Tony Blair: Putin ar trebui să primească un loc la „masa principală”

Documentele arată că Blair, în calitate de prim-ministru, credea că fostul angajat al KGB-ului Putin era în adâncul sufletului „un patriot rus” şi că…

De (C.T.)
Tony Blair: Putin ar trebui să primească un loc la „masa principală”

Documentele arată că Blair, în calitate de prim-ministru, credea că fostul angajat al KGB-ului Putin era în adâncul sufletului „un patriot rus” şi că…

Fostul premier britanic Tony Blair era de părere că Vladimir Putin ar trebui să primească un loc la „masa principală” internaţională, în pofida profundelor îndoieli în rândul oficialilor cu privire la preşedintele rus, potrivit unor noi documente oficiale date publicităţii de Arhivele Naţionale din Kew, din vestul Londrei, transmite vineri dpa, preluată de Agerpres.

Documentele arată că Blair, în calitate de prim-ministru, credea că fostul angajat al KGB-ului Putin era în adâncul sufletului „un patriot rus” şi că era important să fie încurajat să adopte valori occidentale.

Dar, în privat, oficialii se temeau că Putin reprezintă o revenire la atitudinile din timpul Războiului Rece şi nu erau convinşi că pot avea încredere în el.

O notă de informare internă de la cabinetul premierului britanic, datată ianuarie 2001 – la nici un an după sosirea la putere a lui Putin – şi intitulată „Evoluţia lui Putin”, evidenţia îngrijorările, inclusiv reapariţia activităţilor de spionaj ruse.

„În pofida căldurii retoricii lui Putin despre legăturile strânse dintre Rusia şi Regatul Unit, eforturile serviciilor secrete ruse împotriva ţintelor britanice rămân la un nivel înalt”, se menţiona în respectiva notă.

„Prezenţa serviciilor secrete ruse în Regatul Unit se află la nivelurile din timpul Războiului Rece şi ele continuă să încerce să implanteze ofiţeri activi şi ostili pentru a lucra împotriva intereselor britanice în întreaga lume”, se mai spune în notă.

Documentul trece în revistă o serie de asigurări date de Putin lui Blair în timpul întâlnirilor lor la diverse summituri internaţionale, care s-au dovedit a fi false.

Ele includeau sprijin pentru atitudinea dură a Occidentului faţă de dictatorul irakian Saddam Hussein şi angajamente potrivit cărora Moscova va înceta să mai alimenteze programul nuclear al Iranului.

În privinţa dezastrului submarinului nuclear Kursk, când şi-au pierdut viaţa toţi cei 118 membri ai echipajului, documentul menţiona că, deşi Putin i-a mulţumit lui Blair pentru oferta acestuia de asistenţă, oficialii ruşi au obstrucţionat transpunerea în practică a acestui ajutor, răspândind în acelaşi timp informaţii false cum că scufundarea Kursk era rezultatul coliziunii cu un submarin britanic.

Putin i-a mai spus lui Blair că nu vrea să fie considerat „anti-NATO”, în timp ce ministrul apărării rus de la acea vreme, mareşalul Igor Sergheev, a avertizat atunci alianţa că orice nouă extindere ar fi „o eroare politică majoră” ce va determina Moscova să ia „măsurile necesare”.

În fine, în discuţiile sale cu vicepreşedintele american de la acea vreme, Dick Cheney, la Camp David, Blair l-a comparat pe Putin cu preşedintele francez Charles de Gaulle.

Distribuie articolul pe:

29 comentarii

  1. Despre nivel de trai putem vorbi(indiferent de tara)daca punem in balanta si proportiile.Atat SUA cat si Rusia au miliardari,dar si nepermis de multi saraci.Exista tari care au mai multi cetateni care-si pot mentine demnitatea umana,fara a fi miliardari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.