Ton prezidențial pentru desfrâu și fraudă

Președintele Iohannis, în loc să aducă un mesaj de chibzuință, în promovarea investițiilor, vine ca un veritabil iresponsabil și susține deturnarea bugetului.

Ton prezidențial pentru desfrâu și fraudă

Președintele Iohannis, în loc să aducă un mesaj de chibzuință, în promovarea investițiilor, vine ca un veritabil iresponsabil și susține deturnarea bugetului.

O bună parte din aparatul nostru de stat poate fi trecută, fără nici o discuție, în categoria instituțiilor private, de lux, iar cei care sunt vinovați de această situație ar trebui, cel puțin, de îndată demiși.

In numele statului român se fac și se desfac interese personale, situație care a creat un sistem care se legitimează în baza propriilor acțiuni frauduloase.

Diferența între nivelul general, respectiv starea de fapt a românilor, și cheltuielile dispuse pentru luxul și mentenanța acestuia la nivelul unor instituții, arată că nu mai există nici un control al banilor publici.

Aceste instituții care fac legea pentru ele însele sunt parte a unor rețele care se erijează în ipostazele crimei economice organizate, cu ramificații în ceea ce numim corupție.

Când actualul președinte al statului, care nu și-a exercitat niciodată atribuțiile constituționale și nu a fost niciodată un adevărat avertizor de integritate, se află în mod explicit în aceste rețele de trafic de influență, asistăm la o subminare juridică a cauzei publice.

Atât cheltuielile nepermise, din punct de vedere simbolic și strict bugetar, cât și subminarea regulilor de drept îl transformă pe Klaus Iohannis într-un inamic semnificativ al României aflat într-un conflict vizibil cu un popor supus astfel insultei.

Flota de lux, a unei cunoscute mărci de autoturisme, care nu este decât o explicită ofensă în actualul context, ar trebui plătită în totalitate din bugetul personal al celor care au încălcat absolut normele licitațiilor publice și moralitatea.

De la un capăt la altul al țării există un traseu triumfalist al epatării, al sfidării, în timp ce guvernul se îndatorează, aflându-se în incapacitate de plată evidentă.

Președintele Iohannis, în loc să aducă un mesaj de chibzuință, în promovarea investițiilor, vine ca un veritabil iresponsabil și susține deturnarea bugetului.

Recentele achiziții patronate de președintele Iohannis ar trebui anulate și sesizată Comisia Europeană.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. omul este iresponsabil ..si asta nu de ieri de azi …ci de multisor poveste ..insa el in carti a fost si este . el se bjucura de LEGEA CONSERVARII MASEI..daca vreti sa stiti c e gandeste si ce spune iohaos ..despre Romania, romani, bobor..strecurati i un chip-chip…soi va ve ti crucki..ca faptele vaz ca n u va clon ving ca avem de a fashe cu un inamic…

  2. Bla-bla-bla! De 4 (PATRU) ori romanii s-au dus la urne si au votat cum le-a cerut johanis. Deci, asta este IDOLUL romanilor, deci, ASTA SI-AU DORIT ROMANII. Sa ne bucuram pentru ei, ca li s-au implinit dorintele. In hazna au dorit sa traiasca, acolo au ajuns.

  3. Nu înțeleg, ce nu vă place la Ciolannis? Doar l-ați votat de două ori și, încă, cu o majoritate zdrobitoare de voturi. Dacă nu v-a plăcut de ciuma roșie de ce vă plângeți de tunurile pe care le dă KWJ și ciuma galbenă? DNA se autosesizează în acest caz sau numai când sunt implicați ce din PeeeSeeedeee? Ați văzut cât de iuți de picior au fost cei din DNA în cazul Chesnoiu și un concurs, implicându-l și pe Daea, o așa zisă fraudă care este pe departe o nimica toată pe lângă tunul cu autoturismele pretenului lui Johannis. Trebuie să recunoaștem, omul caută să pună mălai deoparte înainte de expirarea mandatului, ca în cazul caselor din Sibiu. Oare Luluța se va implica, fiind vorba și de fonduri europene sau o lasă moale, ca în cazul vaccinului UrSulei, implicată fiind o companie germană iar România trebuie, cumva, să aducă o mică contribuție și la PIB-ul german, nu doar la cel american.

  4. „A trecut baba cu colacii”! Daca asteptam ne vor blestema generatiile viitoare (poate si cele actuale care se vor destepta).Tin mite acele „Gutten Tag „Si „Auf Wiedersen” cu care eram intimpinati dupa alegerea lui Kalluss Joiannis Falssificatoriss. Acum nimeni ,nimic ? Unde va este euforia de altadata ? Chiar daca ati fost votanti , nu aveti curajul de a recunoaste ca ati gresit ?Desi nu l-am votat , am si eu partea mea de vina. Dar asta nu-i incalzeste pe cei ce vin. Copiii si nepotii nostri.DESTEAPTA_TE ROMANE!

  5. Eu nu știu ce așteptați! Dacă așteptați să vină cineva să-l schimbe ca pe ceaușescu, vă vând un un pont: nu vine nimeni! De data asta sunt mână în mână!

  6. He he ! Sa fiti voi, boieri mari, sanatosi ! Sint ani de zile de cind, ducindu-ma la Politia Municipala sector 2 (banditii aia grasani aflati pe mina cu pirandele vinzatoare de tigari de contrabanda prin zona Bucur Obor) am vazut in curtea institutiei (in spate pe la Hala Obor) frumusete de Alfa Romeo, noi noute (masini de serviciu) ! Dupa aia m-am gindit ca le erau absolut necesare, trebuiau sa fuga in viteza dupa infractori si hoti ca sa-i prinda, daca aia doreau sa-i pacaleasca si sa nu imparta prada !

  7. Este sfidator si criminal economic pt.Romania in actualul context in care ces de ceas suntem tocati cu inflatia, amenintarea banditilor lumii ca vom minca insecte, fac nelegiuiri iinfinite si iata ca in fruntea tarii a fost reales o intruchipare a raului ce-si insulta permanent cetatenii cu incompetenta sa, tolerarea si cmplicitatea coruptiei, traficului de influenta.A infundat cu bunuri din avutul poblic romanesc savirsind ilegala incalcare a legislatiei europene prin retrocedari de bunuri unei organizatii criminale de razboi,reprzentatta de FDGR !
    Dar nu s-a oprit, a continuat a fi umbrela pt.multinationale de tot felul carora le-a pus la dispozitie fondul silvic, si alte resurse distrugind mediul natural al tarii ,pe veci.
    IIn cazul flotei BMW coruptia sa ,a prietenului sau Schmidt ,acoperita de spionii economici UE care au devalizat Romania, sunt evidente.
    Comisia Europeana sesizata nu va face nimic intrucit sarlatanul a cumparat 120 mil vaccinuri, mina in mina cu ursuleasa ce s-a imbuibat, deci posibil ca sarlatanul sa aiba unda verde.
    felicitari pt. articol, dle Vieru!

  8. Ce frumoase ar fi niste funeralii nationale! Un Klaus ascultand fanfara, intins pe spate si inconjurat de ciraci. Poporul ar fi in sarbatoare.

  9. „Putin este vinovat” – pt fraudele cu BMW-urile, comise de preanestimabilul Johanis, impreuna cu sleahta de PNL-USR-PMP-PSD flamanda de bani publici nemunciti ! Speram si noi, la anexarea Cotroceniului la Rusia, numai asa scapam de paduchele umflat infipt in sangele Tarii.

  10. Surprinzător, nu aveți nici un comentariu la cele puse în discuție de jurnalist? Vă place ori vă complaceți?
    V-a anesteziat de tot spiritul civic președintele iohanniSS. El se plimbă cu avionul particular de 10.000 euro/oră pe ruta Sibiu-Londra-New York-Washington DC și retur, cu nevasta inclusă în preț, stă în hoteluri de 1.000 USD/ noapte iar voi așteptați să vă mai dea guvernul 200 de lei in card ori o compensare de 50 de bani/ litru de benzină. Bravos națiune română!

  11. Parazitul Globalist Klaus Iohannis Jubileaza pe Ultima Suta de Metri cind Incepe sa-si Arate Coltii fara sa se mai Formalizeze. Kamaradul sau – Dealer BMW – a facut o Avere din Vinzarea de Junkuri de Lux pentru Politia Regimului Fanariot.
    BMW este de Departe Masina cea mai putin de Incredere iar Pretul de Intretinere si Reparatii este Prohibitiv unei Tari Pauperizate.
    Mujicii vor REzolva Totul, absolut Totul cu Toporul Ancestral in Decembrie !
    Repet:
    Decembrie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.