnă „termen rezonabil”. Un termen care să nu-l facă să roșească și să pară prost sau împiedicat. A mocăit-o exact ca după alegeri. L-a copleșit inteligența ca să dea proiectul politic pe mîna a doi pafariști în materie, Radu Burnete, zis și Galeria Rapidului, și Dragoș Anastasiu, zis Rata diasporenilor. Și cei doi au tocat o lună la ciorne și promisiuni pînă a ieșit o bîlbă politică potrivită pentru indecizia și gîndirea cu pauze a lui Nicușor Dan.
Ne-au dus și cu graba, și cu conținutul.
SURSE Bursa zvonurilor. Primele nume din guvernul Tomac
Ce zic mamelucii din politică? Cei mai mulți o scaldă. I-a îngrozit DNA-ul. Dacă l-au executat pe un general pentru o schimbare de listă, ce pot păți ei care s-au amestecat în toate listele? Disperarea lui Grindeanu curge acum dulceag ca mierea. Liberalul Abrudean abia însurat zice că în continuare avem nevoie de un reformator. Să ne aplice Tomac o reformare de mămăligă, de post, de rahat, dar să fie reformare. Să ne reformăm măcar la formă și la titulatură. La ceva, ca să nu se spună că frecăm mangalul. Ce zice fratele lui de culoare tot liberală și tot…., zis gemenul Muraru de la Iași? Că este un caraghioslîc democratic.
Adevărul este că de Eugen Tomac se poate rîde în toate felurile și în toate limbile. Ca și de autorul desemnării. Oricum am da-o, tot o strîmbă rezultă. Amîndoi cred că guvernul este grădinița lor și cu ea se pot juca nestingheriți.
Iar conducerea României li se potrivește la amîndoi!

Daca nu-i rapunde Olgutei Vasilescu la telefon ,va fi un prim ministru bun
Perfect spus măiestre,dar eu mă tem că în România se întâmplă de ceva timp ,ceva ce mă face să cred că la putere în România sunt aduse intenționat,niste personaje care sa ne bage in război
Dronele care se înmulțesc și nu știm oficial ale cui sunt ne duc in acesta direcție .
Constitutia prevede ca guvernul tarii este dat de partisul care a cistigat alegerile parlamentare ! Alegerile au fost cistigate da PSD ! Pai atunci de ce refuza PSD sa guverneze ? Nu cumva de frica ? Stie ca tara se afla intr-o mare criza , economica , agricola , financiara , morala … mai stie ca se poate sfirsi f prost . De regula insa de ce t ie frica , nu scapi !
Foarte corect, Darius!
TOlea ciuMAC :)
Da, ND o cam scalda prea mult in logica. Oare aplica ceva teoreme pe problemele din viata publica? Atumci se explica o luna pt o desemnare slaba.
Presedintele Partidului Miscarea Populara! Poate cineva sa explice ce inseamna Miscarea Populara? Adica ce miscare? Ce face poporul asta care se misca? Unde se misca? Si de ce populara ca Repulbica Pooulara Romania. Sper ca nu e vorba de un partid comunist sau populist. Nuuu n-are cum un partid popular sa fie si populist! Cineva care stie secretul acestei denumiri??
e fapt Guvernatorul de la Cotroceni a demonstrat prin aceastǎ manevrǎ, din nou, cǎ se șterge undeva cu Constituția României. Dânsul, avându-l ca idol pe Macron, încearcǎ sǎ-l imite pe stǎpânul sǎu: ce dacǎ pǎrinții Constituției au gândit cǎ Parlamentul, care reprezintǎ toate opțiunile politice semnificative ale electoratului, este cel care trebuie sǎ stabileascǎ guvernul? Maître Macron are guvernul sǎu, pe care îl conduce! Așadar Olimpicul își formeazǎ un guvern al sǎu, din consilierii lui!
Corect, nu?
Nu zau?
Cum să fie independent și tehnocrat președintele în funcție al Partidului Mișcarea Populară?!?
Lumea cu fundul în sus…”Cănuță,om sucit!”…
Și mai ales ziariști care susțin cenzura…
Excelență Sa, domnul Traian Băsescu, a ..exprimat ..in presă, in urma cu ceva timp, această ..nominalizare. In „valtoarea ” vieții, …am neglijat-o:)! ..P.s. Maestrul are …multe ..blocaje de commmet-uri! .Păcat!
pai ce sa faca si maestrul ?oamenii ii spun de la obraz ” lucruri ” despre schimbarea lui la fata si nu poate sa le dea , are si el mindrie .